EU SUNT PROSLĂVIT ÎN EI

Fiul lui Dumnezeu spune Tatălui că ucenicii Săi sunt ai Lui, ai Tatălui, pentru ca, Numele lui Dumnezeu-Tatăl fiind chemat peste ei, să ştie toţi că nu numai slujba pe care o fac, dar şi puterea care îi păzeşte sunt ale lui Dumnezeu.
Tot ce este al Meu este al Tău şi ce este al Tău este al Meu şi Eu sunt proslăvit în ei.

Hristos ar fi putut mântui lumea şi fără ucenicii Săi, dacă ar fi vrut să înlăture cu totul împreună-lucrarea lor cu El.
După cum Dumnezeu ar fi putut face acest lucru şi fără întruparea, ca om, a Fiului Său, Iisus Hristos.
Căci lui Dumnezeu toate lucrurile Îi sunt cu putinţă (Mt 19, 26).
Dar, în înţelepciunea Sa cea veşnică, El a ales să fie astfel mântuirea, căci în acest fel a ştiut El că va fi cel mai bine.

Mântuitorul ar fi putut să Se întrupeze, venind în lume, şi în alt fel, pentru că, Dumnezeu fiind, El nu putea fi îngrădit de legi omeneşti şi de piedici de netrecut în alegerea căilor Sale,
– dar a ales-o pe Preasfânta Fecioară Maria ca mijlocitoarea celei mai binecuvântate căi prin care trebuia să vină El între oameni, pentru mântuirea oamenilor.
Fiindcă nici o altă cale nu era mai potrivită ca aceasta, nici mai curată şi nici mai iubitoare pentru noi,
nici un alt mijloc nu era mai bun
şi nici o altă fiinţă nu era mai curată şi mai frumoasă ca ea,
spre a fi mai vrednică de sfinţenia Celui ce venea să sfinţească toate, de la Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.
De ce Preasfintei Fecioare Maria i s-a închinat arhanghelul strălucit, zicându-i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har”? (Lc 1, 28)
Pentru că Duhul Sfânt Se pogorâse peste ea,
Puterea Celui Preaînalt o umbrise
şi Sfântul care Se năştea din ea era Fiul lui Dumnezeu.
Iată aici, în alegerea Sfintei Fecioare Maria ca mijloc al întrupării lui Hristos, toată lucrarea Sfintei Treimi. Ea se desăvârşea din clipa aceea printr-o singură fiinţă omenească, pentru toată omenirea.

Duhul Sfânt Se pogorâse peste Maica Domnului înainte de a Se pogorî peste Apostoli şi peste Biserică.
Puterea Celui Preaînalt o învăluise cu o strălucire eternă şi unică înainte de a-i investi pe Apostoli.
Şi împărtăşirea cu Hristos, prin primirea în fiinţa ei a Trupului şi a Sângelui Său Sfânt, o sfinţise pe ea cel mai dintâi
şi cel mai presus, înaintea tuturor celor care vor veni pe urmele Lui…
Iată un mare adevăr, nesocotit de prea mulţi „credincioşi” astăzi…

De ce Hristos Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi, ca spre nişte înălţimi, şi le-a zis: Ferice de voi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră? (Lc 6, 20).
Pentru că, după cum Preasfânta Fecioară, în clipa întrupării, avea în sine, prin Hristos, toată lucrarea viitoare a Sfintei Treimi,
tot aşa, toată desfăşurarea lucrării de mântuire – pe care Dumnezeu, în toate feluritele Sale înfăţişări, urma să o desăvârşească –
Hristos o vedea în Sfinţii Apostoli.
Căci Hristos vedea atunci în ei toată Biserica Sa
şi tot nemărginitul număr al celor care se vor mântui prin Cuvântul mărturisit de ei.

Viitorul stă în prezent. După cum lanurile de mâine stau în sacii cu sămânţă de azi,
şi după cum roadele de la toamnă stau de cu primăvară în sapa din mâinile gospodarului,
şi după cum clădirea viitoare stă în pietrele sau în lemnele pe care le strângi acum,
şi după cum adunarea de mâine stă în cuvântul pe care tu îl mărturiseşti cu putere azi în jurul tău.

În preacurata Fecioară, Maica Domnului Iisus, îngerul slăvit vede unicul vas învrednicit de toată lucrarea tainică a Sfintei Treimi.
De aceea s-a apropiat cu veneraţie şi s-a plecat cu smerenie în faţa ei, fiindcă se pleca în faţa lui Dumnezeu din ea, în faţa Biruinţei din El.
Ridicându-Şi privirile spre ucenicii Săi, Mântuitorul Îşi arăta toată preţuirea Lui pentru jertfa şi pentru lupta pe care le vor duce ei pentru împlinirea Voii Tatălui,
pentru răspândirea lucrării Sfântului Duh,
prin puterea Evangheliei Sale.
Tot ce este astăzi şi va fi până la sfârşitul veacurilor, prin Hristos şi prin Biserică, în lume şi în ceruri,
în clipa aceea, era în apostolii Domnului. De aceea El i-a preţuit atât de mult. Şi noi trebuie la fel să-i preţuim.

Preasfânta Fecioară ar fi putut zădărnici planul lui Dumnezeu. Depindea de ea.
Dar ea nu l-a zădărnicit, ci, dimpotrivă, l-a împlinit în chip atât de minunat, de frumos şi de curat.
De aceea o vor ferici toate neamurile (Lc 1, 48).
Şi aşa cuvine-se cu adevărat să o fericească în toate veacurile şi să o fericim toţi cei care prin ea L-am primit pe Iisus.
Sfinţii Apostoli ar fi putut şi ei zădărnici planul lui Hristos, cum l-au zădărnicit cărturarii şi fariseii (Lc 7, 30).
Dar ei nu l-au zădărnicit, ci l-au împlinit cu preţul unor jertfe atât de asemănătoare cu Jertfa Lui totală şi de bunăvoie.
De aceea ei vor fi binecuvântaţi în veci, căci Hristos a fost proslăvit atât de frumos prin ei,
şi tot de aceea şi ei vor fi proslăviţi în El.

O, veşnică proslăvire Ţie, Dumnezeul nostru Atotputernic şi Înţelept!
Binecuvântată să fie Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh!
Şi binecuvântate să fie toate vasele alese şi sfinte, prin care Tu ne-ai adus această Împărăţie.
Ele sunt alese înaintea Ta şi sfinte înaintea noastră pe vecii vecilor.
Te rugăm, Dumnezeul nostru, ajută-ne să dăm totdeauna cinstea cuvenită tuturor acelora care Te-au ajutat să ne ajuţi şi pe noi să ne mântuim.
Şi Te rugăm, ajută-ne, ca, după cum noi Te binecuvântăm pe Tine din pricina altora, tot aşa şi noi să putem face pe alţii să Te binecuvânteze din pricina noastră.
Amin.

Traian Dorz, Hristos – Mijlocitorul nostru