Traian DORZ, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI  (Meditaţie la Duminica după Naşterea Domnului)

Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată în religiunea iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai înaintat în religiunea iudeilor decât mulţi din neamul meu de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă ne-spus de mare pentru datinile strămoşeşti. (Gal. 1, 13-14)

Sf-Stefan-primul-mucenicFrumoase sunt datinile noastre creştineşti şi bine este să ţinem la ele, dar când noi suntem însufleţiţi numai de râvna pentru ele, fără a-L cunoaşte şi avea pe Hristos viu în inima şi în umblarea noastră, atunci, oricât de creştineşti şi de frumoase ar fi aceste datini, ţinerea lor nu ne va folosi la nimic. Ba, dimpotrivă, ele ne vor fi spre pagubă şi pierzare.
Oricât de frumoase ar fi scutecele unui copil, ele nu pot înlocui copilul iubit şi viu în inima mamei lui. Pot fi oricât de creştineşti datinile noastre; dacă noi nu-L avem în sufletele noastre pe Hristos cel Viu şi Adevărat, ele nu numai că nu ne vor folosi la nimic, dar ţinerea lor ne va da un fel de mulţumire sufletească înşelătoare, care nu ne va lăsa să-L căutăm şi să-L aflăm cu adevărat pe Hristos şi naşterea din nou.
Taina mântuirii noastre stă în aflarea şi dobândirea lui Iisus Hristos cel Viu şi Adevărat.
Cunoaşterea lui Hristos Mântuitorul nostru Unic este viaţa, fericirea şi slava noastră veşnică.
Nimic altceva fără El nu poate avea un preţ mântuitor. Nimic altceva nu-L poate înlocui în viaţa noastră pe Hristos. Nimic nu poate da nici iertarea păcatelor noastre, nici mântuirea sufletului nostru, decât El, Iisus Hristos, singurul Care ne poate mântui… Tatăl Ceresc, Dumnezeul nostru, a pus în Hristos Iisus, Domnul nostru şi Fiul Său iubit, tot preţul iertării şi al mântuirii noastre.
Oricine doreşte cu adevărat mântuirea sa, acela trebuie să ajungă neapărat până la Hristos, la Crucea şi Jertfa lui Mântuitoare.

Printre multe piedici care stau în calea sufletelor dornice de mântuire, oprindu-le în drumul spre Hristos, sunt şi frumoasele datini religioase pe care mulţi le ţin cu toată tăria şi le respectă cu multă evlavie şi teamă.
Ele sunt piedici, fiindcă îi dau omului un fel de mulţumire care îi adoarme conştiinţa şi îi satisface într-un anumit fel setea după Hristos, fără de Hristos.
Dar nu numai atât… Datinile acestea îi dau celui ce le ţine îngâmfarea şi orbirea fariseului care se lăuda pe sine şi hulea pe vameş, semenul lui (Lc 18, 9-14).
Pe lângă astea, aceste datini dau celui ce le ţine cu toată tăria un duh aspru şi necruţător pentru oricine le stă în cale, punând mai presus pe Hristos decât pe ele.
Sufletele superstiţioase şi habotnice pun totdeauna mai presus datinile decât pe Hristos şi trăirea Lui. De aceea, acolo unde sunt respectate cel mai mult aceste datini, este preţuit Hristos mai puţin. Nicăieri nu pătrunde mai greu Cuvântul lui Hristos, ca acolo unde oamenii ţin cel mai mult numai la datinile strămoşeşti. Acolo, Biblia nu este citită şi adâncită. Acolo, naşterea din nou este total necunoscută. Acolo, părtăşia personală cu Hristos, vieţuirea scumpă în Hristos şi dulcea iubire frăţească, rugăciunea în duh sau cântarea şi mărturisirea sfântă sunt nişte noţiuni despre care nici nu s-a auzit… şi pe care chiar şi cei care au auzit nu numai că nu le doresc, dar chiar le alungă din hotarele lor cu toată duşmănia şi graba.

Dragă suflet scump, tu cum stai în privinţa asta?
Iubeşti şi tu mai mult datinile decât pe Iisus? Iubeşti tu mai mult scutecele moarte ale datinilor decât pe Copilul viu al Adevărului şi Sfinţeniei, pe Hristos?
O, te rog, deschide-ţi bine ochii şi gândeşte-te bine la această întrebare!
Cine Îl are pe Hristos ştie să dea preţul care se cuvine oricărui lucru al Lui. Când Îl ai cu adevărat pe Hristos, din pricina Lui, ştii să preţuieşti bine şi lucrurile Lui. Nici mai mult, dar nici mai puţin decât se cuvine.
Dar cine nu-L are pe Hristos în inima şi în viaţa sa, acela se va înşela mereu, numind aurul paie, iar paiele, aur.