b'LOGOS — Comori Nemuritoare

În urma tumultoaselor frământări prin care trece Oastea Domnului în ultimii ani, cu durere, se vor aduce la cunoştinţă fronturilor de fraţi multitudinea de nereguli care au ajuns a fi considerate drept steag, drept stindard de biruinţă, de către cei care conduc astăzi Asociaţia Oastea Domnului.
Conducători străini cu legi străine se impun şi impun un nemaisuferit jug pe umerii dragostei curate a Oastei. Însărcinaţi ai altor interese conduc azi, „cu misiuni precise”, Lucrarea Oastei Domnului spre o altă învăţătură, pe un alt drum, cu un alt scop… altele decât cele ale înaintaşilor care au întemeiat-o, trăgând după ei nevinovata sinceritate şi dulcea ascultare frăţească… până la falimentarea concretă a acestei Lucrări şi pe plan material, dar mai ales din punct de vedere duhovnicesc. Domni străini, ca nişte domni fanarioţi, mărşăluiesc înaintea fronturilor de azi, pe care, de fapt, le trădează nesocotind valorile lăsate de înaintaşi, unii chiar deschizând cu mâna lor porţile cetăţii Oastei în faţa duşmanilor care de mult caută nimicirea rodului ei frumos de altădată.
Privind peste fronturile debusolate, te întrebi: oare s-a împlinit profeţia din Ps 79, 14: „A stricat-o pe ea mistreţul din pădure şi porcul sălbatic a păscut-o pe ea”? Poate că nu în totalitate, dar nici departe de aşa ceva nu suntem.

Fraţii care poate vor fi citit editorialul „Cutremur şi tsunami” semnat în foaia «Iisus Biruitorul» de către preotul Petru Roncea, dar nu vor fi înţeles prea bine la ce se referă, vor afla din cele de mai jos despre ce este vorba.
Oastea Domnului are calea ei, pe care, atâta vreme cât a mers unită în duhul înaintaşilor care au întemeiat-o şi a celor care au plătit un preţ de jertfă pentru ea, a constituit o forţă, un bastion de temut în faţa diavolului şi a tuturor slujitorilor ei văzuţi şi nevăzuţi, care împing astăzi lumea spre noua ordine mondială antihristică.
În ultimii ani, mulţi şi în multe feluri, din afară sau dinăuntru, au deschis şi susţinut mereu atacuri pentru dărâmarea acestui puternic bastion, care „lupta pentru drepturile lui Dumnezeu în lume” (Părintele Iosif Trifa). Astfel, la conducerea Oastei s-au infiltrat oameni care au săvârşit numeroase abateri de la calea cea dreaptă a ei, cale care i-a dat atâta vreme valoare şi care i-a ridicat atât de sus steagul, şi care i-a făcut atât de strălucit numele…
Împotriva tuturor acestor atentate, în nenumărate rânduri, de-a lungul acestor ultimi ani, din multe părţi ale ţării, au fost înaintate către Sfatul Frăţesc al Oastei mai multe Apeluri, Memorii sau Scrisori deschise, semnate în grup sau personal. Unele au primit chiar număr de înregistrare de la secretariatul Asociaţiei cu sediul în Sibiu, caz în care legea precizează că trebuie să se răspundă în termen de 30 de zile. Dar toate aceste sesizări au fost percepute ca acte de răzvrătire, semnatarii lor fiind numiţi în mod public „depeşari” şi învinuiţi de neascultare, de lipsa acelei ascultări pe care cei ajunşi sus o pretindeau ca nişte stăpâni supuşilor lor, adică oarbă şi necondiţionată.
În continuare, şi azi, aceste atenţionări de la fronturi sunt tratate cu indiferenţă şi sfidare, fapt ce te face să crezi că această stare de lucruri chiar nu se vrea a fi schimbată şi îndreptată, poate pentru că aşa se se cere a fi „din afară”.
Unele greşeli inerente s-ar fi putut corecta din mers, fără să fie informată întreaga Lucrare. Dar se vede clar că nu se vrea această îndreptare de lucruri; sau poate că unii cred că e bine aşa. Dar nu aşa e binele! Mai sunt încă mulţi care au învăţat ostăşia pe genunchii fratelui Traian şi cu toţii – chiar şi aceia care l-au cunoscut doar din scrierile sale – ştim că ce am învăţat de la el este exact invers decât se propovăduieşte acum. De aceea, modul acesta de lucru apare ca fiind o anti-lucrare. Pentru că poţi fi pe acelaşi drum, dar să mergi în sens invers, spre rău, nu spre bine.
Nu toţi semnatarii acestor Scrisori sau Memorii sunt simpatizanţi ai www.comorinemuritoare.ro. Aceasta este dovada că nu numai aceştia, numiţi „neascultărori” de sistemul diriguitor de la Centru, au semnalat aceste nereguli, ci chiar şi simpatizanţi ai actualului cerc conducător de la Sibiu au atenţionat Sfatul Frăţesc în dese rânduri despre aceste tendinţe de deturnare a rostului Oastei, de lepădare a felului ostăşesc de a fi. Dar se pare că şi acest demers a fost tot în van.
Acesta este motivul pentru care, cu multă amărăciune şi durere, se face acum acest gest disperat de informare a fraţilor despre drumul greşit şi pierzător pe care azi, cei ajunşi conducători ai acestei Lucrări, îndrumă fronturile. Pentru ca, luând aminte, cine mai vrem, să întoarcem la drumul cel curat şi drept, bătătorit de înaintaşi.

Iată enumerarea a doar câteva dintre aceste Memorii şi Apeluri către Sfatul Frăţesc pe Ţară de la Sibiu:
– Scrisoare către Sfatul Frăţesc pe Ţară al Asociaţiei Oastea Domnului Sibiu, din data de 5-6 iulie 1999, semnată de Petru Giurgi, cu privire la modificările pe care Editura Oastea Domnului le face pe scrierile înaintaşilor, la publicarea acestora; simpatizant al Centrului Sibiu sau nu, fratele Petru Giurgi predică azi de la amvoanele actualei conduceri…
– Scrisoare către Redacţia foii «Iisus Biruitorul» din data de 22 aprilie 2000, semnată de fratele Costică Pînzariu de la Teişoara, Botoşani, prin care, cu durere, îşi anunţă refuzul de a mai primi foile «Iisus Biruitorul», în care sunt publicate articole semnate de Sergiu Grossu şi neparticiparea lui la adunările comemorative de la mormintele înaintaşilor împreună cu ceilalţi fraţi până nu se vor rezolva problemele „canceroase” de la conducerea Oastei care nesocoteşte restul „coloanei de fraţi”, pe care această conducere „o consideră inferioară”;
– Memoriu către fraţii de răspundere din Oastea Domnului din 11 mai 2000, semnat de către Ovidiu Rus, Iosif Ciobanu, Vasile Teiu şi Lidia Hamza cu privire la numeroasele tulburări care aveau loc la Casa Oastei pe fondul „dorinţei unora de dominare” absolută;
– Scrisoare către Sfatul Frăţesc pe Ţară al Asociaţiei Oastea Domnului Sibiu, din data de 12 ianuarie 2001, semnată de Petru Giurgi, cu privire la tergiversarea tipăririi cărţilor fratelui Traian Dorz, deşi semnatarul înaintase Asociaţiei o însemnată sumă de bani tocmai pentru tipărirea acestor cărţi;
– Scrisoare către Redacţia foii «Iisus Biruitorul», din data de 25 septembrie 2001, semnată de fratele Ştefan Postică de la Iaşi, cu privire la nejustificatele şi nedoritele încercări de unitate cu gruparea condusă de cei de la redacţia revistei «Oastea Domnului», Simeria, susţinute de Centrul Sibiu;
– Memoriu din 27 octombrie 2001 din partea Sfatului Frăţesc zonal Suceava, semnat de 30 de fraţi, cu privire la „aşa-zisa «unitate» dirijată de la Centru”;
– Contestaţia înaintată de către Lidia Hamza către Editura Oastea Domnului şi către Sfatul Frăţesc Operativ al Oastei Domnului, înregistrată cu numărul 9 din 9/04/2002, cu privire la motivele demiterii ei de la redactarea revistei «Timotheos»;
– Scrisoare către Sfatul Frăţesc Operativ al Oastei Domnului (92 din 18 aprilie 2002), semnată tot de către Lidia Hamza, ca răspuns la învinuirea nedreaptă de furt şi însuşire a arhivei revistei «Timotheos», înaintată Sfatului Frăţesc de către noii redactori ai acestei reviste: Preotul Constantin Necula şi fraţii Iosif Toma, Romeo Petraşciuc, Gheorghe Vela, Ioan Lazăr, prin adresa nr. 22 din 8 aprilie 2002;
– Apelul din 6 martie 2007 de la Suceava, având 21 de semnatari (preoţi şi fraţi), cu privire la 7 grave greşeli prin care conducerea de la Sibiu anihilează specificitatea Oastei Domnului, imprimându-i un alt duh decât cel al înaintaşilor. La acest Apel s-a răspuns, dar nu la obiect, ignorându-se problematica ce a motivat această acţiune, şi anume: 1. încercările de „unitate”; 2. colaborarea tacită cu persoane cu încredinţări străine de învăţătura Oastei; 3. participarea la acţiuni şi întruniri ecumeniste, precum cele de la World Vision, cele cu harismaticii de la Praga, cu evreii mesianici, cu membrii Crucii albastre, cu ruşii albi…; 4. transformarea adunărilor de tineret pe ţară în conferinţe religioase; 5. şcolile biblice transformate în cursuri misionare susţinute de formatori şcoliţi în alt duh decât cel al înaintaşilor; 6. cântarea de la Oaste devenită adevărată distracţie religioasă; 7. tergiversarea tendenţioasă a tipăririi cărţilor înaintaşilor. De reţinut că aceste probleme nu au fost recunoscute niciodată ca fiind greşeli.
– Scrisoare către Sfatul Frăţesc Operativ al Oastei din data de 22 aprilie 2010, semnată de fratele Sava Costandache din Malul Alb, Galaţi, prin care se semnalează stilul modernist şi lumesc promovat în cântarea de la Oastea Domnului;
– Scrisoare către redacţia foii «Iisus Biruitorul», din martie 2011, semnată de Petru Giurgi, cu privire la lezarea memoriei înaintaşilor prin strecurarea în foile şi almanahurile Oastei a unor informaţii denigratoare la adresa fratelui Traian Dorz;
– Scrisoare către conducerea Asociaţiei Oastea Domnului, din data de 16 martie 2011, semnată de Ovidiu Rus, prin care acesta se dezice de orice acţiuni ale actualei conduceri a Oastei Domului, care impietează memoria întemeietorilor acestei Lucrări;
– Scrisoare în atenţia Sfatului Operativ, semnată de 9 fraţi din Suceava: Bivol Gavril, Balaşa Nicolae, Pâţu Filip, Borza Ionuţ, Drăgoi Ananie, Şpac Cozma, Ursache Ghiţă, Mandiuc Ioan şi Palaghianu Sorin, prin care se atenţionează că „la Centru s-au strecurat unii oameni lipsiţi de spiritul duhovnicesc al acestei sfinte Lucrări; dar, dornici de întâietate, au pus stăpânire pe ziarul Iisus Biruitorul, care până atunci era o foaie duhovnicească, cât şi pe revista Timotheos, ajungându-se până acolo să fie înlocuiţi toţi cei ce erau incomozi planului de amestecătură ce avea să fie pus în practică imediat după ce erau eliminaţi cei ce mai păstrau învăţătura sănătoasă”;
– Scrisoare către Sfatul Operativ al Asociaţiei Oastea Domnului Sibiu, din data de 21 martie 2011, semnată Culiţă Mihăilă, Piatra Şoimului, Neamţ, cu privire la insinuările denigratoare la adresa înaintaşilor, din foile şi almanahurile Oastei, precum şi la nerezolvarea nici până la acea dată a celor 7 abateri menţionate în Apelul de la Suceava, din 6 martie 2007;
– Scrisoare către Sfatul Operativ al Asociaţiei Oastea Domnului Sibiu, din data de 22 martie 2011, semnată Iosif Gheorghiţă din Iveşti, Galaţi, cu privire la următoarele grave anomalii pe care, prin tăcere, le acceptă aproape întreaga Oaste azi: unitatea cu grupul „Simeria”, care, de altfel, timp de 8 ani la rând a tot fost numit dizident, având „alt steag, altă învăţătură, alt duh” şi formând o „altă oaste”; înfiinţarea Institutului «Iosif Trifa», în locul frumoaselor şcoli biblice; dorinţa de încuscrire cu „ruşii albi”, care „seamănă întru totul cu Lucrarea Oastei” (!!!), după cum ni s-a spus; amestecătura cu „evreii mesianici”; participările la întâlniri ecumeniste; transformarea adunărilor de tineret pe ţară în conferinţe; denaturarea cântării duioase de la Oaste prin concerte de promovare a vedetismului unora ca preotul Marian Mărcuş, Costel Busuioc etc; răspunsul nefondat la Apelul din 6 martie 2007, care aducea la cunoştinţă dintre acestea.
– Scrisoare-email din partea www.comorinemuritoare.ro din data de 24 martie 2011, prin care un grup de fraţi administratori ai acestui site, în numele cărora semnează Tăchiţă Gheorghiţă din Iveşti, Galaţi, concluzionează astfel: „că a urma actuala conducere a Oastei înseamnă lepădare de Oaste şi de legământul făcut în cadrul ei; că ne dezicem de acţiunile şi hotărârile pe care le promovează această actuală conducere; că nu noi facem „altă Oaste”, ci deja Sediul Central a iniţiat o altă Oaste, imprimându-i un alt drum, pe care noi nu l-am vrut şi nu-l vom urma; că protestăm împotriva oricui vrea să facă altă Oaste, folosindu-se de numele acestei Lucrări pentru a o deturna de la misiunea şi scopul pe care i le-a rânduit ei Dumnezeu şi pentru a o compromite; că, la fel de trişti şi îndureraţi ca şi Părintele Iosif şi fraţii care l-au însoţit în despărţirea sa de Oastea mitropolitului Bălan, vom rămâne fideli specificului Oastei Domnului, voluntariatului ei, „fântânilor” ei, slujitori ai duhului care o călăuzeşte pe ea;
– Scrisoare-email către conducerea Oastei Domnului, din data de 26 martie 2011, semnată Iosif Ciobanu, Bergamo, Italia, cu privire la publicarea cărţilor Oastei mai mult prin alte tipografii, parcă intenţionându-se falimentarea Tipografiei Oastea Domnului, şi cu privire la refuzul conducerii de la Sibiu de a accepta publicarea on-line a cărţilor înaintaşilor Oastei;
– Scrisoare-email trimisă în atenţia conducerii Oastei Domnului de la Sediului Central Sibiu, semnată de Timotei Rus, la care fr. Costel Rotaru răspunde doar cerând iertare pentru greşelile din foia «Iisus Biruitorul» şi… strângerea rândurilor, ca şi cum trebuie să strângă rândurile, nu ei, cei care le-au rupt, eliminându-i pe toţi cei care le stateau în cale, ci cei alungaţi, cărora nu li s-au iertat nicio vină reală sau imaginară.
Totuşi, în urma tuturor sesizărilor amintite mai sus – şi poate că a mai multora, care nu se ştiu – preotul Petru Roncea semnează acel editorial în care spune că nu cutremurul din Japonia a produs adevăratele pagube în acea ţară, ci tsumani-ul care a urmat după el; deci nu mersul defectuos de la Centrul Oastei e problema acută a Lucrării Domnului, ci sesizările şi nesupunerea absolută a unor fraţi, care au urmat acestui fel de mers. Şi deci, în viziunea semnatarului editorialului respectiv – care este şi membru al Sfatului Frăţesc – ca să fie bine în Oaste, nu conducerea ei trebuie să revină la drumul dintâi, ci fraţii din ţară trebuie să înceteze a mai cârti cu privire la modul de lucru de la Centru, ca şi cum aceste sesizări ale fraţilor sunt cele care produc adevăratele răni ale Oastei.
Şi nu e prima oară când acest preot loveşte subtil, dar acut şi bine direcţionat în „depeşarii” Oastei şi în acţiunile fronturilor de redresare a unei Oşti condusă rău-intenţionat, spre o direcţie care nu a fost a ei niciodată, a unei Oşti îmbrăcată azi în nişte haine care nu-i vin nicicum şi care n-o reprezintă.

Ca dovadă că celor din conducerea actuală de la Sibiu nu le pasă de aceste luări de poziţie ale fronturilor din decursul atâtor ani, dar mai ales de Apelul semnat la Suceava în 6 martie 2007 şi de pleiada de scrisori din martie 2011, anume cele cu privire la strânsa colaborare a Asociaţiei Oastea Domnului (nu a Lucrării Oastei adevărate şi fidele înaintaşilor) cu unele organizaţii politico-creştine sectare, precum World Vision, „Schimbarea la Faţă” („ruşii albi”) din Rusia, „Crucea albastră” şi nu în ultimul rând cu cea a evreilor mesianici, iată că în cursul lunilor iunie-iulie 2011, vicepreşedintele Oastei Domnului, preotul profesor Vasile Mihoc, împreună cu preotul Constantin Necula, coordonează din nou o întâlnire la Sibiu cu evreii mesianici, iar câţiva fraţi, unii dintre ei fiind membri ai Sfatului Frăţesc, conduc pe la adunările din ţară un grup de „ruşi albi”, care au fost găzduiţi şi la Casa Centrală din Sibiu.
Datorită faptului că:
– după atâtea demersuri, actuala conducere a Asociaţiei Oastea Domnului nu numai că nu renunţă la niciuna dintre acţiunile străine de duhul Lucrării, ci, mai mult, îi nesocoteşte, îi condamnă şi-i blamează pe cei care încearcă să-i oprească din acţiunile lor greşite,
– pentru că singurul răspuns pe care l-au primit fraţii semnatari ai atâtor scrisori şi memorii este editorialul preotului Petru Roncea,
– şi pentru a păstra neîntinată memoria înaintaşilor şi curat drumul înainte al urmaşilor,
trebuie ca fraţii de astăzi să cunoască aceste acţiuni de rea-credinţă prin care Sediul Central schimbă direcţia şi menirea Lucrării. Şi fiecare – frate sau soră, mai nou sau mai vechi în Lucrare – să fie conştient de responsabilitatea care-i revine, ca membru al Oastei, mai ales în această stare de criză în care vedem cu toţii că am ajuns…
Oastea Domnului a avut de la început o direcţie foarte precisă: să-L aducă pe Hristos la oameni şi pe oameni la Hristos, la Acel Hristos Răstignit al Sfântului Apostol Pavel, ca şi al Părintelui Iosif Trifa. Cine poate spune astăzi că Oastea Domnului nu ştie de unde vine şi nici încotro merge, acela nu a fost niciodată ostaş. Ostaşul adevărat îşi cunoaşte foarte bine drumul. Urmele însângerate ale înaintaşilor şi martirilor ei duc incontestabil la Hristosul cel Răstignit al Bisericii celei vii.
Dar aceşti ostaşi de vreme bună nu cunosc şi nu recunosc acest drum al Oastei. Şi, de acolo, de la amvonul sibian, nevăzând niciun alt drum în faţă, îşi arogă dreptul de a imprima Lucrării Oastei drumul lor: acela formalisto-ecumenisto-sectar sau new-age-ist, arhicunoscut de-acuma de toţi cei interesaţi să ştie…

În continuare sunt redate unele adrese care autentifică adevărul celor spuse mai sus:
http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/valentele-ecumenice-ale-teologiei-lui-dietrich-bonhoeffer-57538.html
http://saccsiv.wordpress.com/2011/07/02/sa-i-aducem-pe-evreii-mesianici-la-ecumenism/
http://apologeticum.wordpress.com/2010/05/15/asociatia-ortodoxa-pentru-o-lume-noua-facultatea-de-teologie-ortodoxa-din-sibiu-l-au-elogiat-pe-ereticul-frere-rogers-fondatorul-comunitatii-taize/
http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?p=4101
http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?p=554
http://www.mesia.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=24&Itemid=39 – fundaţie la care preotul Vasile Mihoc este membru al Comitetului executiv.
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2008/10/31/cum-manipuleaza-si-cum-ne-monitorizeaza-vedetele-ecleziale/
http://www.livestream.com/videorod/video?clipId=pla_dc173508-4eb0-443d-a5d8-a1370ba08186, începând cu minutul 01:50:00, care, ca dovadă că deja unora le-a plăcut, se mai găseşte şi aici: http://oasteadomnuluiromanati.blogspot.com/2011/06/pr-claudiu-melean-cuvant-adresat.html.
În această predică, preotul Claudiu Melean invită la cuvânt şi la poezie fraţi şi surori care nu „trebuie să fie neapărat sfinţi” pentru a face lucrul Domnului. Iată ce mărturiseşte acesta la adunarea de tineret de la Rusaliile anului 2011 (şi nimeni nu s-a găsit să-l oprească):
„Tineri dragi, nu aşteptaţi să fiţi sfinţi şi apoi să propovăduiţi, să dăruiţi Cuvântul lui Dumnezeu şi celorlalţi, cum zicea şi părintele Nicolae Steinhardt: «Dăruind vei dobândi»”.
Ce răsturnare de sens pot da unii acestor sintagme deja consacrate, al căror sens este arhicunoscut! Da, nu trebuie să fii şcolit ca să lucrezi în ogorul Domnului, că îţi inspiră Duhul Sfânt tot ce trebuie să zici – dar trebuie să-L dobândeşti pe acest Duh Sfânt şi apoi să te ridici la lucrul Evangheliei. Nu să faci aceasta fiind oricât de păcătos. Cine s-a născut din nou şi este călăuzit de Duhul Sfânt nu mai păcătuieşte şi poate lucra în şcoala Duhului Sfânt. Însă nu oricine.
Şi continuă preotul Melean: „Surorilor, nu aşteptaţi să fiţi sfinte şi cuvioase ca să rostiţi poezii, ci, spunând poezii, duhul acestor poezii vă vor pătrunde şi vă vor sfinţi şi vieţile voastre. Aceasta e şcoala Duhului Sfânt”.
Dragi fraţi ostaşi care aţi supt din seva sănătoasă a acestei sfinte Lucrări, nu se poate să fiţi nepăsători când vulpi haine vin şi aduc o altă învăţătură. Oare acest preot „misionar” nu a auzit niciodată de cartea Întâi să fim, apoi să facem a fratelui Traian Dorz?
Dacă pentru noi cuvântul fratelui Traian mai are vreo însemnătate, dacă trebuie să-l mai luăm în considerare, atunci să ştim că el ne-a învăţat că împreună-lucrătorul cu Dumnezeu trebuie să îndeplinească patru condiţii obligatorii: să muncească cel mai mult, să se roage cel mai mult, să iubească cel mai mult şi să sufere cel mai mult, ca, abia după ce s-a înălţat la treapta cea mai de sus unde poate el ajunge, să atingă acolo talpa inspiraţiei lui Dumnezeu, unde El Se coboară cel mai mult… şi din scânteia acestei uniri să lucreze şi să rodească pentru Evanghelia lui Hristos…
Cutremurător cum se poate face o anti-lucrare folosind cărţile şi învăţăturile înaintaşilor! Ca în acest caz, în care toată predica preotului Melean s-a construit pe lecturarea şi interpretarea tendenţioasă a scrierilor Părintelui Iosif Trifa.

Dacă frăţietatea n-ar fi fost înştiinţată despre aceste stări de lucruri, cei care le-au ştiut s-ar fi făcut vinovaţi pentru că au tăcut. Acum însă, toţi cei care le-au aflat şi care vor mai sta încă nepăsători, nu se vor putea dezvinovăţi vreodată că n-au ştiut, ci fiecare va purta pe suflet consecinţa indiferenţei sale faţă de responsabilitatea pe care şi-a asumat-o în clipa înrolării în Oastea Domnului.
Nu pentru aderarea la o aşa-zisă „altă Oaste” sau la o nouă facţiune în sânul Lucrării strigă această chemare! Ci pentru părăsirea căilor străine şi întoarcerea noastră cu toţii la Sânul drag al Domnului Iisus cel Răstignit. Încercarea aceasta de redresare a stării de lucruri prin care trece Oastea nu înseamnă a face o altă Oaste, o altă dezbinare. O revenire la făgaşul dintâi înseamnă tocmai refacerea gardurilor şi păstrarea unităţii frăţeşti în dragostea dintâi. Dimpotrivă, toate greşelile din ultimii ani au dus la dezbinarea şi fărâmiţarea acestei dragi Lucrări şi actualele direcţii care i se imprimă fac „altă Oaste” pentru generaţiile care vor urma.
Acest demers este o despovărare a conştiinţei tuturor acelora care văd că, pe calea Oastei, azi nu se mai merge „cu ochii ţintă la Iisus cel Răstignit”. Nu este o instigare la revoltă, ci o înlăcrimată strigare către conştiinţa frăţească pentru o revoluţie în viaţa noastră a fiecăruia, pentru o revenire la dragostea dintâi, căci îndreptarea mersului Oastei nu se poate face decât începând cu îndreptarea noastră a fiecăruia. Înapoi deci, cu toţii, la calea pe care ne-au lăsat-o înaintaşii, la ascultarea de ei, înapoi cu toţii la naşterea din nou, la smerenie, la pocăinţă, înapoi la redobândirea Duhului Sfânt… Aceasta este singura soluţie. Şi apoi toate lucrurile se vor îndrepta de la sine.
Oastea Domnului, cu sau fără Sediu Central, cu sau fără preşedinţi, va fi doar aceea care nu se va abate de pe urma sângerândă a celor dinainte, a acelora care i-au dat un nume scump, o orientare sănătoasă, un steag sfânt şi i-au lăsat un drum bătătorit. Cine vrea să se încadreze în făgaşul acesta rămâne ostaş; cine nu… se poate autodenumi ostaş cât vrea… au mai făcut-o şi alţii până astăzi şi istoria a dovedit ce s-a ales de ei.
Să urmăm cu toţii povaţa Mântuitorului din finalul pildei celor zece fecioare: „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13). Dacă vom redobândi sinceritatea şi smerenia – aceste două mari şi alese virtuţi ale Oastei dintâi – Dumnezeu va face să recăpătăm şi încrederea unora în alţii, pe care am pierdut-o o dată cu ele.
Aceasta ni se cere: o revizuire a modului cum împlinim Cuvântul lui Dumnezeu şi învăţăturile înaintaşilor, o revenire la ceea ce am primit noi la început, căci toţi vedem decadenţa duhovnicească din ultimii 15-20 de ani. Toţi simţim în suflet nostalgia după harul ce ne însoţea viaţa noastră atunci nu numai la biserică şi în adunare, ci şi în viaţa de zi cu zi… Să ne-amintim cum ne îmbărbătau adunările frăţeşti, cum ne încălzeau rugăciunile, cum ne întăreau vorbirile fraţilor şi cum ne înflăcărau cântările… Şi împreună, adăpându-ne din aceste patru fântâni ale Oastei, să-i readucem strălucirea minunată a biruinţelor ei dintâi. De dragul lui Hristos, a Căruia este această Oaste, şi a înaintaşilor noştri dragi şi scumpi, în faţa cărora vom da socoteală în Ziua Judecăţii.

Cei care simt aceste dureri, să facem o reînnoire a legământului de a lupta pentru apărarea valorilor Oastei printr-o trăire frumoasă şi sănătoasă… cât încă nu e prea târziu, cât încă ne mai putem salva, cât încă îngerul Oastei nu ne-a părăsit şi Dumnezeu nu Şi-a întors faţa de la noi…
Dacă Duhul Sfânt pune îndemnul şi dorinţa de redresare în inima cuiva, acesta – la fel ca primii ostaşi ale căror hotărâri şi legăminte le publica Părintele Iosif în foile sale – poate să-şi facă cunoscută hotărârea în spaţiul de mai jos, destinat comentariilor.
Slăvit să fie Domnul!