Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. (Galateni 6, 15)

Iată unicul lucru care are preţ în faţa lui Dumnezeu. Iată marea condiţie a mântuirii. Iată singurul fel în care putem deveni oameni din casa lui Dumnezeu, fii ai Lui, moştenitori ai Lui, plăcuţi şi iubiţi ai Lui. Făptura cea nouă, omul cel nou.
Tăierea împrejur era în Vechiul Testament ceea ce este botezul în Noul Testament. Era poarta de intrare în poporul lui Dumnezeu. Era actul prin care omul devenea membru de drept al poporului ales înaintea Domnului.
Tăierea împrejur era un act cerut de Dumnezeu, şi, la locul său şi la vremea sa, el a avut o mare valoare înaintea Domnului, fiindcă dacă n-ar fi avut această valoare Cuvântul Domnului nu l-ar fi cerut.
Totuşi pe măsură ce dragostea lui Dumnezeu şi harul Său faţă de noi au făcut şi fac mereu noi lucrări tot mai mari, tot aşa şi dragostea noastră faţă de El trebuie să depăşească mereu faptele noastre din trecut.
Şi, după cum cele aduse de către Avraam sau Moise au fost depăşite de cele aduse de Hristos, tot aşa condiţiile primirii şi ale păstrării acelora au fost depăşite de condiţiile mai noi cerute de harul mântuirii aduse de Hristos Iisus Domnul nostru…
Şi, după cum tăierea sau netăierea împrejur era depăşită în importanţa ei de condiţia făpturii celei noi, tot aşa şi forma văzută a botezului în sine nu-i de-ajuns pentru mântuirea sufletului, ci condiţia neapărat trebuincioasă rămâne tot aceeaşi pentru fiecare suflet care doreşte cu adevărat mântuirea sa, şi anume: făptura cea nouă, omul cel nou, omul cel duhovnicesc ieşit din naşterea din nou.

Taina şi esenţa creştinismului viu şi adevărat sunt şi rămân naşterea din nou. Renaşterea sufletească. Convertirea sau naşterea de Sus. Predarea şi legământul cu Hristos.
Pe toţi pereţii tuturor bisericilor şi ai adunărilor creştine ar trebui să fie scrise cu litere de foc, mereu, marea şi veşnica poruncă dumnezeiască: Trebuie să vă naşteţi din nou (In 3, 7).
Această condiţie pusă de Mântuitorul oricărui suflet care doreşte mântuirea Sa trece prin toate cărţile Sfintei Scripturi şi prin toate scrierile şi cuvintele trimişilor lui Hristos.
Taina Pocăinţei, una dintre cele şapte Taine ale Bisericii noastre, asta şi este. Ea este convertirea, naşterea din nou. Ea ne dă făptura cea nouă, viaţa cea nouă, trăirea cea nouă, după chipul şi după firea lui Hristos.

Dar ce vremuri ciudate a ajuns să trăiască creştinismul de azi, care nu mai cunoaşte şi nu mai pomeneşte nimic chiar despre această esenţială parte a lui, despre naşterea din nou.
Mii de preoţi şi predicatori creştini, nu numai că nu pomenesc toată viaţa lor despre această condiţie dumnezeiască a mântuirii, dar nici măcar nu o cunosc, parcă nici n-ar fi auzit niciodată de ea.
Şi, astfel, atât păstorii cât şi păstoriţii, atât cei ce predică cât şi cei ce ascultă, atât călăuzitorii cât şi călăuziţii merg în veşnicie fără să ştie niciodată că singura condiţie a mântuirii este naşterea din nou şi a fi o făptură nouă.
O, cât de mult am vorbit despre asta şi încă tot mai trebuie vorbit! Duhul Sfânt să ne-o întipărească tuturor cu cuvinte de foc pe inimă, spre a ne da cu toată grija seama şi silinţa spre dobândirea ei!