Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Ce uşor şi ce sigur poţi călca şi poţi merge, într-o iarnă grea, cu zăpadă mare, prin orice loc necunoscut, dacă ai nişte urme sigure înaintea ta pe unde mergi!
Cu ce plăcere şi bucurie calci pe nişte urme frumoase şi iubite ale unei fiinţe puternice şi scumpe, în care te încrezi, de care te simţi legat, pe care te poţi bizui în totul, nu numai că ştie drumul înainte, dar că are şi puterea să te apere şi să te ajute şi pe tine, pe tot acest drum, cu el.
Cât de slab ai fi şi cât de neştiutor, dacă ai pe cineva mergând înaintea ta, mergi totdeauna sigur şi liniştit prin orice locuri primejdioase, pe orice vreme grea, cu orice povară duci.

Dar câtă nevoie ai să fii sigur că acela care merge înaintea ta şi care îţi spune: „calcă pe urmele mele“ este şi, într-adevăr, o călăuză bună, un îndrumător care ştie calea, un părinte care îţi doreşte numai binele tău.
Ferice de acela care a avut de la începutul şcolii lui un învăţător bun… De la începutul meseriei lui, un maistru bun. De la începutul mântuirii lui, un îndrumător bun.
Acela îşi va termina întotdeauna şcoala cu nota cea mai mare. Îşi va învăţa meseria în felul cel mai vrednic. Şi îşi va ajunge mântuirea în felul cel mai fericit.
Fraţii mei din Lucrarea credinţei şi dragostei în care ne-am născut noi, nu vă gândiţi voi, oare, ce om sfânt a fost Părintele nostru Iosif, care ne-a născut pe noi în Hristos?
Nu v-am spus noi, oare, atât de mult ce pildă de viaţă şi credinţă am avut noi şi am văzut în el?
Nu v-a lăsat el însuşi şi vouă, ca unor copii ai săi, cărţile sale, învăţăturile sale, urmele sale, ca nişte îndemnuri strălucite şi iubi-toare: Călcaţi pe urmele mele, căci şi eu calc pe urmele lui Hristos şi ale înaintaşilor mei?
De ce atunci, oare, mai sunt încă printre noi unii care ne arată alte urme, ale unor străini şi de învăţătura noastră, şi de credinţa noastră? …Ale unor necunoscuţi, care n-au nici nume de ale noastre, nici cuvinte de ale noastre, nici suflet de al nostru, nici credinţă de a noastră?
De ce sunt încă între noi unii care sunt gata să le primească pe ale acelora şi să le lepede pe ale părinţilor noştri?
De ce mai pot fi printre noi unii care mai degrabă se duc după un străin mincinos, decât după un părinte adevărat?
De ce, nici după ani de chemări stăruitoare, de dovezi nenumărate, de aşteptări dureroase, acei unii dintre noi tot nu pot să vadă că urmele străinului ne duc numai spre rău – şi tot nu pot lua drumul cel bun, pe urmele celui care s-a jertfit pentru noi şi printre noi?
Scumpii mei fraţi şi surori, vă rugăm veniţi-vă în fire cum se cuvine, deschideţi-vă ochii şi inima şi lăsaţi pe cei care sunt uneltele străinului care caută să vă abată de pe urmele părintelui nostru duhovnicesc! Şi veniţi pe urmele lui curate!
Lăsaţi-l pe neascultător să meargă el singur pe urmele străine pe care a apucat şi pe care vă tot cheamă să mergeţi şi voi cu el.
Înţelegeţi bine ce vă spunem: calea pe care merge el e rătăcită.
Învăţătura pe care vi-o dă el este dezbinătoare.
Locul spre unde vă duce el este pierzarea.
Câtă vreme se mai poate, opriţi-vă, întoarceţi-vă, lăsaţi-l să se nenorocească numai el singur, dacă chiar tot nu vrea să mai asculte de nimeni.
Veniţi voi pe urmele frumoase ale Părintelui nostru şi ale Părinţilor noştri. Fiindcă numai aceste urme ne duc după Domnul nostru Iisus, unde au ajuns ei şi la Care vom ajunge şi noi, pe urmele lor.

Preabunul şi Scumpul nostru Mântuitor, Iisuse Doamne, Îţi mulţumim din tot sufletul nostru pentru Părintele şi Părinţii noştri care ne-au născut şi ne-au crescut în Familia aceasta dulce şi scumpă, în care ne-ai rânduit Tu să aflăm mântuirea noastră.
Te rugăm să ne ierţi că şi noi ne-am purtat de multe ori în chip nerecunoscător şi neascultător faţă de ei, întristându-i, neascultându-i şi neurmându-i cum ar fi trebuit.
Te rugăm, răsplăteşte-le Tu Însuţi cu harul Tău şi fericirea Ta strălucită şi veşnică tot ce noi le-am rămas datori, vindecând astfel rănile sufletului lor pe care neascultarea noastră le-a făcut.
Şi Te rugăm, ridică mereu în mijlocul nostru, al poporului nostru, al Bisericii noastre, al adunării noastre oameni plini de Duhul Sfânt, care să fie părinţi şi îndrumători adevăraţi, apostoli ai Tăi, care să calce cu adevărat pe urmele Tale.
Şi pe urmele cărora să putem călca şi noi plini de siguranţă şi de bucurie că mergem pe urmele Tale şi că vom ajunge la capătul drumului nostru şi noi, cu ei, la Tine.
Fereşte-ne, Doamne, de călăuzele oarbe, de îndrumătorii înşelători şi de uneltele străine care vor să ne despartă de urmele frumoase ale înaintaşilor noştri. Pentru ca să nu ne abatem după urmele unor străini. Scoate-i, Doamne, pe toţi aceştia dintre noi, îndepărtându-i din fruntea şi din calea noastră şi întoarce-i şi pe cei care-i urmează.
Ca să fim binecuvântaţi şi pe drum şi acasă
şi de înaintaşii noştri şi de urmaşi şi acum şi în veşnicie.
Amin.