Traian Dorz, Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 10.
1. Ce adâncă asemănare există între toate florile şi sufletele! Sunt flori moi şi flori aspre. Sunt flori roşii şi sunt flori albe. Sunt flori înmiresmate şi flori fără miros.
2. Şi sufletele sunt la fel.
Hristos – Mântuitorul nostru Dulce – este asemănat prin Cuvântul Său cu un trandafir şi cu un crin (Cânt Cânt 2, 1).
Cu un trandafir roşu, cu un crin alb.
Roşu ca sângele Crucii răscumpărătoare, alb ca neprihănirea spălării acestui Sfânt Sânge (Apoc 7, 14).
3. Ce dragi ne sunt aceste flori, ce dragi ne sunt culorile acestea de roşu aprins şi alb curat, culorile Preaiubitului nostru Iisus… Ce dragi ne sunteţi voi, suflete atât de roşii şi atât de albe ca nişte garoafe ale lui Dumnezeu! Roşul Sângelui lui Hristos v-a dat albul neprihănirii voastre.
4. Ce frumoase sunteţi voi – flori şi suflete dragi – în ziua sărbătoririi noastre, când ne aduceţi gândul unei încununări recunoscătoare pentru vegherea lângă leagănul cântărilor şi dragostei nemuritoare a atâtor nopţi până în ziua asta! A atâtor seri până în dimineaţa asta. A atâtor lacrimi până la cântarea asta.
5. Ce minunat este acest colţişor de Paradis cu miresme de meri ionatani şi cu parfum de flori violete… Ce frumoase sunt aceste cântări înlăcrimate pe obrazul rumen al acestor mari zile!
6. Valurile se duc, dar râul rămâne. Zilele trec, dar grădina nemuritoare rămâne, aducând cu fiecare sărbătoare alte flori roşii şi albe, alte miresme şi alte lacrimi şi când ne întâmpinăm la venire, şi când ne petrecem la plecare.
7. De la fiecare vârf de ani – care ne poate fi ultimul ce ne-a mai fost îngăduit să-l suim –, să privim în urma vieţii noastre, peste văile şi dealurile parcurse.
Printre câte flori şi printre câţi spini am trecut?
Şi ce-am lăsat celor lângă care am stat ori celor pe lângă care am trecut?
8. Câte prăbuşiri şi câte ridicări am avut? Câte legăminte – şi câte lepădări? Câte veniri şi câte plecări? Câte îmbrăţişări – şi câte despărţiri?
9. Câţi vrăjmaşi pe care ni i-am făcut fraţi – şi câţi fraţi pe care ni i-am făcut vrăjmaşi? Câţi spini-flori şi câte flori-spini?
Şi cum am făcut să ni-i facem astfel?
10. Să învăţăm şi din greşelile noastre, dar şi din ale altora. Cine nu învaţă din greşelile sale, ca să nu le mai facă, acela în zadar va învăţa prea târziu.
Oriunde ai semănat un spin, întoarce-te şi smulge-l. Şi seamănă în locul lui o floare.
11. Dacă fiecare noapte din viaţă ne-ar fi ca o noapte de revelion în care ne facem un bilanţ adânc între ce a trebuit şi ce n-a trebuit, – ce uşor ne-ar fi bilanţul ultimei nopţi şi al ultimului revelion!
12. De multe ori, în multe iniţiative bune, noi nu avem înaintaşi. Trebuie uneori ca noi să desfundăm primele căi, să desţelenim primele brazde, să plantăm flori acolo unde n-au fost niciodată decât spini.
Şi totuşi, ce minunate flori cresc uneori tocmai acolo!
13. În unele locuri, tot ce s-a moştenit de veacuri în câmpul Evangheliei este ori numai formalism gol, ori numai păgânism plin. Şi una şi alta au devenit tradiţie şi s-au încetăţenit atât de crâncen, încât au ajuns peste sufletul poporului nefericit ca o crustă de noroi uscat pes¬te pielea unui mistreţ, respingând orice săgeată, ca să nu pătrundă până la sufletul oamenilor.
14. Ce luptă grea şi crâncenă a trebuit să fie dusă aici numai pentru stârpirea alcoolismului, a înjurăturilor şi vorbelor murdare, a obiceiurilor scârboase care pătrunseseră atât de adânc chiar în practicile religioase, încât mulţi dintre cei ce luptau împotriva lor la început au devenit chiar martiri.
15. Cei care s-au trezit din robia şi orbia aceasta ca dintr-o noapte de iad la lumina acestui nou răsărit ceresc nu încetează să-I aducă cele mai înlăcrimate mulţumiri lui Dumnezeu pentru această înviere într-adevăr ca din morţi.
16. Când Hristos face o înnoire în viaţa cuiva, El nu numai că îl scoate dintr-o temniţă murdară, dar îl şi duce într-o libertate strălucită. Nu numai îl scoate dintre nişte spini sălbatici, dar îl şi plantează între nişte flori nobile…
17. Naşterea din nou această transformare o face oriunde s-a produs ea: dintr-un om cu fire de spin, îl face un om cu fire de floare. Dintr-un om rău, cu fire de lup ori de câine, îl face un om bun, cu fire de oaie ori de porumbel.
Cine rămâne tot spin şi tot lup, acela are în el fire de drac.
18. Doamne, pe cine priveşte prea mult şi prea mândru înainte, mai fă-l să privească ruşinat şi smerit şi înapoi!
19. Doamne, şi pe cei care privesc prea mult şi prea dureros în urmă, fă-i să privească cu nădejde şi încredere şi înainte.
20. Doamne, fă ca cel mândru să nu sfârşească niciodată privind înainte, ci să moară silit de Tine privind înapoi.
Iar cel chinuit să nu sfârşească în deznădejde, privind tot în urmă, – ci să moară luminat de Tine privind înainte. Amin.