Evanghelia de duminică este plină de minunate învăţături sufleteşti. Zice mai întâi evanghelia că fiecare om are în el o lumină şi, când această lumină se întunecă, oare cât de mare se va face întunericul? Această lumină este conştiinţa omului, adică mustrarea sau mulţumirea sufletească ce o are omul când face fapte rele sau bune. Această lumină i s-a dat fiecărui om. Cine Îl primeşte pe Mântuitorul şi lumina Lui, în acela lumina conştiinţei luminează şi cele mai mărunte lucruri ale omului. Dar în cel păcătos, în cel ce stăruie în păcate şi fărădelegi, se stinge şi această lumină, întuneric mare se face într-un astfel de suflet.
Astfel de oameni îşi pierd cu totul văzul şi auzul cel sufletesc. Despre astfel de oameni a zis psalmistul că „ochi au, dar nu văd, urechi au, dar nu aud” (Ps 135, 16-17). Aceştia sunt [cei] despre care a zis prorocul Isaia că: „Zic răului că este bun şi binelui că este rău, întunericul îl numesc lumină şi lumina întuneric, amarul dulce şi dulcele amar” (Is 5, 20). Mai ales în vremile noastre, este plină lumea de astfel de oameni care n-au ochi pentru lucrul Domnului şi mântuirea sufletului. Nu cumva şi tu, cititorule, eşti dintre aceştia?
„Nu puteţi sluji la doi domni”, zice mai departe evanghelia. Dar greşeala aceasta este, că cei mai mulţi creştini caută să slujească la doi domni: şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona. Bagă de seamă, cititorule, că şi tu faci aşa de câte ori dimineaţa te închini lui Dumnezeu, dar mai târziu faci închinăciuni şi diavolului cu sudalme şi alte păcate. Şi tu faci aşa, de câte ori duminica o împarţi în două, adică înainte de amiază te închini cu rugăciuni şi cântări în biserica lui Dumnezeu, dar după-amiază închini cu paharul şi te închini cu beţii şi înjurături în cealaltă „biserică”: în crâşmă, ca să-i dai şi dracului partea lui de slujbă. Şi în câte alte feluri slujesc creştinii la cei doi domni, mai ales în ziua de azi!
„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă”, zice mai departe evanghelia. Asta nu înseamnă că trebuie să te pui pe lene şi pe aşteptare, ca Domnul să-ţi dea de-a gata ce-ţi trebuie, ci înseamnă binecuvântarea şi sporul ce-l ai în lucrul mâinilor tale atunci când trăieşti o viaţă hotărâtă pentru Domnul şi Evanghelia Lui. Când trăieşti o viaţă după voia lui Dumnezeu, Domnul are grijă de tine până în cele mai mici amănunte. Când eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, atunci Tatăl ceresc are grijă de tine şi de toate lipsurile tale. Văzut-aţi cum sunt copiii: n-au nici o grijă şi nu cunosc grija vieţii. Aşa e şi cu noi. Când am devenit cu adevărat copiii lui Dumnezeu, deodată scăpăm de toate grijile, de toate necazurile, de toate lipsurile. Tatăl ceresc le ia asupră-Şi.
O, ce viaţă uşoară duci când eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu şi, o, ce spor şi binecuvântare se pogoară în lucrul mâinilor tale când trăieşti cu adevărat o viaţă de copil al lui Dumnezeu! Un ostaş din Oastea Domnului – Augustin Toma din Vecerd – îmi spunea că, de când coseşte purtând în buzunar Noul Testament în loc de tabac, coseşte îndoit, nu că doar s-ar osteni mai mult, ci pentru că sporul şi binecuvântarea Domnului se pogoară peste lucrul mâinilor lui.
De când eram preot la ţară mi-aduc aminte de o femeie văduvă săracă, cu copii şi fără avere, însă ce făcea, ce nu făcea, căci în căsuţa ei era totdeauna pâine, haine şi ce-i trebuia ei şi copiilor ei. Odată am întrebat-o care este taina acestui lucru. „Puterea mea – zicea văduva – este bunul Dumnezeu şi această Psaltire pe care şi noaptea mă scol de o citesc. Scrie la Psaltire că «Domnul are grijă de mine» (Ps 39, 23). «Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni» (Ps 54, 25)… Eu în această grijă mă încred”, zicea femeia. Până trăiesc o viaţă curată, nu mă tem de nimic, căci Domnul îmi umple mereu ulciorul cu făină ca la văduva din Sarepta Sidonului… De câte ori am fost în ceva strâmtoare, Domnul S-a ivit dincotrova cu ajutor… Eu însumi mă mir de multe ori cum Domnul îmi trimite ajutor de unde eu nici nu mă gândesc”… Astfel mi-a mărturisit văduva taina vieţii ei; şi această taină o au şi o cunosc toţi aceia care trăiesc o viaţă cu Domnul.
Traiul oamenilor de azi s-a umplut de greutăţi, necazuri şi frământări nemaipomenite tocmai pentru că oamenii de azi nu caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi de aceea nici bunul Dumnezeu nu „adaugă” ceea ce trebuie vieţii lor. Linişte, pace şi uşurare în traiul nostru nu va veni până când nu vom căuta mai întâi împărăţia lui Dumnezeu. De necazuri şi greutăţi nu vom putea scăpa până când împărăţia lui Dumnezeu, grija de cele sufleteşti stă ca azi, în urma tuturor afacerilor noastre. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu” este leacul, este singurul leac care poate tămădui necazurile vremilor noastre şi traiului nostru.
I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 27 / 28 iunie 1925, p. 3