Când L-au luat răstignitorii
şi-n haina roşie-mbrăcat,
L-au dus la locul răstignirii,
– privea senin şi resemnat.
Ştia că trebuie să moară,
dar va-nvia a treia zi,
că iadul,
moartea
şi păcatul
prin moarte le va birui!
În urma Lui râdea călăul
şi, împingându-L, le spunea:
– Acesta-i Împăratul vostru,
îngenuncheaţi ’naintea Sa!
Mă voi pleca şi eu, Iisuse,
în faţa Ta ai să mă vezi,
îmi pare bine că eşti Rege
şi astăzi Te încoronezi!
Ţi-am pregătit cunună scumpă,
pe cap Ţi-am aşezat-o noi,
Ţi-s gata crucea şi mormântul
şi poţi să-nvii din nou apoi.
Te vom primi cu altă cinste,
cum nu s-a mai văzut sub cer,
din orice lemn poţi face-o cruce
şi-un cui din fiecare fier.
Şi nu ca azi, o dată numai,
de mii de ori Te-am răstigni,
pân’ o ţinea pe lume fierul
şi lemn de cruce va mai fi…
* * *
Dar când a stat apoi de strajă,
căzut-a la pământ zdrobit,
cu ce dumnezeiască slavă
a înviat Cel Răstignit!
Şi jos s-a aruncat în faţa
Stăpânului Vieţii noi,
strigând: Iisuse, cred în Tine!
Şi viaţa-ntreagă-a plâns apoi!
Traian Dorz