Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 17-a după Rusalii

„De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul: Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi“ (II Cor. 6, 17).

TDorz1Pentru un suflet care doreşte cu adevărat mântuirea şi slava în Împărăţia lui Dumnezeu este un lucru de viaţă sau de moarte păcatul şi chiar cea mai mică necurăţie, pentru că orice credincios temător de Dumnezeu ştie că este scris: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt! – zice Domnul.

Pe uşa iadului, la intrarea în el, este scris: „Lăsaţi afară orice speranţă, voi, care intraţi!“…
Adică, cine intră acolo să intre fără nici o nădejde că va mai ieşi vreodată din el. În iad există numai intrare, dar nu şi ieşire. Ieşire nu mai există pentru nimeni şi niciodată. Însuşi Mântuitorul a zis bogatului nemilostiv din iad: Între noi şi voi este o prăpastie veşnică, în aşa fel ca acei care ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată (Luca 16, 20).
Iar pe uşa raiului este scris: „Nimic întinat nu va intra aici… Nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună… în spurcăciuni trupeşti şi în minciună sufletească (Apoc. 21, 27).
Şi tocmai de aceea Dumnezeu îi curăţeşte pe ai Săi prin Sângele Crucii Domnului Iisus, care spală orice păcat (I Ioan 1, 7-9).
Iar apoi ne porunceşte cu tărie tuturor ca să umblăm în lumină. Şi să avem părtăşie unii cu alţii.
Asta înseamnă a trăi în adevăr, adică în învăţătura sănătoasă primită de la început, a ne feri de orice păcat şi de orice legătură cu păcatul şi cu viaţa lumească.
Apoi să trăim într-o umblare ascultătoare şi iubitoare de fraţi, în orice vreme, în orice loc şi în orice privinţă.
Că numai aşa şi numai acelora Sângele Său le curăţă orice păcat. Altfel nu.
Desigur că, după cum iarăşi este scris, nimeni nu poate spune că este fără nici un păcat, pentru că însăşi firea pământească, în care trăim, şi lumea, prin care încă mai umblăm, sunt pline de stricăciune şi îmbibate de păcate. Şi, prin chiar acest fapt, noi suntem totdeauna în primejdie să ne atingem de câte ceva necurat. Sau să ne atingă el.
Suntem în situaţii când ori ne apropiem noi de păcat, ori se apropie el de noi… Ori intrăm noi unde este rău, ori intră răul unde suntem noi. Aşa că nu totdeauna putem ieşi de tot, sau nu ne putem depărta cu totul, fără să-l atingem. Sau fără să fim atinşi de ceea ce este întinat… Tocmai pentru asta vin suferinţa, necazul şi încercarea în viaţa noastră. Pentru ca, ajungând în focul acestora, să ne curăţăm de tot ce fără voia noastră – sau uneori chiar cu voia – am fost întinaţi şi ne-am spurcat şi noi, după curăţarea naşterii din nou, după sfinţirea Sângelui Crucii lui Iisus.
Suferinţa este mijlocul prin care Dumnezeul Cel Sfânt trebuie să-i treacă pe acei pe care vrea să-i primească lângă El, în cerul Său. Şi pe care nu-i poate primi aşa cum sunt, fără a-i curăţa mai întâi.

De aceea vine şi trebuie neapărat să vină suferinţa în viaţa oricărui credincios adevărat.
De aceea un suflet, pe care Dumnezeu vrea cu adevărat să-l aibă lângă El în cer, trebuie mai întâi să fie trecut prin baia curăţitoare a suferinţei, prin cuptorul durerii, prin focul încercării,
pentru ca, acolo, în foc, să-i rămână ceea ce mai avea zgură;
în baia aceasta, să-i rămână ceea ce mai avea întinăciune din lume;
în flăcări, să-i ardă ceea ce mai avea gunoi, din ceea ce mai atinsese şi el, sau îl mai atinsese şi pe el, întinându-l…

E cunoscută întrebarea lui Moise, pe munte, când a stat cele patruzeci de zile cu Dumnezeu. Şi când, printre altele, el L-a întrebat odată pe Domnul:
– Doamne, dar pentru ce oamenii cei credincioşi au, cu toţii, de trecut prin suferinţe în viaţa lor de pe pământ, pe când celor necredincioşi le merge totdeauna bine şi n-au de pătimit nimic, după cum spune şi proorocul: Acum fericim pe cei trufaşi… celor răi le merge bine… ei ispitesc pe Dumnezeu – şi scapă (Maleahi 3, 15)?
– Moise, Moise – i-a răspuns Domnul Dumnezeu – tu să nu judeci niciodată lucrările Domnului Dumnezeul tău! Că tot ce face El este făcut cu înţelepciune şi cu dreptate şi nimic din ce face El nu face rău.
Iată de ce este aşa: pe cei răi, pentru puţinele lor fapte bune, Dumnezeu îi răsplăteşte în viaţa şi în lumea asta, dându-le de toate, ca să nu ducă lipsă de nimic. Iar pentru multele lor fapte rele îi va pedepsi în veşnicie, în viaţa şi în lumea cealaltă.
Pe cei buni, pentru puţinele lor fapte rele, îi pedepseşte aici, în viaţa şi în lumea asta, trecându-i prin lipsuri, prin necazuri şi prin dureri, ca să-i cureţe. Iar pentru multele lor fapte bune îi va răsplăti în viaţa şi în lumea cealaltă cu toate binecuvântările Sale.
Tu fă binele în temere de Dumnezeu şi în supunere faţă de voia Lui sfântă. Şi nu mai judeca nici nu cârti niciodată împotriva voii lui Dumnezeu, căci tot ce face El face bine şi cu înţelepciune, fiind numai drept şi iubitor faţă de ai Săi, în tot ce face…