1. Harul de a crede îl au mulţi dintre cei chemaţi pe urmele Domnului Iisus. Dar harul de a suferi, deşi se oferă fiecăruia într un fel… totuşi cei mai mulţi, temân-du se de suferinţă, pierd marea răsplată a acestui mare şi deosebit har.
2. În vremile de încercări mari ale Bisericii vii a lui Hristos, mulţi credincioşi au fost supuşi la mari probe ale statorniciei lor în legământul făcut cu Iisus în clipa naşterii lor din nou.
Ameninţările, arestările, foametea, bătaia şi celelalte probe de foc la care erau supuşi cu toţii trebuie să i fi clătinat şi prăbuşit pe foarte mulţi dintre ei.
3. Dar în cuptorul de foc, pe rugul martiriului, în faţa jertfei n au ajuns decât cei care au trecut biruitori prin toate probele de dinaintea acestui ultim examen.
Ceilalţi, din frica morţii ori din dragostea vieţii, vor fi acceptat compromisul păcatului, se vor fi făcut iscoade, vânzători şi unelte ale împăraţilor păgâni, pentru a scăpa de suferinţă.
Fiindcă vedeau numai faţa cumplită a morţii trecătoare – şi nu cea strălucită a slavei veşnice.
4. O, cât de rar şi cât de puţin cunoscut este astăzi printre credincioşi harul de a pătimi!
De aceea este atât de necunoscută strălucita Faţă a lui Hristos, care se poate vedea numai acolo. Şi strălucitele feţe ale adevărurilor care numai acolo sunt revelate.
5. Toţi cei care au trecut pe acolo şi s-au învrednicit de această unică privelişte au mărturisit şi vor mărturisi fericiţi că n au trăit niciodată nişte clipe atât de strălucite şi de neuitat ca acolo
– şi ca atunci când erau în foc cu Hristos.
6. Au văzut ei şi înainte pe Iisus, în bucurie, în libertate, în Cuvântul slobod şi puternic, în adunările sărbătoreşti, în peisaje frumoase, în cântări neuitate, în rugăciune înălţătoare, în bisericile pline
– şi au fost frumoase toate aceste Feţe ale lui Hristos văzute acolo.
7. Dar Faţa cea mai frumoasă şi neuitată nu au cunoscut O decât acolo, când erau trântiţi jos, călcaţi în picioare, loviţi de cizme, învineţiţi de ciomege şi pumni, cu sângele şiroind de pe tot trupul sfârtecat.
8. Există însă şi în mergerea spre cuptorul jertfei două feluri de a merge:
unii merg cu faţa înainte, privind cu demnitate şi cu linişte la tot ce li se pregăteşte – pentru că văd deasupra tuturor acestora Faţa şi Forţa biruitoare a lui Hristos Biruitorul.
Aceştia merg cu spatele înapoi, spre a nu şi vedea călăii care îi împing.
9. Iar alţii merg cu spatele înainte şi cu faţa înapoi, înspăimântaţi de cuptor şi plângând după comoditatea de acasă.
Aceştia îşi văd numai călăii, dar nu L văd pe Mântuitorul.
10. Cu cât ţine mai mult focul încercării, cu atât cei care trec biruitori prin el ies mai străluciţi
– fie înapoi, prin uşa aceasta de fier, pentru a L mărturisi pe Hristos Cel mai Strălucit iarăşi, cu o nouă experienţă, în lume,
– fie că ies pe cealaltă uşă, cea de aur, de partea slavei şi fericirii veşnice.
11. Aici între fraţi, în trăirea obişnuită, Hristos Domnul nostru ne a lăsat trei mijloace binecuvântate pentru a ne primi şi a ne întreţine viaţa noastră cea duhovnicească.
Acestea trei sunt: Biblia – hrana vieţii; Rugăciunea – care ne este respiraţia vieţii; şi Adunarea frăţească – care ne este căldura vieţii.
12. Dar ajunşi în cuptorul de foc, nu le mai putem avea pe nici unele din acestea.
Acolo Biblia este oprită. Rugăciunea este interzisă, adunarea, pierdută… Iar trebuinţele noastre sunt din cele mai chinuitoare.
Acolo, în locul tuturor acestor mijloace, vine El, Preaiubitul Scump al sufletelor martirice, pe cu totul alte căi.
13. Stările venirii Lui sunt de aşa fel şi de aşa intensitate, încât nu pot fi cuprinse cu graiul omenesc.
Sunt ceva ca o răpire în Rai – deşi totuşi nu este asta.
Sunt – deşi nu sunt aşa – o coborâre a Raiului în tot lăuntrul şi în afara fiinţei noastre.
14. Vezi – deşi nu vezi – Cerul deschis.
Auzi – deşi nu auzi – pe Hristos grăind aievea cu tine.
Nu mai eşti – deşi mai eşti încă – într un cuptor…
15. Îţi pare – şi nu îţi pare – că eşti o fiinţă cerească.
Ştii că eşti tu – şi nu ştii că eşti tu acela şi acolo.
Cine poate să înţeleagă aceste cuvinte va înţelege ceva.
Cine nu poate, nu i ştim spune altfel. Dar poate va afla şi el, singur, – dacă va fi vrednic.
16. Vor trece apoi ani, poate mulţi ani după terminarea stării aceleia, dar cui i S a arătat Hristos Domnul în felul acela atunci nu va mai uita asta niciodată.
Şi adesea îl va cuprinde ceva ca un dor adânc, ca o duioasă părere de rău după Faţa lui Hristos de acolo. După stările cu El de atunci.
17. Uneori simţim cu tristeţe că, ieşiţi din mijlocul focului curăţitor, s a depus iarăşi zgura pe aur, ceaţa pe ochi şi praful pe lumină.
Şi o nostalgie dureroasă ne face sufletul să simtă o trebuinţă arzătoare după curăţirea şi limpezirea, şi despovărarea pe care le avea acolo.
18. Afară ne înfăşoară iarăşi legăturile care acolo ni se arseseră şi nu le mai aveam.
Legăturile acestea din nou ne strâng, ne apasă, ne robesc, să nu mai putem fi cu adevărat slobozi cum te eliberează numai adevărul, numai focul, numai sfinţirea.
19. O, voi, toţi cei care aţi primit harul de a crede în Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru, nu vă înfricoşaţi de harul de a şi pătimi pentru El.
Chiar harul de a pătimi pentru Hristos este nu numai dovada credinţei voastre, ci şi saltul ei strălucit spre nimbul şi cununa ei.
20. Mergeţi liniştiţi şi statornici pe urmele Domnului Iisus, fără să grăbiţi, dar şi fără să întârziaţi examenul harului pătimirii. Nu mergeţi spre el cu teamă, cu ezitări ori cu privirea înapoi, ci mergeţi demn, curajos, liniştit. Când veţi fi chiar pe punctul de a păşi pe rug, veţi vedea în flăcările voastre pe Iisus aşteptându-vă.
Focul nu vă va arde. Şi rănile nu vă vor ustura. Şi nu moartea vă va cuprinde, ci strălucirea Feţei Celei mai frumoase a lui Hristos, care vă va învălui în strălucirea Ei
– şi veţi rămâne apoi în această strălucire pe veci.
Amin.