p_bogat_lazarde Traian Dorz, din vol. «Cântarea Viitoare»

Ce-i foloseşte unui om să aibă lumea-ntreagă,
când sufletul în iad pe veci şi-l duce şi şi-l leagă?
Tot mai spre lume lăcomind cu patimă nebună,
pe ne-aşteptate-l duce-n iad a focului furtună…

Ce-i foloseşte-atunci c-a fost tiran şi hoţ, şi rege,
când toţi de-a valma ard în iad? – satana nu-i alege.
La ce folos au înşelat şi-au chinuit o lume,
când astea conştiinţa lor în veci au s-o sugrume?

Ce-i foloseşte chiar şi azi desfrâul şi-mbuibarea,
când îl pândeşte pe cel rău, din orice loc, pierzarea,
când strigă banul său furat şi stors prin nedreptate
şi conştiinţa-i arde-n el, mustrându-l pentru toate?

Ce-i foloseşte-orice belşug şi slavă-n lumea asta,
când simte atârnând de-un fir asupra lui năpasta
şi dincolo de vorba lui trufaşă şi-ngâmfată,
o groază-ascunsă-i spune grav: Există Judecată!

Ce-ţi foloseşte, dragul meu, tot ce-ai acum – şi ţie,
când fără veste poţi s-ajungi chiar azi în Veşnicie?
Şi ce-ai să dai atunci în schimb, când sufletu-ţi vor cere?
– N-o să mai ai decât un drum: la veşnica durere…