MAI FARA SEAMĂN CA ORICE

1. Piedicile şi vrăjmaşii pe care Tu, Preaiubitule, mi-i pui în cale, nu sunt oare tocmai mijloacele prin care Tu îmi verifici dragostea şi credinţa mea faţă de Tine?
2. Nu din felul cum eu îmi întâmpin piedicile mele şi cum mă port în faţa vrăjmaşilor mei, îmi poţi Tu cunoaşte cel mai bine starea mea faţă de Tine? Ba da!
3. Pentru că numai dacă eu pot ca pe piedicile mele să le întâmpin cu linişte, să le privesc cu hotărâre şi să le trec cu răbdare – Îţi dovedesc că, nu numai ştiu, dar şi fac voia Ta.
4. Şi numai dacă eu pot ca pe vrăjmaşii mei să-i primesc cu blândeţe, să-i privesc cu bunătate, să-i birui prin iubire – aceasta va arăta că am înţeles gândul Tău.
5. Şi că m-am putut ridica până la Duhul Tău.
6. Preaiubit Prieten al tinereţii mele, câtă nevoie mai am eu încă de maturizare!
7. Am avântul vârstei, dar n-am înălţimea ei. De atâtea ori a trebuit să mă ruşinez în faţa Ta, după confruntările cu piedicile mele şi cu vrăjmaşii mei!
8. Eu am putut uneori să am în faţa piedicilor linişte sau hotărâre sau răbdare, dar dacă n-am privit dincolo de ele, cu linişte şi înţelegere, la adevărul pe care mi-l ascundeau doar uşor, eu nu le-am cunoscut scopul.
9. Şi nu m-am ales din ele cu prea mult.
10. Am putut avea uneori, în faţa vrăjmaşilor, un cuvânt neclintit, o inimă netemătoare, o privire hotărâtă, o comportare demnă.
11. Dar dacă nu le-am putut lăsa nici o punte de iubire spre ţărmul Tău, ei au rămas tot dincolo, fără lumină, eu, tot dincoace, fără pace, iar Tu, între noi, fără bucurie.
12. Biruinţa mea rece n-a fericit pe nimeni.
13. Mărturia mea uscată n-a adus nici un rod; afară, cel mult de o vinovată mândrie lăuntrică a mea, de care nici măcar n-am roşit atunci. Dar de care roşesc acum!
14. Dragostea Ta, Preaiubitule, îmi este mai presus ca orice. Mai tare ca orice. Mai dincolo ca orice.
15. Nimic din ce pot numi nu se poate înălţa până la ea, nu o poate întrece şi nu poate dura atât cât ea.
16. Despre orice ar fi să vorbesc, odată vine clipa când nu mai am ce spune;
17. către orice ar fi să privesc, odată vine ceasul când nu mai am ce vedea;
18. spre orice aş tinde, odată ajung să simt că nu mai am ce dori; aşa este cu orice lucru de pe pământ!
19. Numai cu dragostea Ta nu poate fi astfel! Despre ea, oricât aş vorbi, tot voi mai avea încă şi încă ceva nou şi minunat pe care nu l-am spus.
20. La dragostea Ta, oricât de mult aş privi, tot n-am să mă satur, fiindcă mereu voi avea altceva şi mai minunat de văzut.
21. Şi, după oricât de mult aş dori de Tine, tot voi descoperi că dragostea Ta este vrednică mereu de şi mai mult dor al inimii mele.
22. De orice hrană mă satur odată. De orice privelişte mă obosesc. Orice stare îmi poate deveni grea. Numai cu dragostea Ta nu-i aşa. Numai cu ea este altfel.
23. De ea nu mă satur niciodată. Mergând cu ea, nu obosesc niciodată. Privind la ea, sunt totdeauna fericit.
24. O astfel de dragoste numai a Ta poate fi pe lume:
25. numai dragostea noastră, Prietenul tinereţii mele, dragostea noastră, fără nici o alta

Traian Dorz, din Prietenul tinereţii mele

Lasă un răspuns


*