Una dintre cele mai frumoase evanghelii este cea de duminică. Între altele, în această evanghelie, Iisus zice:
Căutaţi la păsările cerului, că nici seamănă, nici seceră, nici adună în jitniţe şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte pe dânsele. Şi de haină ce vă grijiţi? Socotiţi crinii câmpului cum cresc; nu se ostenesc, nici torc. Iar grăiesc vouă că nici Solomon, întru toată mărirea sa, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Deci, nu vă grijiţi zicând: „Ce vom mânca?”, sau: „Ce vom bea?”, sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”. Că ştie Tatăl vostru cel ceresc că trebuinţă aveţi de acestea toate.
Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi acestea toate se vor adăuga vouă” (Mt 6, 22-32).
Minunată este această evanghelie. Ea ne învaţă să aruncăm toate grijile noastre asupra Domnului… Să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, grija de suflet, şi apoi Tatăl ceresc va avea El grijă mai departe de toate lipsurile noastre. Mare adevăr spune Evanghelia. Dar acest adevăr – s-o spunem adevărat – multora li se pare o glumă, un lucru de zâmbit. Acest adevăr îl poate pricepe numai cel credincios. Acest adevăr îl poate simţi şi trăi în viaţa lui numai cel ce trăieşte o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui; numai cel ce este cu adevărat un copil al lui Dumnezeu.
Când eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, atunci Tatăl ceresc are grijă de tine până în cele mai mici amănunte. Văzut-aţi cum sunt copiii: n-au nici o grijă şi nu cunosc grija vieţii; aşa e şi cu noi când suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu: deodată scăpăm de toate grijile şi necazurile. Tatăl ceresc le ia asupră-Şi. Când trăieşti o viaţă cu Domnul, atunci între tine şi grijile, necazurile vieţii stă Domnul; atunci tu nu vezi necazurile, ci-L vezi pe Domnul. Însă cei necredincioşi nu-L pot vedea pe Domnul de mulţimea necazurilor. Necredinţa – sau, mai bine zis, puţina credinţă – pune între om şi Dumnezeu, necazurile. Puţin credinciosul se uită la necazuri, nu la Domnul; sau, mai bine zis, nu-L poate vedea pe Domnul de mulţimea necazurilor şi lipsurilor.
În Psaltire este un minunat psalm de întregire la evanghelia de duminică. E Psalmul 22: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă”… O, ce păstor bun este Domnul şi ce păşuni minunate are El! Dar dacă vrei să fii îngrijit de El, trebuie să fii oaia Lui trebuie să fii în turma Lui şi să asculţi de El. Aici e taina evangheliei de duminică. Dacă vrei să scapi de greutăţile şi necazurile vieţii, intră cu adevărat în turma lui Iisus şi te fă cu adevărat o oaie ascultătoare de El. O, ce viaţă uşoară şi dulce trăieşte cel care este cu adevărat o oaie din turma Lui. El are atunci grijă de tine (Ps 54, 25).
Traiul oamenilor de azi este plin de greutăţi, lipsuri şi necazuri mai multe şi mai grele ca oricând, tocmai din pricina că a scăzut credinţa oamenilor; a scăzut alipirea şi ascultarea lor de Tatăl ceresc. Greutăţile cresc în rând cu necredinţa. Mai demult, traiul oamenilor era mai uşor pentru că era mai mare credinţa. Împărăţia lui Dumnezeu, grija de cele sufleteşti stă azi în urma tuturor afacerilor, de aceea cresc necazurile.
Mie mi-e milă când îi văd pe oameni zbătându-se în necazuri, în lipsuri şi greutăţi. De s-ar ruga oamenii lui Dumnezeu şi ar trăi o viaţă de adevăraţi copii ai lui Dumnezeu, atunci ei ar scăpa îndată de toate necazurile. Tatăl ceresc ar lua asupră-Şi toate lipsurile şi frământările lor.
Domnul nu minte. El a spus apriat: „Cereţi şi vi se va da” (Mt 7, 7). „Căci cine este omul acela dintre noi care, dacă îi cere fiul său o pâine, să-i dea piatră? Sau dacă îi cere un peşte, să-i dea un şarpe?… Cu atât mai vârtos Tatăl nostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce i le cer” (Mt 7, 9-11). Dacă am trăi cu adevărat o viaţă de copii ai lui Dumnezeu, El ne-ar asculta îndată toate cererile noastre şi ne-ar scăpa îndată de toate necazurile şi frământările noastre trupeşti şi sufleteşti.
De încheiere, încă ceva. Să nu fiu rău înţeles. Nu cumva să creadă cineva că Evanghelia ar învăţa prin aceasta lene şi nepăsare; ar învăţa să aştepte omul să i dea Domnul de-a gata tot ce-i trebuie. Păsările ceriului – în pilda cărora ne mână Evanghelia – sunt şi pline de hărnicie; ele aleargă toată ziua după hrana lor („mergi, leneşule, la furnică”, zice înţeleptul Solomon). Înţelesul Evangheliei e să „cauţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu”, grija sufletului, căci apoi sporul şi binecuvântarea lui Dumnezeu se pogoară şi în lucrul mâinilor tale. Să fii, să te faci cu adevărat un copil al Domnului şi apoi El va îngriji de tine şi lipsurile tale. O, ce viaţă dulce şi uşoară este aceasta! Trăieşti tu, cititorule, o astfel de viaţă?
Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 27 / 3 iulie 1927, p. 3