O, păcătoşilor iubiţi

O, păcătoşilor iubiţi
ce staţi în nesimţire,
doriţi voi oare s-auziţi
un cântec de iubire?

Un cântec cum n-a fost nicicând
şi nici va fi vreodată?
…O, de doriţi, priviţi crezând
spre Crucea-nsângerată!

Priviţi mereu… priviţi în Sus,
pătrunde-I-veţi simţirea,
că-nsângerat murind Iisus
vă-nvaţă ce-i Iubirea.

Priviţi-L şi-ascultaţi ce sfânt,
un cântec de iubire
cum n-a fost altul pe pământ
ca sfânta-I pătimire.

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
o, veţi putea voi oare
măcar să bănuiţi cândva
iubirea Lui cea mare?

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
priviţi la răstignire
şi spuneţi cine-ar mai avea
o astfel de iubire.

Priviţi, acesta-i preţul dat
de El răscumpărare,
aşa aţi fost voi scoşi din iad,
din moarte şi pierzare.

O, cum a fost iubirea Sa,
Golgota-nsângerată
pe veci de veci va rămânea
dovadă neuitată.

Iubirea Lui e ne-ncetat
un cântec plin de jale,
l-a scris cu Sângele-I vărsat,
cu lacrimile Sale.

O, ascultaţi-L, o, lăsaţi
adânc să vă pătrundă!
Din har în har veţi fi schimbaţi
de taina Lui profundă.

Trezi-va-n inimile reci
iubirea cea adâncă
şi-n veci de-aţi asculta, în veci
aţi tot mai cere încă.

Căci cine-a fost atras prin har
la dragostea-I duioasă
suspină,
luptă,
moare – dar
de El nu se mai lasă.

Traian DORZ

Lasă un răspuns


*