„Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.“ (Ioan 12, 24)
Domnul Iisus a spus: Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu ajuns în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.
Arătând prin acestea mai întâi că, dacă El nu ar fi primit să moară pentru mântuirea noastră, ar fi rămas pe totdeauna în Slavă, dar pe totdeauna fără noi acolo. Ar fi rămas fără Cruce, dar şi fără Biserică. Ar fi rămas fără pătimire, dar şi fără urmaşi.
Ci numai dacă Domnul nostru Preaiubit Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi toţi, apoi a văzut o sămânţă de urmaşi… şi Lucrarea lui Dumnezeu apoi a văzut-o propăşind în mâinile Lui şi în urma Lui (Isaia 53, 10). Numai pentru că a murit ne-a dobândit pe noi; dacă n-ar fi primit să moară El, am fi rămas morţi noi. Numai dacă Scumpul nostru Mântuitor a plătit preţul eliberării noastre ne-a câştigat ai Lui pe totdeauna, ajungând astfel Căpetenia şi Desăvârşirea noastră (Evr 12, 2). Altfel noi am fi rămas pe veci ai vrăjmaşului.
Astfel El este Împăratul Slăvit al unui norod răscumpărat ca să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune (Tit 2, 14) – fiindcă Şi-a dat viaţa Lui pentru acest norod.
El este acum Mirele iubit al unei Biserici ca o fecioară curată, slăvită, fără pată, fără zbârcitură, ci sfântă şi neprihănită (Ef 5, 25-27), fiindcă a primit să moară pentru ea.
O, dacă Hristos n-ar fi murit, mântuirea noastră ar fi fost cu neputinţă vreodată, pentru că preţul răscumpărării noastre era atât de scump, încât nici unii dintre noi – şi nimeni decât El nu l-ar fi putut plăti niciodată (Ps 49, 7-8).
Dacă Hristos Domnul nostru n-ar fi fost îngropat, nici noi n-am fi fost îngropaţi în botezul Lui cu învierea spre credinţa Sa (Col 2, 12).
Dacă Hristos n-ar fi murit, El nici n-ar fi înviat. Iar dacă Hristos n-ar fi înviat, n-ar fi niciodată o înviere a noastră, a morţilor, din păcatele unde eram şi n-ar mai fi niciodată o răsplată cerească pentru nimeni dintre noi, căci n-ar fi fost Jertfa Lui prin care am primit-o, şi n-ar mai fi fost niciodată o nădejde mântuitoare pentru nimeni, şi toţi cei adormiţi ar fi fost pierduţi, fiindcă orice credinţă ar fi fost zadarnică (I Cor 15, 13-18).
O, ce prăbuşire fără nici o nădejde, fără nici o lumină şi fără nici o izbăvire ar fi fost pentru noi toţi dacă Hristos, Scumpul nostru Răscumpărător, n-ar fi murit şi dacă Hristos, Dulcea noastră Înviere, n-ar fi înviat. Dar slavă veşnică Numelui Său Sfânt şi slavă dragostei Lui nemărginit de mari şi scumpe şi Numelui Său Veşnic Sfânt că S-a adus pe Sine Însuşi Jertfă pentru ca noi să trăim veşnic…
Şi astfel El este Cel Dintâi dintre cei înviaţi (I Cor 15, 20).
El a deschis cerurile pentru ca, în urma Lui, să putem intra şi noi, în oricât de mare număr ne-a chemat şi ne va mai chema Domnul Dumnezeul nostru (In 10, 16; Fapte 2, 39; Apoc 7, 9-14). Iar acum şade la dreapta Măririi, în locurile Preaînalte, pentru ca să mijlocească pururea pentru noi toţi (Evr 5, 5-9; 7, 25).
Şi pentru toţi cei care vor alerga la mijlocirea Lui.
Tot aşa şi noi, dacă n-am muri trupeşte în această lume, am rămâne mereu tot mai singuri. Până nu am mai avea pe nimeni.
Ce îngrozitor de nefericit este acela care rămâne singur pe lume şi care nu mai are pe nimeni!
Tot aşa, dacă duhovniceşte nu murim prin lepădarea de sine şi nu ne jertfim cu dragoste pentru Domnul, spre mântuirea altora, prin tot ce ne cere această mântuire, atunci noi rămânem nişte singuratici, rămânem ca nişte stâlpi uscaţi din care nu mai odrăsleşte niciodată nimic, buni numai pentru focul veşnic.
Dar fericit este acela care nu caută niciodată numai folosul său, ci caută cu dragoste, în primul rând, folosul lui Hristos, apoi al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi (Flp 2, 21; I Cor 10, 24 şi 33).
Acest grăunte sfânt nu va rămâne singur nici în viaţa asta, nici în cea veşnică, – ci va vedea mereu în urma lui, şi el, un norod sfânt de urmaşi vrednici care îl vor binecuvânta.
Slăvit să fie în veci şi în vecii vecilor Numele Tău Negrăit de Sfânt, Doamne Iisuse, Împăratul şi Domnul nostru! Tu, Care ai primit pentru mântuirea noastră a Te Întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, şi Care neschimbat Te-ai întrupat şi, răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pre moarte ai călcat.
Unul fiind din Sfânta Treime, împreună mărit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, ne-ai mântuit pe noi. Slavă veşnică Numelui Tău, Împăratul şi Domnul nostru Negrăit de Sfânt!
Te rugăm, Doamne Iisuse, binecuvântează şi îngrijeşte neîncetat Lucrarea Ta, Biserica Ta, Oastea Ta, căci ele sunt sămânţa Jertfei Tale, rodul Sângelui Tău cel Sfânt şi al pătimirii şi morţii Tale mântuitoare.
Nu îngădui, Doamne Iisuse, nici să le umple spinii păcatelor, nici să le nimicească uneltirile şi ura vrăjmaşului Tău şi ale fiilor neascultării, ci Tu Însuţi luptă şi lucrează pentru apărarea şi creşterea lor rodnică şi sfântă.
Dăruieşte mereu, Doamne Iisuse, Bisericii şi Lucrării Tale de pe pământ suflete pline de dragoste faţă de Tine şi faţă de semenii lor, pentru ca să nu se teamă de moarte, ci, jertfindu-se cu bucurie pe ei înşişi, prin ei, Lucrarea Ta să crească tot mai mult în număr, în roade şi în sfinţenie, spre slava Ta, şi spre bucuria Tatălui, şi spre mântuirea noastră, a tuturor. Amin.
Traian Dorz