Traian DORZ

Pentru nimic în lume nu-ţi vinde trei comori:
credinţa şi nădejdea, şi dragostea dintâi,
chiar dacă pentru ele ar trebui să mori
fă totul pân’ la moarte cu ele să rămâi!

Pentru nimic în lume să nu uiţi trei porunci:
virtutea, ascultarea şi-ntâiul legământ,
cu cât mai mulţi le calcă cu-atât mai mult atunci
veghează-le mai harnic, urmează-le mai sfânt.

Pentru nimic în lume să nu laşi trei virtuţi:
smerenia,-nfrânarea şi pacea în Hristos
şi-atunci, cu cât trec anii mai mulţi şi mai plăcuţi,
cu-atâta rodul vieţii va creşte mai frumos!