Traian DORZ, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI  (Meditaţie la Duminica după Înălțarea Domnului)

TDorz1Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi… mulţi sunt cei care vin la început în Lucrarea lui Dumnezeu, dar puţini sunt cei care rămân până la sfârşit statornici în ea. Mulţi sunt tinerii Bisericii, dar ce puţini ajung bătrânii ei!
De aceea, dacă este mare valoarea unor tineri credincioşi în Lucrarea lui Dumnezeu, este nespus mai mare valoarea acelora care au ajuns credincioşi până la bătrâneţea lor şi statornici până la anii cărunţiei lor.

Biserica Domnului din Efes era una dintre acele care trecuse prin cele mai mari încercări şi lupte, care îndurase unele dintre cele mai grele prigoniri şi care trecuse cu bine prin mari suferinţe îndurate pentru numele Domnului Iisus.
Mai târziu, când scrie fraţilor corinteni, Sfântul Pavel îşi aduce cu durere aminte ce luptă grea a dus el cu fiarele din Efes (I Cor. 15, 32).
Despre necazul avut acolo, el le scrie că „am fost apăsaţi nespus de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă, ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem nădejdea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu Care înviază morţii…“ (II Cor. 1, 8-9).
Acolo a avut poate şi cea mai dureroasă experienţă, când Alexandru Căldărarul reuşise să ridice împotriva lui pe foarte mulţi (II Tim. 4, 8).
Dar Dumnezeu, de multe ori, îţi dă şi cele mai mari bucurii tocmai acolo unde ai avut cele mai mari necazuri şi face să ai prietenii cei mai buni, acolo unde ai avut cei mai mari vrăjmaşi.
Pentru că, după ce trec prin astfel de cerneri grele, cei care totuşi rămân lângă Dumnezeu sunt cu adevărat numai cei aleşi. Cei cernuţi. Cei biruitori.
În Efes, erau încă mari primejdii pentru Sfântul Pavel, iar el a căutat să le ocolească, pentru a nu da un nou prilej diavolului.
Fraţii lucrători ai Bisericii Domnului însă erau uniţi acolo, erau o inimă şi un gând şi de aceea vrăjmaşii din afară n-au putut nimici adunarea Domnului.
O, ce mare răspundere au bătrânii Bisericii, stâlpii adunării Domnului, fraţii lucrători care duc greul şi au răspunderea în bunul mers al lucrului Evangheliei.
Ei trebuie să aibă nu numai grija ca adunarea Domnului să nu se despartă, să nu se risipească şi să nu se certe sufletele din adunarea lor, ci mai ales să nu se dezbine şi să nu se certe ei între ei. Căci de cele mai multe ori dezbinarea adunării o fac lucrătorii ei. Şi partidele între fraţii mai mici le fac gelozia, invidia şi neînţelepciunea unora dintre fraţii mai mari.
Iată ce minunaţi sunt bătrânii Bisericii din Efes! Ei au înţeles cea mai mare poruncă a Mântuitorului lăsată ucenicilor Săi, de a fi una.
De a nu se ridica cu mândrie şi pretenţii nici unul mai presus ca fraţii lui, dispreţuind pe ceilalţi.
De a nu pretinde nici unul întâietate faţă de ei şi de a nu lupta cu gelozie şi ambiţie împotriva fraţilor lucrători din aceeaşi adunare, de aceeaşi învăţătură, din aceeaşi frăţietate.
De a nu se amesteca nici unul în câmpul de lucru al altuia, pentru a nu stârni nemulţumiri şi gelozie,
şi de a nu-şi atrage asupra sa o mai mare preţuire a oilor altuia decât cea pentru păstorul rânduit lor.

Cea mai mare nefericire pentru Biserica lui Hristos este dezbinarea dintre lucrătorii ei, dintre bătrânii ei, dintre păstorii ei. Nici un rău mai mare nu poate diavolul face Lucrării lui Dumnezeu decât atunci când reuşeşte să-i dezbine pe fraţii lucrători, punându-i unul contra altuia, unii împotriva altora.
Pentru aceasta, Satan inspiră unora învăţături deosebite şi credinţe noi, le dă alte încredinţări asupra învăţăturii şi alte explicaţii asupra Cuvântului şi astfel reuşeşte să-i dezbine pe unii într-un fel, pe alţii în altul, făcându-i să creadă că acela este adevărul, iar nu cel apărat de fraţii dinainte. Diavolul îi face pe cei dezbinaţi să creadă că luptă pentru adevăr şi că suferă pentru credinţă. Căci această falsă încredinţare nimeni n-o mai poate scoate din sufletele lor. Ci sunt în stare să moară pentru ea, fără să se poată gândi măcar că asta este de la Satan.
O, fraţi sfinţiţi pentru iubire şi smerenie, nu vă îngâmfaţi, nu vă socotiţi mai presus ca fraţii voştri, ca învăţătorii şi părinţii voştri care v-au chemat şi aşezat în Lucrarea Domnului, ca să nu cădeţi în cursa dezbinătorului Satan, care, apoi, prin voi să facă numai ruină şi prăpăd în lucrarea lui Dumnezeu. Fiţi treji şi vegheaţi!
Rămâneţi smeriţi şi ascultători de fraţii voştri!
Bătrânii adunării din Efes erau, iarăşi, toţi ca unul. Nu unul dintre toţi era conducătorul adunării, ci toţi erau la fel între ei, în adunarea Domnului şi în faţa fraţilor. De aceea, toată adunarea era unită şi de aceea ei au trecut biruitori prin toate încercările şi cernerile.
Fraţii mei, iată o pildă că, acolo unde fraţii lucrători urmează voia Domnului şi metoda cea bună, Duhul Sfânt le dă numai roade, biruinţe şi bucurii. Să facem şi noi, totdeauna şi peste tot, numai aşa: nu unul – ci toţi!

Mai târziu însă, vrăjmaşul a reuşit să strecoare în frumosul Efes un Diotref al său, care, urmărind întâietatea, a reuşit să dezbine Biserica Domnului şi chiar să-l clevetească în tot felul pe Sfântul Apostol Ioan, care mai târziu s-a stabilit aici şi a fost episcopul Bisericii.
Ce amărât se plânge Sfântul Ioan împotriva acestui fiu al lui Satan, când scrie preaiubitului Gaiu: …Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi… de aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele… (III Ioan 9, 10).

Prin anii 1950-1955, în urma unor mari săpături arheologice pe locul vechiului Efes, care se găseşte acum pe teritoriul Turciei, au fost descoperite biserica şi mormântul Sfântului Apostol Ioan, care şi-a sfârşit zilele sale pământeşti acolo. Dumnezeu a avut grijă să biruiască tot dreptatea dragostei şi nu dezbinarea minciunii.
Numele Sfinţilor Părinţi smeriţi şi iubitori vor trăi veşnic, dar numele diotrefilor îngâmfaţi vor fi blestemate veşnic.
Să ne slujească şi nouă tuturor de pildă şi avertisment!