Traian DORZ

Când am să plec aş vrea să spun
la toţi cei ce-mi rămân în lume
cuvântul cel mai sfânt şi bun
ce-aş vrea viaţa să le-o-ndrume,

Cuvântul care m-a purtat
mereu cu Domnul dimpreună,
ce m-a-ntărit şi m-a păstrat
ostenitor către cunună,

Căci cât am fost nedreptăţit
şi cât am ars în suferinţă
n-am fost nicicând nefericit,
nici frânt – căci am avut credinţă!

Învăţătura cea dintâi
nepărăsind-o niciodată
mi-a dat tăria să rămâi
pe calea dreaptă şi curată.

Umblarea-n primul legământ
mi-a dat izbânda-n ceasuri grele
să lupt şi să rămân ne-nfrânt
cu fraţii-ncredinţării mele.

Iubirea pentru cei smeriţi,
primirea sinceră-a mustrării,
răbdarea celor neclintiţi
m-au dus pe stânca ascultării…

– Când am să plec aş vrea să spun
că nu-s comori ca astea-n lume,
şi cine-şi vrea sfârşitul bun
doar după ele să se-ndrume!