Râvnă fără pricepere
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere (Romani 10, 2)
Râvna este o lucrare a inimii, priceperea este o lucrare a minţii.
Râvna vine din dragoste, priceperea vine din adevăr.
Râvna este mişcarea, priceperea este conducerea acestei mişcări.
Orice lucrare a inimii, fără o bună îndrumare a minţii, este ca o maşină puternică în mers, dar fără o conducere puternică pe direcţia cea bună. O astfel de maşină cu cât este mai puternică şi cu cât merge mai repede, cu atât se va prăbuşi mai curând şi total.
O lucrare a dragostei puternice, plină de râvnă şi de simţire, de pietate şi de sentiment – are totdeauna nevoie şi de o îndrumare luminoasă şi limpede, înţeleaptă şi cumpătată a unei inteligenţe sănătoase, călăuzite de adevărul învăţăturii drepte şi statornice.
Altfel, oricât ar fi de înflăcărată această lucrare a dragostei şi oricât de plină de putere şi de râvnă ar fi ea, – nu peste mult timp va sfârşi cine ştie în ce înfundătură din care nu va mai putea să iasă şi pe care nu va mai şti cum să o treacă niciodată.
Tot aşa, o lucrare a adevărului, oricât de bine orientată ar fi ea, oricât de limpede i-ar fi învăţătura şi oricât de drept i-ar fi drumul, – fără căldura, fără puterea, fără râvna unei iubiri înflăcărate pentru Hristos – la fel va îngheţa pe loc, ca o maşină perfectă, dar fără energia care îi dă mişcarea şi tăria.
Nici râvna fără pricepere, nici priceperea fără râvnă…
Nici dragostea fără adevăr, nici adevărul fără dragoste.
Nici inima fără braţe, nici braţele fără inimă.
Nici picioarele fără ochi, nici ochii fără picioare – ci pe amândouă aceste daruri dumnezeieşti împreună trebuie mereu să le cerem şi să le avem. Fiecare la locul său, la timpul său, la slujba sa. Aceasta, atât în umblarea fiecăruia dintre noi, cât şi în lucrarea şi umblarea noastră a tuturor împreună, ca trup al lui Hristos, format din toţi.
Ce bine când râvna noastră este îndrumată de pricepere şi ascultă de ea! Şi ce bine când priceperea noastră e însufleţită de râvnă şi umblă împreună cu ea! Atunci toată lucrarea noastră este şi bună şi frumoasă. Şi bună înlăuntru şi frumoasă în afară.
Înţelepciunea este tot un dar al Duhului Sfânt, cum este şi Dragostea. În însuşirea acestor două daruri, descrise la I Cor. 12, 8-10, darul înţelepciunii este pomenit în fruntea celorlalte… Poate şi pentru că, oricâte, celelalte daruri, dacă nu sunt îndrumate de o pricepere plină de lumina Duhului Sfânt, nu numai că nu vor şti cum să lucreze cu cel mai bun folos, dar ar putea să lucreze chiar cel mai rău.
Nu alungaţi dintre voi pe fraţii înţelepţi şi nu-i dispreţuiţi! Nu lepădaţi sfaturile lor şi nu vă grăbiţi să-i judecaţi cu asprime, când ei caută să vă arate drumuri pe care voi încă nu le vedeţi! Şi când ei caută să vă facă să primiţi adevăruri pe care voi încă nu le înţelegeţi. Dacă ei sunt în adevărul învăţăturii de la început şi trăiesc în legătura dragostei frăţeşti, străduiţi-vă să primiţi lumina lor şi să umblaţi în această lumină pe drumurile duhovniceşti. Fiindcă vremile sunt în continuă schimbare, cum sunt ţinuturile prin care călătorim. Iar trebuinţele Lucrării Domnului se modifică şi ele, după vremile pe care le străbatem. De aceea, şi felul de lucru trebuie îmbunătăţit mereu, pentru un spor cât mai bun.
Cei care văd mai departe ne sunt de trebuinţa cea mai mare. Mai mult decât cei care văd numai prea aproape.