DE TREIZECI ŞI OPT DE ANI

Traian DORZ, din HRISTOS — BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

„Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani.“ (Ioan 5, 5)

Vai de omul care are o singură grijă, a spus cineva. Şi cât de adevărat este lucrul acesta!
Cei bolnavi au numai o singură grijă: să se vindece.
Cel închis are numai o singură grijă: să ajungă liber.
Cel ajuns în primejdie, o singură grijă: să scape.
Părinţii cu copii nenorociţi, o singură grijă: să li se vindece.
O singură grijă, dar ce grea este aceasta una! Toate celelalte la un loc, oricâte ar fi, nu sunt atât de grele, ca aceasta una singură.
Ferice de cel care are grija lui Hristos!

Bolnav de treizeci şi opt de ani…
Aproape nimeni nu-şi poate da seama ce lucru grozav este acesta!
Cine n-a fost bolnav sau închis sau într-o primejdie fioroasă în viaţă nu-şi poate da seama cât de cumplit de încet poate să treacă timpul în aceste stări!
Te uiţi la ceas şi este ora zece.
Te întorci, gemi, te zvârcoleşti, gândeşti, oftezi… şi iar te uiţi la ceas — şi este ora zece şi un minut.
Te întorci iarăşi, te frămânţi, iar te gândeşti, iar îţi pare că a trecut cine ştie câtă vreme… şi când te uiţi iarăşi la ceas este ora zece şi două minute.
Aşa se trăieşte în boală, în închisoare, în chinuri şi în nenorociri.
Vremea nu se măsoară şi nu se trăieşte cu zilele sau cu săptămânile, ca afară, ci cu minutul şi cu secunda, deşi se ţine seama numai de ani. Dar gândiţi-vă cât durează anii, dacă fiecare minut este atât de lung!
Trăieşti fiecare clipă şi nici o dată nu-i să nu te doară nimic. Nici să uiţi unde eşti.
Au fost oameni care au încărunţit acolo într-o noapte..
Vai, dar treizeci şi opt de ani!…

Totuşi Dumnezeu nu este nedrept în nici una din căile Sale. Şi în nici unul din actele Lui.
Există în suferinţă şi o pedeapsă, ca şi o ispăşire (Isaia 40, 1-2).
Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată — spune Cuvântul lui Dumnezeu (1 Tim. 5, 24). Acestea se ispăşesc aici pe pământ.
Ale altora merg pe urmă. Acelea se vor ispăşi Acolo, sub pământ.
Unii sunt pedepsiţi acum, ca să nu fie osândiţi şi ei o dată cu lumea ( 1 Cor. 11, 32).
Alţii ispăşesc pedepsele altora (2 Cor. 1, 5-6; Col. 1, 24).
Iar alţii îşi ispăşesc păcatele şi aici şi acolo.
Oricum însă, n-avem voie să spunem că ceea ce face Dumnezeu este rău. Căci El nu greşeşte niciodată în nimic din ceea ce face,
nici nu este lipsit de bunătate şi de milă în nici una din faptele Sale.
În alt fel vorbim numai când nu cunoaştem Cuvântul Sfinţeniei Lui
sau faptele ascunse ale oamenilor.

Mai degrabă cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi!
Căci nu există nimic care să nu trebuiască să fie ispăşit.
Ori aici, ori acolo.
Ori şi aici şi acolo.
Ori de voi, ori de alţii.
Ori şi de voi şi de alţii, pentru voi.

O, mai ales tu, copil al lui Dumnezeu, cutremură-te şi nu păcătui!
Căci ştii că nu există nici un păcat pe lume care să nu trebuiască să fie ispăşit.
Ori de Hristos, ori de tine. Ori şi de El şi de tine.
Păcatele dinainte de credinţă ţi le-a iertat Tatăl, căci le-a ispăşit Hristos în locul tău.
Cele de după credinţă ţi le iartă Hristos, dar trebuie să le ispăşeşti tu…
Încă o dată vă zic tuturor ceea ce îmi zic şi mie însumi: nu păcătuiţi!
Căci nu este nici un singur păcat care să nu trebuiască să fie ispăşit într-un fel. Şi într-o zi.
Dacă păcatul e uşor, atunci şi ispăşirea va fi uşoară.
Dar dacă păcatul e greu şi ispăşirea lui va fi grea.
Cei care au ispăşit sau mai ispăşesc încă vor şti ce spun eu acum prin aceste cuvinte, cu tot sufletul meu plin de atâta cutremur!

O Doamne Iisuse,
atâţia ani am zăcut şi eu în boala păcatului şi a pier-zării, din cauza neascultării şi ticăloşiei mele…
şi poate că şi din cauza neascultării altora.
Am zăcut în umbră şi în durere, ispăşind îndelung şi amar păcate făcute de mine. Sau de alţii…
Tot ce a fost pentru neascultarea mea sau a altora, pri-meşte ca pe o jertfă de ispăşire — şi iartă, Iisuse Doamne, cu bunătate şi milă totul.
Tot ce a fost ca încercare, desăvârşeşte spre întărire.
Iar ce a fost spre lumină şi mărturie, fă să fie încununat de rod sfânt pentru Tine.
Amin.