Te-am lăudat din buze, Doamne,
şi Ţi-am cântat frumos cândva,
era atât avânt în toate,
doar suflet prea puţin era.
Ştiam să spun cuvinte nalte,
cu grai smerit şi grav ştiam,
aveam atâtea-n rugăciune,
doar suflet prea puţin aveam.
Primeam cu drag să-mi vii în casă
şi chiar să stai la masa mea,
aveai loc larg în toate-a’ mele,
doar sufletul prea strâmt l-avea.
Cu largă mână, zeciuiala
şi darul la altar duceam,
Îţi dam atât din toate-a’ mele,
doar suflet prea puţin Îţi dam.
…Iar astăzi, Doamne, când Cuvântul
îmi luminează tot ce fac,
văd ce zadarnice-mi sunt toate
când sufletu-i de har sărac.
Şi-atât aş vrea să n-am nimica
din tot ce m-a-nşelat cândva,
să nu mai cred că-n loc de suflet
mai pot să-Ţi dărui şi-altceva.
Să cântăm Domnului, nr. 889