Traian DORZ,
din «Cântarea, ca meditaţie»
Într-adevăr, zilele s-au scurtat – după cuvântul spus de gura sfântă a Mântuitorului nostru iubit Iisus. Acum este luni şi, parcă n-au trecut bine zilele, şi iarăşi e duminică.
Ce grabnic trece timpul! Abia începe luna, până când te pomeneşti că-i sfârşitul ei. Parcă numai ieri era ianuarie şi, iată, acum este iarăşi decembrie.
Ce grabnic trece timpul! Nu te obişnuieşti bine să scrii numărul numelui unui an şi iarăşi trebuie să-ncepi cu altul.
Într-adevăr, ce grabnic trece timpul! Ca ieri eram copii, iar astăzi, uite, suntem atât de bătrâni, încât parcă numai noi, doi sau trei, am mai rămas din toată mulţimea celor cu care copilărisem cândva împreună.
Ce grabnic trece timpul scurtei noastre vieţi! Şi cât de lung ne părea, în zorii zilei noastre, la început, când ne aveam timpul înainte! Iar acum, când ni-l avem în urmă, iată, parcă viaţa n-a fost, într-adevăr, decât un vis.
Atunci, dragul meu frate, draga mea soră, nu stai tu oare să te gândeşti nici acum ce faci cu sufletul tău cel scump şi cu mântuirea ta cea veşnică? Acum, când poţi să ţi le câştigi sau poţi să ţi le pierzi pe vecii vecilor. La ce folos ai avea lumea întreagă, cum spune Mântuitorul, dacă-ţi vei pierde sufletul tău? Sau ce vei da atunci în schimb pentru sufletul tău cel scump, când nu vei mai avea nimic ce să dai şi nici posibilitatea să-l mai mântuieşti niciodată? Nu vezi câţi se duc de lângă tine şi pe lângă tine şi lasă într-o clipă ceea ce părea că au pe veşnicie aici? Nu vezi cum pierd oamenii într-o clipită ceea ce au strâns cu preţul sufletului şi mântuirii lor, o viaţă întreagă, alergând, nedreptăţind, jertfind totul?
Timpul acesta unic pe care îl avem azi şi numai azi, o singură dată, ne este dat ca să ne câştigăm cu el mântuirea cea veşnică şi să ne adunăm comori în ceruri, unde nu le fură hoţii, nu le pierde rugina şi nu le roade molia. O, nu uita! O, să nu uităm nici unii şi să nu ne amăgim! Până încă mai avem o zi de viaţă, să venim la Iisus şi să ne câştigăm mântuirea, acest dar scump, această comoară veşnică.
Tu, dragul meu, tu, draga mea, te-ai gândit până astăzi la acest lucru mare şi scump? Te-ai gândit la mântuirea sufletului tău? Ai privit tu la zădărnicia tuturor acestor lucruri ca la ceva pe care mâine ai să-l laşi sau încă astăzi te vor lăsa ele? Dacă n-ai gândit până astăzi, gândeşte acuma că tot ceea ce ai şi tot ceea ce-ţi va mai rămâne veşnic este tot ceea ce-ţi câştigi acum cu pocăinţă, cu credinţă şi cu întoarcere; prin harul lui Dumnezeu, prin răscumpărarea Domnului Iisus, prin lacrimile şi prin pocăinţa ta. Dacă acest lucru nu-l faci astăzi, s-ar putea să nu-l mai poţi face niciodată.
Ce grabnic trece timpul! Şi viaţa ta este atât de aproape de mormânt! Viaţa nu-i sigură pentru nimeni; moartea-i sigură pentru fiecare. Dar nimeni nu ştie nici când, nici cum, nici unde îl aşteaptă capătul zilelor sale. De aceea ascultă cuvântul pe care-l spune gura Mântuitorului: „Astăzi dacă auziţi cuvintele lui Dumnezeu, nu vă împietriţi inima”. Întoarceţi-vă la El, ca să aveţi via¬ţa veşnică. Fericit e acela care ascultă!
Domnul Iisus să-ţi dăruiască şi ţie, scump cititor al acestui cuvânt, înţelepciunea care vine de sus şi care duce la mântuire. Nu uita şi nu te amăgi. Până încă mai ai o zi de viaţă, vino la Iisus şi tu şi câştigă-ţi mân¬tuirea, căci acesta este singurul aur veşnic pentru care merită să dai totul. Dacă încă astăzi nu vezi acest lucru, mâine îl vei vedea sigur. Să facă Domnul să nu fie pentru tine aceasta prea târziu. Ci să-ţi mântuieşti viaţa veşnică, pentru slava şi pentru fericirea care-l aşteaptă pe cel care ascultă şi-L primeşte acum pe Dumnezeu. Amin.
Ce grabnic trece timpul
– abia am început
şi iată, suntem gata
de drumul nevăzut.
Ce repede trec anii,
ca frunzele pe vânt,
ce vis şi ce părere
sunt toate pe pământ!
Ca ieri, părea că viaţa
e-un drum pe veci deschis,
iar astăzi parcă totul
n-a fost decât un vis.
Cu ce frământ începem
în zorii vieţii tot,
iar la apus, cum toate
suspin amar ne scot!
De ce vedem la urmă
acest sfârşit amar
şi nu vedem ’nainte
cât zbucium e-n zadar?
De ce nu ştim de astăzi
al vieţii veşnic preţ,
de ce-l ştim doar la moartea
cu-nfricoşat Judeţ?