Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica a 33-a după Rusalii)
În agitaţia îngâmfată şi neascultătoare cu care diavolul împinge şi îmboldeşte mereu pe unii oameni, nespus de mulţi devin nemulţumiţi şi neliniştiţi cu învăţătura lor de la început, cu credinţa lor dintâi, cu felul şi cu adunarea în care L-au cunoscut pe Hristos. Dornici după un loc mai înalt, după o întâietate mai mare, după o publicitate şi o laudă mai largă, ei scornesc învăţături noi, crezuri noi, păreri noi, pentru a deveni ceva mai deosebiţi decât toţi ceilalţi. Cu o îngâmfare satanică pe care nici nu mai încearcă să şi-o ascundă, oamenii aceştia, care până mai ieri nu erau nimic, acum se pretind, dintr-o dată, cu obrăznicie şi neruşinare, mai înţelepţi decât înaintaşii, mai vrednici decât părinţii lor, mai pricepuţi decât cei care i-au învăţat, croind prosteşte căi noi care n-au nici o ieşire nicăieri, şi ducând spre pierzare, după ei, pe cei care au acelaşi duh de neascultare şi prostie, ca al lor.
Se spune că, odată, a fost o mare întrecere de zbor printre păsări. S-a anunţat că pasărea care va putea zbura mai sus va fi socotită împăratul păsărilor. Atunci toate păsările au pornit deodată ca nişte săgeţi spre cer, de la cea mai mică, până la cea mai mare. Păsărica numită Ochiul-boului era cea mai mică, iar vulturul, cel mai mare. Dar ce s-a gândit Ochiul-boului?
„Mă voi ascunde sub aripile vulturului şi voi sta acolo, odihnindu-mă; el nu mă va simţi. Şi, când el va osteni zburând şi nu va putea să se înalţe mai sus, eu voi ţâşni de acolo, odihnită şi mă voi înălţa cu uşurinţă îndată mai sus ca el… Şi, astfel, voi deveni eu împărat. Căci toate celelalte vor fi rămas mult înapoia mea.“
Şi aşa a şi făcut. Când vulturul care o dusese sub aripile lui nu mai putu să zboare mai sus, îndată ţâşni odihnită de sub aripile lui, unde stătuse ocrotită licheaua nevrednică, şi se ridică deasupra lui, declarându-se singură împăratul păsărilor.
De atunci păsărica cea mai mică şi mai nevrednică, dar cea mai şireată şi mai fără ruşine, este numită în batjocură şi împăratul păsărilor!…
O, cât de mulţi aşa-zişi credincioşi de azi sunt şi ei tot aşa nişte lichele ca nevrednica păsărică din istorioara aceasta! Se adăpostesc sub aripile câte unui vultur, până când socotesc că a venit un moment prielnic; atunci numai vezi că licheaua îşi ia zborul şi se urcă deasupra. Înfruntă pe binefăcătorul care a adăpostit-o şi a ajutat-o până a ajuns cât mai sus, iar atunci începe să fie obraznic; imită, se preface, se umflă, se grozăveşte ca să pară vultur şi face totul ca să devină împărat. Uneori reuşeşte un timp, dar în curând se prăbuşeşte pe totdeauna în ruşinea şi în netrebnicia sa. Iată soarta celor care, ca broasca, se tot umflă ca să pară bou, până plesnesc. Şi ca Lucifer, care a vrut să devină Dumnezeu, până ce a devenit diavol.
Sfântul Părinte Pavel spune sfântului său urmaş, Timotei: Tu să rămâi la lucrurile pe care le-ai învăţat… căci ştii de la cine le-ai primit… Ce adâncă părtăşie se statornicise între aceste două suflete mari! Ce înaltă este starea până la care ridică Duhul Sfânt inimile curate şi vieţile superioare pe care le sudează de nemaidezlipit în dreptul soarelui pentru o slujbă tot atât de strălucită, ca a Lui.
Cu o măreţie ca a munţilor şi cu o nemărginire ca a mării, învăţătura şi credinţa înaintaşului Pavel se statornicise eternă şi neclintită în urmaşul său, Timotei. Tu să rămâi la acestea – îi spune el cu o divină linişte şi siguranţă. Înţepeneşte-ţi aici picioarele tale sufleteşti pe această neclintită Stâncă… Şi lasă pe toţi flecarii şi nechibzuiţii să inventeze câte amăgiri vor vrea, să umfle câte baloane goale vor dori. Pe toţi aceştia îi aşteaptă negura întunericului veşnic şi prăbuşirea în propria lor murdărie nevrednică mai curând de cum îşi închipuie ei. Priveşte-le zbaterea lor neputincioasă şi condamnată şi lasă-i să se pedepsească singuri cum îi lasă şi Dumnezeu! Şi tu rămâi ca muntele şi ca marea la locul sigur şi etern pe care te-a aşezat de la început Dumnezeu prin învăţătura cea dreaptă, pentru inima ta sinceră şi smerită cu care te-ai alipit odată şi pe totdeauna de Hristos.