Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare – înainte de 1983

… Dumnezeu ne mai păstrează un viitor fericit. Vine vremea unui mare har! Peste lumea întreagă, Dumnezeu va aduce, cât mai curând, o vreme de larga libertate şi pace. Tot ce pare acum nori ameninţători, Dumnezeu îi va spulbera.

De ce suntem slabi? De ce n-avem putere şi n-avem curaj să-L mărturisim pe Domnul? De ce nu avem putere să postim o zi, să ţinem o zi de jertfă şi de rugăciune fără să ne certăm, fără să ne enervăm, fără să fim nemulţumiţi, fără să cârtim, cu o inimă plină de pace şi de linişte? De ce? Pentru că lipseşte din viaţa noastră pecetea pe inima noastră, care să fie Hristos. Lipseşte meditaţia asupra Cuvântului, lipseşte rugăciunea, lipseşte împărtăşirea cu El, chiar şi prin Sfintele Taine, care sunt Trupul şi Sângele Său. Pentru că El ne-a lăsat acestea ca o dovadă de părtăşie cu El şi ca un mijloc de întărire şi de sfinţire a vieţii noastre.

predica-de-pe-munte_17_05De ce nu avem putere să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? De ce n-avem putere să-l primim cu bucurie pe un cerşetor care ne vine? Şi de fiecare dată, chiar dacă nu ne exprimăm, ne simţim nemulţumiţi: „Iară vine… şi iar să-i dau…”. Şi găsim o mie de motive să cârtim şi să nu-i dăm. De ce n-avem putere să iubim pe fraţi? De ce n-avem putere să ne facem timp să mergem la adunare? De ce nu avem timp să cercetăm un bolnav? De ce nu avem timp să-l ajutăm pe un lipsit? De ce nouă nu ne ajung nici banii, nici timpul, nici puterea pentru nimic? Ci totul, numai pentru noi… Şi nu zic că nu trebuie. Dar aşa cum trebuiesc aceste lucruri, tot aşa nu trebuiesc lăsate nici celelalte. Şi împlinindu-le pe acestea, să nu le lăsăm neîmplinite nici pe celelalte, pentru că toate sunt poruncile lui Dumnezeu şi de împlinirea celorlalte este condiţionată reuşita noastră în acestea.
Pentru că pe inima noastră lipseşte ca o pecete Hristos. Dar când vine această pecete puternică, cât de strălucit se vede, pe urmă, şi pe braţul nostru! Mâna care dă, dă cu dragoste. Piciorul care aleargă, aleargă cu binecuvântare. Gura care vesteşte, vesteşte cu încredinţare că acesta este adevărul.
N-avem nevoie în lumea aceasta, mai ales în aceste zile, mai mult de nimic, decât de aceste două lucruri: pecetea lui Hristos pe inima noastră, adică o trăire lăuntrică şi puternică în Hristos; şi pecetea lui Hristos pe braţul nostru, pe faptele noastre, pe trăirea noastră în afară, în mijlocul celorlalţi oameni. Pentru că trăim vremuri destul de grele. Singuri ştim în ce primejdii suntem: înconjuraţi din toate părţile de tot felul de vrăjmaşi. Puterea lui Dumnezeu i-a oprit la frontierele noastre. Puterea lui Dumnezeu, Care a ascultat rugăciunile, a păzit nopţile noastre – acestea, mai ales, săptămânile acestea! –, nopţile acestea liniştite şi zilele în pace. Puterea lui Dumnezeu a ferit năvălirea acestor oameni fără nimic omenesc şi ne-a păzit în pace şi în linişte, pentru că au fost ridicate rugăciuni fierbinţi, ca Dumnezeu să păzească hotarele noastre şi să-i binecuvânteze pe cei care le păzesc, ca, la adăpostul lor, noi să ne putem bucura de linişte şi să ne putem culca în pace seara, şi să ne putem scula în pace dimineaţa. Să ne putem face munca noastră liniştiţi. Acesta este cel mai mare har de la Dumnezeu, în aceste vremuri în care ţările se prăbuşesc într-o noapte sau [când] cutremure, cu nimicirea a mii de oameni, pot să vină într-o clipă.
În mijlocul atâtor primejdii, Dumnezeu ne-a păzit şi ne-a ferit. Şi ne va păzi, şi ne va feri. Dar şi nouă ni se cere să Îl punem pe Hristos ca o pecete pe viaţa noastră lăuntrică şi să Îl punem pe El ca o pecete pe viaţa noastră în afară. Pe trăirea noastră lăuntrică, sufletească, şi pe umblarea noastră în afară. În mijlocul nostru, unitate de gândire şi de simţire, de vorbire şi de umblare. Şi în afară, cinste şi corectitudine faţă de toţi oamenii. În mijlocul poporului nostru să ne purtăm ca nişte fii ai lui, vrednici de încredere, vrednici de respect, vrednici de Dumnezeu, pentru că şi liniştea şi fericirea noastră depind de liniştea şi fericirea poporului nostru. Că dacă Dumnezeu ar îngădui, ca o pedeapsă, să treacă peste poporul nostru valul unui război sau al unei nenorociri de cutremur, nici copiii noştri, nici casele noastre nu ar putea fi scăpate. Dacă ne iubim pe noi şi-i iubim pe toţi cei pe care îi avem, trebuie să iubim poporul nostru şi să ne rugăm pentru pacea lui, pentru ocrotirea lui, pentru ferirea lui de primejdie. Să ne rugăm pentru conducătorii care ne îndrumă, cărora Dumnezeu să le dăruiască înţelepciune, să ştie în aceste vremuri cât de cumpătat şi cât de corect, şi cât de bine, şi cât de cu grijă să se poarte. Şi tuturor celor care apără, [să le dăruiască] putere şi ajutor. Şi în mijlocul datoriilor noastre, să ne silim ca partea noastră să ne-o împlinim cu toată cinstea, cu toată evlavia, ca unii care Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi ştim că tot ce facem pentru Dumnezeu şi pentru oameni [trebuie] să fie făcut curat, să fie făcut cinstit, să fie făcut deplin, să fie făcut corect, să fie făcut evlavios şi vrednic.
Iar în mijlocul fraţilor noştri, să ne purtăm cu toată dragostea, cu toată răbdarea, cu toată înţelegerea. Că dacă în felul acesta ne vom purta, atunci noi vom dovedi şi înaintea oamenilor, şi înaintea lui Dumnezeu că avem un cuget curat şi avem o umblare vrednică de răsplata Lui şi de mântuire.
Acest lucru înseamnă tot ceea ce ne cere mai mult Dumnezeu. Acest lucru este ceea ce este mai necesar în aceste vremuri pentru noi. Să fim cu toţii uniţi! O inimă, un suflet şi un gând. Să ne rugăm stăruitor lui Dumnezeu şi să ne ferim cu toată groaza şi frica de orice păcat, de orice nedreptate, de orice lucru necinstit, de orice lucru nevrednic, de tot ceea ce este urât înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Că în felul acesta, Dumnezeu ne va binecuvânta. Pentru că Dumnezeu ne mai păstrează un viitor fericit. Vine vremea unui mare har! Peste lumea întreagă, Dumnezeu va aduce, cât mai curând, o vreme de larga libertate şi pace. Tot ce pare acum nori ameninţători, Dumnezeu îi va spulbera. Într-o clipă au venit, într-o clipă vor fi spulberaţi. Şi toţi acei care urzesc nedreptate şi nelegiuire, şi apăsarea, şi pieirea altora vor fi înlăturaţi. Şi Dumnezeu va pune în locul lor oameni cu frică de Dumnezeu şi cu respect faţă de dreptate, şi cu respect faţă de oameni, cu simţ uman în ei. Pentru că este nevoie să se mai mărturisească o dată larg şi puternic Cuvântul acestei mântuiri sfinte. Şi numai după aceea va veni judecata tuturor oamenilor şi Domnul, Care va aduce plata dreaptă pentru orice.
În vederea acestei largi vremi de libertate şi de har, Domnul vrea acum ca noi, uniţi şi credincioşi faţă de El, să ne adâncim în trăirea cu Domnul şi să umblăm într-un chip vrednic de Numele Său, pentru ca şi Domnul să ne socotească vrednici în Ziua aceea să ne încredinţeze slujba Sa. Şi oamenii, văzând faptele noastre încă mai dinainte trăite frumos, în ziua când le vom mărturisi Cuvântul Său, să-l primească ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe baza faptelor frumoase şi a purtării noastre curate, dovedite de noi în mijlocul lor încă de acum.
Aşa să ne ajute pe toţi Domnul. Pentru ca pe urmă, în Ziua aceea, să putem vedea faţa Lui cu bucurie şi să auzim şi noi sfânta Lui chemare: „Vino, slugă bună! Bine, slugă bună! Peste puţine ai fost pus, peste multe te voi pune. Intră în bucuria Domnului tău”. Şi Lucrarea în care Domnul ne-a chemat, în ziua răsplătirii, să se bucure de munca şi de lupta pe care am dus-o şi noi, la rândul nostru, în mijlocul ei. Că acuma este rândul nostru. Înainte a fost rândul altora. Ei s-au dus la răsplată, după suferinţa şi după încercările pe care le-au biruit. Ne vom duce şi noi. Foarte curând va veni vremea când Domnul ne va chema şi pe noi. Dar vor rămâne mai departe aceia care primesc şi au primit acum Cuvântul lui Dumnezeu, acei tineri pe care Domnul i-a pregătit de acuma, ca, în ziua când noi nu vom mai fi, ei să poarte mai departe steagul Lui. Ne rugăm Domnului pentru ei. El să-i crească credincioşi şi să-i facă cu atât mai binecuvântaţi şi cu atât mai rodnici şi biruitori de cum am fost noi, cu cât ei vor avea parte de şi mai mult har, de şi mai multe binefaceri, de şi mai multe binecuvântări revărsate peste ei, prin toţi cei care au luptat până la ei, pentru ca ei să fie înzestraţi şi mai mult de harul lui Dumnezeu. Vor avea într-adevăr necazuri şi mai mari. Vor veni peste copiii noştri încercări şi mai mari. Dar şi harul pe care îl vor primi va fi mai mare şi va fi mai biruitor decât încercările. Căci Domnul Care ne-a întărit pe noi şi pe părinţii, şi pe moşii şi strămoşii noştri şi ne-a păstrat statornici în credinţa aceasta îi va întări şi mai mult pe ei, cu cât vor avea de înfruntat lupte şi necazuri mai mari. Şi până la urmă, Hristos va fi biruitor! Pentru că acesta este Cuvântul Său şi aceasta este făgăduinţa Sa. El va împărăţi şi îi va supune sub picioarele Lui pe toţi vrăjmaşii. Şi El Însuşi, sub tălpile noastre însângerate, va zdrobi pe vrăjmaşul Său, aşa cum este scris în Epistola către Romani, în capitolul 16, versetul 20: „Dumnezeu va zdrobi curând sub picioarele voastre pe satana”. Şi aceasta va fi slava Lui şi bucuria noastră. Pentru aceasta să luptăm, să ne rugăm şi să ne jertfim. Căci lupta este trecătoare şi suferinţa este trecătoare, şi munca este trecătoare. Dar cununa şi răsplata sunt veşnice.
Domnul să ne facă tuturor parte de ea, la capătul unei vieţi trăite frumos, spre slava Lui şi spre împlinirea datoriei mântuirii noastre! Amin.

Lasă un răspuns


*