1. Trebuie să i se aducă neîncetat aminte oricăruia dintre oameni despre marele şi unicul lucru fără de care nu se poate face mărturisirea Adevărului – sau n-ar trebui să se poată face niciodată şi nicăieri.
Anume conştiinţa.
Datoria de a avea curată şi trează în conştiinţa sa, în toate şi totdeauna, mărturisirea Adevărului.
2. Desigur, este de foarte mare trebuinţă învăţătura. Ea este ca lumina ochilor trupeşti
– şi cine n-are învăţătura este ca un orb: nu vede pe ce pune mâna,
nu ştie pe unde merge şi nu înţelege ce este înaintea sa.
Dar cine îl învaţă pe altul răspunde greu pentru felul cum îl îndrumă: în Adevăr sau în minciună.
3. Învăţătura este ca vederea ochilor sufletului.
Iar îndrumătorul acestei vederi este conştiinţa.
Fără conştiinţă, vederea se opreşte unde nu este Adevăr
şi răscoleşte ceea ce nu este curat.
De aici se vede cât de mare lucru este să iei seama nu numai la învăţătura, dar şi la învăţătorul pe care îl urmezi.
Ca să nu te ducă în rătăcire şi în moarte,
căci multe conştiinţe stricate călăuzesc spre ceea ce nu este permis.
Şi arată ceea ce nu este bun.
4. Conştiinţa este şi mai de preţ decât învăţătura – sau este partea cea mai preţioasă a învăţăturii.
Căci mai bine să nu scrii nimic, decât să scrii minciuni.
Mai bine să nu faci nimic, decât să faci răul.
Şi mai bine să nu mergi nicăieri, decât să mergi călăuzit de un orb.
5. Când cineva are conştiinţa răspunderii sale, conştiinţa datoriei sale, conştiinţa limitelor sale,
– acela trebuie să aibă şi libertatea drepturilor sale.
Căci doar acela are curajul de a răspunde pentru urmările acestora.
Şi înainte – şi după…
6. Prin ce fel de dovadă arăţi tu Adevărul lui Hristos în faţa altora, care Îi caută vină lui Iisus, şi care umblă să facă rău învăţăturii Lui?
Dai tu o mărturie bună despre Iisus, chiar în ciuda vrăjmaşilor Lui,
– sau tu scrii fără conştiinţa răspunderii faţă de Adevăr
şi vorbeşti fără conştiinţă faţă de cunoaşterea Lui,
şi lucrezi fără conştiinţa marginilor peste care nu trebuie să treci?
7. Adevărul se cere apărat cu un preţ şi mai mare decât viaţa.
Adevărul este un mărgăritar atât de unic şi de valoros, încât atunci când l-ai aflat trebuie să fii în stare să-l păstrezi cu orice preţ.
Pentru că Adevărul este Hristos.
8. Adevărul este lumina care te scoate din orice noapte.
Este proba pentru orice stare.
Este sfătuitorul pentru orice primejdie.
Este veşmântul pentru orice vreme.
Este pâinea pentru orice foame.
Este stânca pentru orice valuri,
– pentru că Adevărul este Hristos.
9. Adevărul este îndeajuns să îmbogăţească mai mult ca orice avuţie,
să înalţe mai mult ca orice slavă,
să întărească mai mult ca orice putere,
să răsplătească mai mult ca orice premiu,
să încununeze mai mult ca orice podoabă,
să dureze mai mult ca orice temelie,
– pentru că Adevărul este Hristos (In 14, 6 10).
10. Când ai aflat Adevărul, trebuie să rămâi în El cu orice preţ,
trebuie să nu-L mai poţi părăsi niciodată.
Când ai spus ceva din El trebuie să-L susţii cu orice jertfă,
să nu-l mai poţi dezice niciodată.
Când ai scris ceva despre El, trebuie să-l aperi cu orice aur: să nu-L mai poţi retrage niciodată.
Când ai pus piciorul în împărăţia Lui, trebuie să lupţi, ca să o cucereşti deplin:
– să nu te mai poţi retrage din ea niciodată.
11. Pentru cucerirea mântuirii,
pentru păstrarea Adevărului,
pentru biruinţa Evangheliei lui Hristos,
în slujba căreia ne-am predat cu legământ pe viaţă şi pe moarte,
noi nu mai avem alt drum decât înainte;
noi, toţi cei care am pus mâna pe plugul Lui, nu putem să mai privim înapoi (Lc 9, 62).
Căci noi, toţi care am pornit după El, dar nu acceptăm crucea şi nu-I urmăm destinul Lui,
nici nu putem fi vrednici de El (Lc 14, 26 28).
12. O, cât de mulţi scriitori şi vorbitori despre Hristos sunt aşa ca Pilat:
li se pare că ceea ce au scris ei este cel mai inspirat lucru şi nu mai admit nici o corectare din partea nimănui.
Li se pare că ceea ce spun ei este atât de important, încât nu vor să mai lase loc nimănui, să spună nimic.
Dar, cu îndărătnicia lor, nu apără cauza lui Iisus, ci îşi apără doar ambiţia şi interesele lor personale.
13. De Hristos cel Viu şi Stăpân al Vieţii, la mulţi scriitori şi vorbitori nici nu le pasă.
Dar vorbele lor mari despre Împărăţia Lui le afişează în văzul tuturor.
De supunerea ascultătoare şi de recunoaşterea adevărată, de apărarea Evangheliei şi de trăirea învăţăturii lui Hristos, sunt nişte total străini,
dar în lucrurile Lui sunt nişte neînduplecaţi şi pretenţioşi cunoscători.
De Duhul lui Hristos parcă nici n-au auzit, dar de litera Lui nimeni, afară de ei, n-are voie să se atingă.
O, ce Pilaţi nefericiţi sunt aceştia şi astăzi pentru Hristos!
Din cauza lor, multe lucrări bune sunt răstignite.
Şi multe inepţii sunt publicate la loc de mare cinste.
14. O, voi, care vă bucuraţi să puteţi pune mâna pe puţinul avut al celui osândit pe nedrept
şi pe puţinul sfânt al celui condamnat pentru cele sfinte,
– cutremuraţi vă de sacrilegiul acesta.
Orice avantaj de care profitaţi în vreun fel de pe urma unei nelegiuiri săvârşite împotriva celui drept vă osândeşte şi pe voi.
De lucrurile lui n-ar trebui să se poată atinge nimeni.
Sunt atât de sfinte ca şi hainele lui Hristos confiscate în clipa răstignirii Lui.
15. Cămaşa lui Iisus, care n-avea nici o cusătură, aminteşte de lucrarea Lui,
de Biserica Lui,
de adunarea Lui scumpă.
De părtăşia cea mai apropiată de Inima Lui, de Duhul Lui, de Fiinţa şi simţirea Lui.
O, cât de scumpă este această comoară a Lui!
Câte mâini sfinte au lucrat la ea!
Câte lacrimi sfinte s-au vărsat peste ea!
Câte amintiri şi jertfe scumpe o înfrumuseţează!
16. Câte flori ale nevinovăţiei şi câte podoabe ale sfinţeniei strălucesc pe Biserica lui Hristos şi în ea!
Câte strălucitoare rugăciuni s au înălţat pentru nesfâşierea ei!
Pentru nedespărţirea fraţilor şi a învăţăturii de la început!
Pentru păstrarea desăvârşitei ei unităţi…
17. În timp ce păgânii lui Hristos de atunci s-au temut să sfâşie cămaşa cea fără nici o cusătură a lui Iisus,
„închinătorii” Lui de mai târziu nu s-au temut,
cum nu se tem nici astăzi,
să sfâşie unitatea cea nespus mai scumpă a Bisericii Lui şi a Lucrării Sale…
18. Vai, ce privelişte plină de durere şi de cutremur este starea de astăzi din jurul Crucii lui Hristos!
Cetele dezbinate şi lacome ale celor mai trişti pomănari sfâşie fără milă şi fără grijă unitatea Bisericii lui Iisus,
dornici fiecare să câştige un petic mai mult de la celălalt,
smulgând şi rupând sufletele adunărilor sfinte.
Aceste înspăimântător de vinovate certuri confesionale şi confesionaliste
ale acestor vânători după prozeliţi fac cea mai vinovată crimă împotriva lui Hristos.
Aceste crude şi hrăpăreţe apucături negustoreşti la care se dedau cei care pretind că au fiecare primul drept la Cămaşa Sfântă au ajuns atât de nesuferite, încât strigi îndurerat: Vai!
O, cât de răbdător poate fi Dumnezeu!
Dar până când oare îi va mai putea răbda chiar şi El?
19. Din oricare tabără aţi fi voi, rugaţi-vă şi luptaţi să nu se mai adâncească sfâşierile şi ruptura!
Nimeni care dezbină n-are dreptate.
Unde doi se ceartă pe un adevăr, amândoi sunt vinovaţi.
Căci de obicei cei ce se ceartă nici unul nu stă pe temelia dintâi.
Unde doi sau mai mulţi se ceartă pentru întâietate, acolo toţi merită pedeapsă şi umilire,
căci de obicei nici unul nu ascultă de unitatea Lucrării Domnului.
20. Cel care are dreptate nu se ceartă.
Cel care are Adevărul nu dezbină.
Cel care Îl iubeşte pe Hristos nu rupe Cămaşa Lui Sfântă.
Ea trebuie să rămână aşa cum a fost de la început.
Cine rupe e lup.
Duhovniceşte, aşa şi este cu cei ce rup şi sfâşie învăţătura şi Lucrarea care a fost făcută de mâini sfinte.
Şi trebuie să rămână una.
Şi pe totdeauna.
Doamne Iisuse, Te rugăm, ai milă de Lucrarea Ta – şi nu mai îngădui duhurile care o dezbină.
Ci trezeşte-i pe cei ce se fac uneltele lor vinovate.
Amin.