Traian Dorz, Cununile slăvite
1. O, Marele nostru Dumnezeu, Ocrotitorul părinţilor noştri,
Tu Singur ai fost Salvatorul neamului nostru şi Singurul lui loc de adăpost, din an în an şi din generaţie în generaţie, până azi.
Poporul nostru, chiar de la naşterea lui, a fost luminat de cunoaşterea Ta
şi istoria lui s-a născut o dată cu credinţa lui cea dreaptă în Tine, pe care au mărturisit-o părinţii noştri până astăzi.
Sub Scutul Tău s-au adăpostit în toată crâncena lor istorie, din care cea mai mare parte este îngropată şi azi în cel mai nepătruns întuneric.
Ajută-ne şi nouă să Te credem şi să Te iubim ca ei!
2. O Doamne, cât de recunoscător ar trebui să-Ţi fie Ţie tot neamul nostru
şi cât de nedespărţit de Tine ar trebui să fie sufletul lui pe totdeauna!
Căci numai datorită bunătăţii şi grijii Tale, Doamne, pe care Tu i-ai arătat-o în chip cu totul deosebit, a rămas neamul nostru cu viaţă până azi.
3. Tu, Doamne, ai avut un plan binevoitor şi milostiv cu neamul nostru şi cu poporul nostru.
De aceea i-ai trimis atâtea înştiinţări şi chemări minunate.
Nu înceta, Doamne, să-l iubeşti şi să-l chemi, până va veni la Tine.
4. Tu, Doamne, ai trimis neamului nostru şi solia Oastei Tale, spre a-i da astfel un mijloc binecuvântat prin care să poată a Te sluji mai fericit.
O Doamne, ai milă şi nu ne lăsa acum să ne lăsăm de Tine,
ci dăruieşte-i acestui popor o minte sănătoasă cu care să vină iarăşi într-o şi mai fierbinte dragoste la Tine.
Şi apoi să rămână pe veci la Tine.
5. Cele mai multe păcate le face omul pe faţă,
– dar cele mai mari le face în ascuns.
Oricât de căzut ar fi cineva în stricăciune, tot mai are o parte de ruşine şi de frică în săvârşirea unor păcate
şi nu le face chiar în văzul altora…
6. Deşi, în nebunia lui, omul care păcătuieşte cu uşurinţă de multe ori se laudă cu păcatele lui,
– totuşi sunt unele păcate pe care până şi celui mai ticălos om îi este greu să şi le spună cu glas tare.
Aceste păcate întrec orice margine.
Făptaşul lor le ascunde cât se poate mai tare şi cât se poate mai mult,
fiindcă acestea sunt păcatele în urma cărora ar avea de suferit pedeapsa ce-i aduce ruşine din partea tuturor.
7. Dar oricât de bine ar căuta făptaşul să se ascundă, este totuşi Cineva care îl vede şi îl urmăreşte pas cu pas.
Cineva care îl ştie în tot ce face
şi chiar atunci când se aşteaptă mai puţin îi dă pe faţă tot ce căutase el atât de mult şi atât de bine să ascundă.
Păcate ascunse ani de zile ies dintr-o dată la iveală din te miri ce nimic.
Asta este numai lucrarea lui Dumnezeu.
8. Pare ciudat cum şi făptaşul însuşi ajută la descoperirea faptei sale ascunse.
Printr-o mică nebăgare de seamă,
printr-un fir de păr lăsat,
printr-o urmă de deget,
printr-o vorbă scăpată,
printr-o privire sau un pas,
prin acestea s-au dat pe faţă adeseori nelegiuiri ascunse ani şi ani…
Dumnezeu Însuşi, Care a văzut totul, lucrează în acest fel, spre a nu lăsa nedescoperit nici chiar pe pământul acesta fărădelegea.
9. Chiar dacă necredinciosul nu vrea să recunoască în acestea lucrarea lui Dumnezeu, totuşi acesta este adevărul: voia lui Dumnezeu îl descoperă. Numai voia aceasta a lui Dumnezeu este cauza descoperirii multor păcate ascunse.
Nu este oare o dovadă limpede pentru acest adevăr şi faptul că, iată, nu rămâne nimic ascuns care să nu fie odată descoperit?
10. Fereşte-te, să nu faci nimic din ceea ce este nedrept, necinstit şi nebunesc.
Nu te bizui că ştii să ascunzi bine ceea ce ştii că nu-i permis să faci.
Nu este nici un ascunziş pe lume în care să poţi scăpa de fapta ta cea rea.
Vei fi descoperit sigur!
11. Păcatele pe care le faci vor fi cunoscute şi vor merge înaintea ta la judecata lui Dumnezeu,
iar pe urma lor vei merge sigur şi tu.
Cele ce nu au mers încă vor merge şi ele sigur, după tine (I Tim 5, 24-25).
De aceea, opreşte-te!
Nu mai face alt păcat.
Iar cele pe care le-ai făcut, mai bine mărturiseşte le, căci pedeapsa ta va fi mai uşoară
şi mântuirea ta mai cu putinţă – dacă le vei mărturisi şi le vei părăsi acum.
12. O, Mare Dumnezeu, Cunoscător a toate şi a tuturor,
Te rugăm, veghează Tu Însuţi neîncetat asupra împlinirii Cuvântului Tău.
Nu lăsa nedescoperit nici un păcat – pentru ca să nu sufere fără nădejde cel nevinovat în locul celui vinovat
şi pentru ca să nu se îngâmfe inima nelegiuitului, zicând că nu este cine să ştie şi cine să pedepsească faptele nelegiuirii sale.
13. Îngrozeşte-l, Doamne, pe îndrăzneţul nelegiuit, care nu se teme de nimeni şi de nimic, ci se îmbărbătează a face nedreptatea,
şi fă-l să vadă că totuşi are de ce să se teamă.
14. O, câte gânduri şi dorinţe, unele frumoase, altele îndrăzneţe, iar cele mai multe nevrednice nu mai ajung niciodată la împlinire!…
Pentru că omul care le face nu învaţă să-şi numere bine zilele sale,
nici ale tinereţii,
nici ale puterii,
nici ale înălţării sale.
Iar zilele în care ar putea face binele trec mai repede decât prilejul aşteptat
şi mai grăbite decât ocazia dorită.
O, ce pustiu veşnic rămâne acolo unde nu este Dumnezeu!
15. Omul care învaţă să calculeze milioanele de ani ai altora nu învaţă adesea să-şi numere binele puţinele lui zilişoare
– şi se pomeneşte, la capătul lor scurt, fără să fi realizat nimic altceva decât planuri…
Planuri goale şi planuri umflate,
planuri slabe, frumoase, urâte…
Planuri, – pleavă.
16. O, cât de atent îşi numără omul înţelept, omul cuminte valorile lui cele mai alese, zilele sale,
atunci când ştie bine că nu are timp şi îngăduinţă să le mai numere decât o singură dată în viaţa lui.
17. Cât de rodnic şi de folositor are grijă omul chibzuit să-şi trăiască fiecare zi din viaţa lui!
El este acel om care ştie să ia bine seama la puţinul număr al acestor zile
şi la marele număr de datorii pe care trebuie să le împlinească în ele.
18. O, dacă cei înţelepţi ar putea găsi toate zilele pe care le pierd cei nebuni!…
Cu câte realizări fericite s-ar îmbogăţi lumea!
19. O, dacă cei bătrâni ar putea câştiga toate prile¬jurile pe care le nesocotesc cei tineri,
cu ce opere frumoase s-ar îmbogăţi pământul!
Şi dacă cei buni ar putea avea toate posibilităţile pe care le risipesc cei răi,
cât de minunat ar fi folosite toate acestea pentru fericirea vieţii tuturor!
20. Dar, când omul învaţă să-şi ştie număra bine toate zilele sale,
adesea nu mai are, sărmanul, ce să numere.
Înţelept este acela care vede înainte – spune proverbul –
căci în urmă toţi proştii văd.
Ce mare lucru este să fii înţelept astăzi!
Astăzi – ca Timp; acum – ca prilej.
O, Duhule Sfânt, dă-ne înţelepciunea Ta.
Amin.