Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 26 august:

„Cântaţi Domnului o cântare nouă! Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!“ (Psalmi 96, 1),

bibliaProgresul este de la Dumnezeu, regresul nu este de la El.
Datoria de a lupta să cunoşti tot mai mult,
de a munci tot mai bine, pentru a trăi mai frumos, este o poruncă divină. Lenea este un păcat satanic.
Năzuinţa de a realiza cât mai mult, cât mai uşor şi cât mai bun, este o poruncă a lui Hristos, care se desprinde din tot Cuvântul Său şi din toată purtarea Sa. Şi oricine o are este un fiu al Lui.
„Învăţaţi!“ – a poruncit Mântuitorul – arătând ucenicilor Săi datoria străduinţei spre desăvârşire (Matei 11, 29: Ioan 13, 15).
Învăţaţi! – au poruncit apostolii Domnului tuturor urmaşilor lor – sfânta datorie de a-şi da toate silinţele… să cunoască dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, spre a ajunge plini de toată plinătatea lui Dumnezeu…, până la starea de om mare
şi până la înălţimea maturităţii în Hristos (Efes. 3, 19 şi 4, 13-15)…
Fiecare credincios este îndemnat să-şi dea toate silinţele spre a uni cu credinţa lui fapta, cu fapta cunoştinţa… (2 Petru 1, 5-8), ca să-L cunoască pe Cel Ce este Adevărul (1 Ioan 5, 20)
şi să ajungă destoinic pentru orice lucrare bună (2 Tim. 2, 21),
ţinându-se de Cuvântul adevărat şi fiind în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe cei potrivnici (Tit 1, 9).

Datorită acestei dumnezeieşti porunci s-a înmulţit cunoştinţa pe pământ şi a crescut priceperea, iar oamenii au învăţat să nu se mulţumească niciodată cu starea până la care au ajuns, ci să caute mereu mai mult,
mai sus
şi mai bun.
Au învăţat să nu obosească în căutarea şi în facerea binelui (Gal. 6, 9),
ci să iubească tot mai mult binele, frumosul şi adevărul şi să lupte tot mai neobosiţi spre a le realiza tot mai luminos.

„Cântaţi Domnului o cântare nouă“ înseamnă nu numai învăţarea unor cântări mereu mai noi şi mai frumoase decât cele de mai înainte,
ci înseamnă şi creşterea râvnei de a spori tot mai mult în facerea binelui, realizându-l spre slava lui Dumnezeu într-o formă tot mai nouă.
După cum cântarea în sine este mereu acelaşi lucru, deşi dragostea ei caută formele cele tot mai noi, spre a o face mereu proaspătă, plăcută şi dulce, tot aşa credinţa noastră este aceeaşi totdeauna şi pe totdeauna (Iuda 3), dar caută mereu noi lucrări şi noi mijloace, spre a face totul mereu mai rodnic, mai nou şi mai frumos (1 Tes. 1, 3; 2 Tes. 1, 3).

Care credincios nu doreşte să cânte Domnului o cântare tot mai nouă şi tot mai frumoasă? Orice inimă bună doreşte mereu cântările cele noi şi doreşte să mărturisească mereu Numele Domnului Iisus, cu dovezi tot mai puternice şi cu o încredinţare mereu mai hotărâtă! Nu este credincios care să nu dorească fierbinte asta.
Toţi dorim să aducem, pentru slava Domnului nostru Iisus Hristos, în mijlocul oamenilor o trăire tot mai curată şi luminoasă!
Căci acela care nu se străduieşte mereu să devină aşa, va îngheţa într-o stare îngustă, într-o micime nefericită şi va muri într-o uscăciune jalnică!

Vai de omul care este totdeauna mulţumit cu cât a făcut şi cu ce a împlinit pentru Dumnezeu!
Vai de omul care nu simte în el o nemulţumire faţă de ieri şi o avântată dorinţă spre şi mai bine faţă de mâine!
Vai de omul care nu doreşte fierbinte să se depăşească pe sine, să-şi încarce ramurile zilelor sale cu roade neîncetat mai bune şi mai gustoase
şi cu lucrări mai frumoase,
adică cu cântări mereu mai noi!
Cel care este mulţumit cu sine, acela moare uscat, fiindcă nu-şi depăşeşte inerţia.

Când poţi să faci şi mai mult, şi mai bine, şi mai frumos de cât faci, atunci neapărat tu trebuie să nu te mulţumeşti niciodată cu cât şi cum ai făcut.
Pentru Dumnezeu, Care te-a iubit atât de mult, trebuie să lupţi să faci totul, neîncetat, tot mai bine.
Şi, la fel, pentru semenii tăi, pe care trebuie să-i iubeşti şi tu atât de mult.
Cântă şi tu o cântare mereu nouă pentru ei, cântă pentru dragostea lor mereu nouă din care te împărtăşeşti mereu prin Hristosul tău şi prin fraţii tăi!

Iisuse, Preadulce Mântuitorul meu,
fii binecuvântat!
Din toată inima simt că trebuie să-Ţi arăt dragostea şi recunoştinţa mea, dar niciodată nu simt că Ţi-am arătat-o îndeajuns de mult, îndeajuns de fierbinte şi îndeajuns de frumos.
Te rog, să-mi reverşi Duhul Tău şi mai din plin,
pentru ca El să mă înveţe să descopăr alte cuvinte şi alte forme în care să pot cânta şi mărturisi bunătatea Ta,
alte căi în care să-Ţi înalţ rugăciunile mele tot mai aprinse,
alte mijloace şi moduri, tot mai curate şi dulci, în care să-Ţi pot arăta ascultarea şi trăirea mea, umblând pe urmele Tale în mijlocul semenilor mei şi al necazurilor mele tot mai curate şi dulci.
Pentru ca, fiindu-Ţi mereu tot mai plăcut şi mai după voia Ta, să-Ţi pot aduce jertfa unei mai plăcute şi mai noi cântări Ţie.
Amin.

*
* *

Cuvinte înţelepte:

O fiul meu cel dulce, eu n-am alt dar să-ţi las
mai scump decât cântarea din lacrimă şi glas:
fă-ţi casă-n ea,
fă-ţi aripi,
fă-ţi foc din ea şi dor;
tu te-ai născut din lacrimi, din cântec şi fior!