Bucură-te, liră monocordă a Oastei lui Hristos,
ce faguri de versuri din coasta durerii ai scos,
cel ce lanţuri şi cătuşă pe glezna-ai purtat,
dar la strâmtorare nu te-ai lepădat,
nici, la greu, n-ai schimbat făgaşul cărării,
nici n-ai lăsat ceva la voia-ntâmplării.
Nerăbdând să vezi fraţii căzând,
Steagul sfânt l-ai păzit sângerând.
Şi nici o zeghe din lume n-a putut
Să-ţi întunece slava semnului avut.
Bucură-te, că din greul răbdat
Profet al veşniciei te-ai arătat!
Bucură-te, drag înaintaş născut într-o Livadă,
care-ai lăsat în viaţa ta pe Hristos să Se vadă!
Bucură-te, condei aurit,
rugător lui Dumnezeu Întreit,
de Hristos răstignit purtător,
şi de harul Lui plin de dor,
următor Duhului Sfânt ne-ncetat,
cântări nemuritoare ne-ai lăsat.
Cel ce ani întregi ai răbdat
frig şi foame în lanţuri purtat
prin închisori, suferind cu Hristos,
ca să ne-arăţi tuturor drum luminos.
Bucură-te, drag înaintaş născut într-o Livadă,
care-ai lăsat în viaţa ta pe Hristos să Se vadă.
Bucură-te, mag născut de Crăciun,
ca s-aduci lumină-n pământul străbun.
Tu din neguri ai strâns numai slava
La Gherla, Aiud, Periprava,
Şi-ai dorit, către cer, sfintele spice,
În Rusalii cereşti să-ţi ridice
Rod de aur curat şi cântare
Izvorâtă din neagra-nchisoare.
Şi nici un bocanc n-a zdrobit sugrumând,
Mireasma de crin e mai tare, răbdând…
Bucură-te, drag înaintaş născut într-o Livadă,
care-ai lăsat în viaţa ta pe Hristos să Se vadă.
Bucură-te, glas nestins în furtună,
ce-ai dus mai departe strigarea cea bună…
Şi nici un sărut de iudă nu ţi-a stins iubirea,
de sub pumnul pus în gură îţi strigai vestirea
Ne-ai descris şi-n zi senină
Ţara de lumină
şi-ai strigat şi-n noaptea-amară
de-a iubirii Ţară.
Bucură-te, glas de tunet, far în neagră noapte,
când ispitele sugrumă cu sinistre şoapte!
Bucură-te că ţi-e glasul numai mângâiere
când durerea lasă-n suflet sfâşiere,
şi e desluşire-n ceas de-crâncenare,
şi e rost în greaua vieţii-nvâlvorare!
Bucură-te, drag înaintaş născut într-o Livadă,
care-ai lăsat în viaţa ta pe Hristos să Se vadă.
Lidia Hamza