1_sfintii_parinti_ioachim_si_anaIoachim şi Ana trăiau în Palestina şi erau mâhniţi din cauză că nu aveau copii, mai ales că în vremea aceea familiile care nu aveau copii erau desconsiderate. Erau socotiţi oameni blestemaţi. Chiar şi în Biserică, la Templu, când mergeau, trebuiau să stea în spate de tot, cu mult depărtaţi de ceilalţi. Şi darurile şi jertfele lor trebuiau să le aducă ultimii dintre toţi. Erau astfel într-o mare mâhnire, o dată din cauză că nu aveau copii şi apoi din cauza batjocurii oamenilor.
Într-o zi, Ioachim, evlavios şi cu frică de Dumnezeu cum era, curat şi plin de dragostea cea către Dumnezeu şi către Casa Să, a alergat primul dintre toţi să-şi dea darul, pe când nici nu venise altcineva. Preotul când l-a văzut şi l-a recunoscut, l-a izgonit: „Pleacă, blestemate, ai venit primul să aduci darul? Pleacă, să nu se coboare foc să te mistuiască“. Om era, şi ca un om s-a întristat foarte. Îl durea inima şi, mai mult de atât, îl blestemase un preot! Nu un om oarecare, ci un preot, şi-l numise „blestemat“! A şi plecat din Templu, întorcându-se acasă plângând şi zicând soţiei sale: „Iubită soţie, eu voi pleca. Voi merge sus în munte şi acolo Îl voi ruga pe Dumnezeu să dezlege durerea noastră, căci nu mai rabd să ne batjocorească oamenii. Noi nu suntem nici nelegiuiţi, nici hoţi, nici oameni răi. Noi lucrăm poruncile lui Dumnezeu. N-am nedreptăţit pe nimeni. Pe toţi îi iubim şi de toţi ne îngrijim, şi primim atâta desconsiderare, şi încă şi de la un preot. Voi merge, deci, în munte şi-L voi ruga pe Dumnezeu să ne dea copii, să avem urmaşi. Şi dacă nu mă va auzi şi nu-mi va împlini rugămintea, voi rămâne acolo să mă mănânce fiarele sălbatice, mai bine decât să am o astfel de viaţă de batjocură din partea oamenilor. Mergi, i-a zis soţiei, şi tu în grădină şi, fără să te vadă cineva, deschide-ţi inima lui Dumnezeu şi Dumnezeu văzând credinţa noastră nu va batjocori rugămintea noastră, căci zice profetul David: «Voia celor cu frica Lui o va face şi rugăciunea lor o va asculta». Văzând Dumnezeu frica şi dragostea noastră, nu este cu putinţă să ne treacă cu vederea rugămintea“.
Şi într-adevăr a mers în munte şi în ceasul în care a început să se roage cu lacrimi, cu credinţă şi căldură, a simţit ca şi cum L-ar vedea pe Dumnezeu, stând în ceruri, pe Dumnezeul a toate, şi a vorbit cu El şi I-a zis durerea lui şi L-a rugat să-i asculte rugămintea. Dumnezeu, Cel care vede şi cunoaşte inima omului, a primit rugăciunea lui şi l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil, zicându-i: „Mergi la robul meu Ioachim şi spune-i că am primit rugăciunea lui şi spune-i că vor naşte o fată din care se va naşte Mântuitorul şi Izbăvitorul lumii. Să înceteze deplin tristeţea sa. Să oprească lacrimile. Să se facă lacrimile lui în bucurie şi desfătare duhovnicească. Căci nu s-a născut niciodată vreo fată mai sfântă şi mai curată şi mai înaltă chiar decât cetele îngereşti, decât fata care i se va naşte“.
A primit cu bucurie Ioachim această veste bună şi plin de mângâiere a coborât din munte, a fugit acasă şi şi-a îmbrăţişat soţia, spunându-i şi ei vestea primită. Şi de cum deschise gura şi i-a povestit cuvintele îngerului, îi zice şi ea: „Aceeaşi veste mi-a adus-o şi mie îngerul“. Şi de atunci a zămislit Ana şi a născut-o mai apoi pe Maica Domnului, pe acea fată care s-a învrednicit, pentru marea ei curăţie şi sfinţenie şi mai ales pentru multă ei smerenie, să se înalţe până la ceruri şi să-L coboare de acolo pe Dumnezeul a toate, şi să-i unească pe oameni cu Dumnezeu, căci existase vrăjmăşie între Dumnezeu şi oameni, între cer şi pământ. Căci protopărinţii noştri Adam şi Eva, deoarece nu L-au ascultat pe Dumnezeu şi au călcat porunca Lui şi s-au arătat nemulţumitori de tot ceea ce Dumnezeu le dăruise, au fost blestemaţi şi izgoniţi din rai. Şi de atunci toţi cei care s-au născut de la Adam şi Eva şi până în vremea naşterii Preasfintei au fost osândiţi în iad, în întuneric, în legătura stricăciunii şi a morţii, în loc întunecat de nedescris.
Acolo au fost osândiţi şi marii patriarhi şi profeţi şi toţi drepţii, plătind neascultarea părinţilor lor. Când s-a născut Maica Domnului şi apoi Mântuitorul din ea, iadul s-a luminat şi cele pământeşti s-au unit cu cele cereşti. Dumnezeu S-a făcut om şi i-a eliberat pe oameni. Şi în această taină s-a servit de Maica Domnului, Fecioara Maria. Aceasta s-a făcut mijlocitoare şi făcătoare de pace. Pentru multă ei smerenie a ales-o Dumnezeu dintre toate celelalte fiice ale oamenilor şi a înălţat-o până la ceruri. Despre aceasta înţeleptul a zis în pildele sale: „Multe femei au prins putere, preţuind slava ta cea mai înalta şi mai râvnita dintre toate“.
Multe femei, ca Sara, Rebeca, Rahila, Iudita şi altele, au făcut fapte mari şi s-au învrednicit de slavă pentru viaţa lor curata…Tu, însă, Fecioară, ai dobândit toate virtuţile în putere, sfinţenie, în curăţie şi puritate şi, mai mult decât atât, toate în smerenie, în cea care pe toţi îi înalţă şi celor mândri le stă împotrivă. Aşa s-a făcut Sfânta Ana, a cărui prăznuire astăzi o facem, pricină a mântuirii împreună cu fiica ei. Precum o cinstim pe Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, care s-a făcut solitoare a mântuirii noastre, a slavei noastre, a fericirii noastre şi ne-a unit cu Dumnezeu, ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu şi dumnezei prin har, aşa cum se cuvine a o lăuda, cinsti, slavi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Fecioara Maria, la fel şi pe mama ei, Sfânta Ana. Căci dacă n-ar fi fost Sfânta Ana, nu s-ar fi născut nici Maica Domnului. Mare este şi slava şi puterea Sfintei Ana, căci fără ea nu s-ar fi născut Maica Domnului, cea mai înaltă decât cerurile şi mai curată şi mai strălucitoare decât soarele, cea fără de asemănare mai înaltă decât heruvimii şi serafimii şi decât toate puterile îngereşti şi decât toţi sfinţii. Amin.

Părintele Filotei Zervakos
Călător către cer. Viaţa, predicile şi vedeniile Fericitului Filotei Zervakos, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria

Lasă un răspuns


*