Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. (Ioan 18, 24)
Iată cea mai dureroasă privelişte: Iisus legat.
Iată cea mai nefericită lucrare a oamenilor, pentru propria lor osândire.
Iată cea mai vinovată purtare a lumii faţă de Mântuitorul ei, faţă de singurul ei Mântuitor.
Iisus legat.
Fiul Stăpânului viei venea la moştenirea Sa, pentru a readuce pe lucrătorii nesupuşi la ascultarea cea mai bună, spre a nu fi nimiciţi de dreptatea pe care o încălcaseră. Şi de neascultarea lor împotriva Stăpânului.
Dar Fiul – Care venea să-i împace pe cei împotrivitori cu Tatăl (împotriva Căruia greşiseră aceştia) şi pe Tatăl (Cel nedreptăţit) cu ei – a sfârşit prin a fi legat, şi scos afară din via Lui, şi ucis (Luca 20, 9-15).
De când Iisus spusese pilda aceasta, care era chiar profeţia celor ce aveau să se întâmple cu El din viitorul cel mai apropiat şi până în cel mai îndepărtat, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mâna pe El.
L-ar fi prins şi L-ar fi legat ei chiar în ceasul acela, când spusese pilda, dar se temuseră de norod.
Pricepuseră încă de atunci că Iisus spusese pilda aceasta împotriva lor (Luca 20, 19).
Da, chiar împotriva lor o şi spusese.
Ce dureroasă realitate este că în lumea aceasta Iisus este mereu legat, cel mai adesea chiar de către cei ce trebuia să-L dezlege…
Iisus este mereu scos din via Sa, despărţit de gloatele Sale flămânde după El, luat dintre oamenii dornici după mântuirea Lui, închis dintre sufletele care Îl doresc, acoperit de privirile care Îl caută cu lacrimi şi cu durere.
Şi tocmai de către aceia care ar trebui să-L primească cu bucurie. Tocmai ei Îi pregătesc funii şi cruci. Tocmai aceia care ar trebui să-L ducă în mijlocul viei Sale, Să-L arate pe El tuturor şi să-I arate roadele ei frumoase, pregătite pentru El, bunul Stăpân Care a sădit-o, Care a împrejmuit-o, Care are singurul drept asupra ei, pentru că via este numai a Lui (Isaia 5,2).
Tocmai ei… Tocmai ei Îl leagă. Tocmai ei Îl scot. Tocmai ei Îl ucid.
Pricepuseră ce spusese Iisus.
Pricepuseră foarte bine şi altădată că ei sunt cei despre care Iisus spusese că erau pe scaunul lui Moise, dar cu purtarea lui Faraon. Că leagă nevinovăţia şi dezleagă desfrâul.
Că leagă pe cei credincioşi şi dezleagă pe cei nelegiuiţi.
Că leagă adevărul şi dezleagă prefăcătoria.
Aveau, într-adevăr, puterea de a lega şi a dezlega. Dar dezlegau păcatul şi legau pe Iisus, pentru folosul carnal, lumesc şi drăcesc. Şi împotriva voii Dumnezeului cel Adevărat şi Sfânt.
Fiindcă Hristos propovăduieşte dreptatea tuturor, cei nedrepţi şi hrăpăreţi vor căuta totdeauna să-L prindă şi să‑L lege. Vor căuta totdeauna să-L prindă şi să-L lege pe Iisus, fiindcă El vrea să-i izbăvească pe cei asupriţi. De aceea cei asupritori Îl vor urmări mereu şi Îl vor lega. Pentru ca El să nu-i poată scăpa din robia lor pe cei exploataţi de ei.
Hristos este lumină, de aceea cei care au folos din întuneric vor căuta mereu să-L lege şi să-L ascundă sub obroacele lor.
Ce strâns legat este Hristos şi azi, în chingile şi în legăturile multora, în atâtea locuri din via Sa, din lumea Sa, din omenirea Sa!
Unii L-au legat cu lanţurile nepăsării necredincioase.
Alţii L-au legat cu păcatele vieţii desfrânate, alţii L-au legat cu funiile bine împletite ale unor reguli şi obiceiuri înguste, cu rânduieli şi metode înguste, sectariste, cu legi şi regulamente formaliste şi interesate, toate atât de bine puse la punct şi atât de meşteşugit lucrate, încât Iisus să nu mai poată fi slobod acolo niciodată, între sufletele care au nevoie de El şi pe care El le-a răscumpărat.
Şi sufletele să nu mai poată ajunge niciodată până la Răscumpărătorul lor.
Ce „minunate“ închisori au ştiut oamenii să-I facă lui Iisus!
Şi ce „frumoase“ sunt funiile cu care oamenii ştiu foarte bine să-L lege pe El!
Slăvit să fie Domnul că în toate satele şi oraşele lumii, în toate popoarele omenirii, în vreo formă sau alta, se găsesc biserici, temple, sinagogi, case de adunare şi de rugăciune, în care, în vreun fel sau altul, oamenii se duc, mai des sau mai rar, să-L vadă şi să-L audă pe Dumnezeu.
Dar, într-un anumit fel, toate aceste lăcaşuri nu sunt ele oare tocmai nişte frumoase închisori în care Iisus este Scump Prizonier legat?
Nu vin oare oamenii la El din când în când, ca la un deţinut cu care au un scurt vorbitor, apoi se despart şi pleacă, lăsându-L acolo?
Ce legătură mai are apoi Iisus cu viaţa de afară a celor mai mulţi oameni?
Ce legătură mai are Hristos cu viaţa de pe stradă, sau de la muncă, sau de acasă, a celor mai mulţi dintre cei care merg doar două ceasuri sau două minute, din când în când, la biserică sau la adunare, ca la un scurt vorbitor, ca la o scurtă vizită, la Iisus? La Iisus, Prizonierul închis în biserică, în templu, în sinagogă şi lăsat acolo, fără a mai fi scos în viaţa noastră ca un Tovarăş scump… Ca un Însoţitor binecuvântat… Ca un Învăţător de fiecare pas. Ce tristă viaţă de Sfânt Deţinut duce Dumnezeu în bisericile noastre!
În Cetatea Cerească nu va fi nici un templu, spune Sfânta Scriptură (Apoc. 21, 22), pentru că acolo Hristos va fi pretutindeni. Nu va mai fi legat şi ţinut ca acum, numai în anumite locuri.
Fără nici o părtăşie cu mulţimile, ci doar în parte, în paza unora, ca a unor gardieni neîndurători cu Dumnezeu.
Mulţi dintre slujitorii lui Dumnezeu L-au făcut astăzi pe Hristos ca pe o slugă.
Cei bătrâni Îl lasă celor tineri legat.
Cei care se duc Îl predau, celor care-i înlocuiesc, pe Iisus legat.
Îndată ce undeva, cineva ar vrea să-L dezlege pe Iisus, să-L ia pe Iisus din templu, din sinagogă, din biserică, din adunare – ca să fie prietenul şi Însoţitorul tuturor în toate locurile de afară: la munca lor, la odihna lor, la plecările şi la venirile lor – mulţi paznici ai „închisorilor“ Lui sar înspăimântaţi şi se unesc să nu-L lase să iasă afară la mulţimi.
Iar prietenii lui Iisus ajung în curând să aibă şi ei soarta lui Iisus. Ajung şi ei legaţi.
Până în Ziua Învierii însă, când El Se va elibera pe totdeauna şi când El va dărâma toate frumoasele Lui închisori. Pentru ca El să fie liber, împreună cu toţi cei care-L iubesc pe El.
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne Iisuse, slavă Ţie!
Din toată inima simţim durerea amară a stării în care „lucrătorii“ viei Tale Te trimit unii altora legat.
Ce mult s-ar bucura de Tine via Ta dacă Tu ai fi lăsat slobod în mijlocul ei… şi ea slobodă spre Tine!
Dar dacă Tu îngădui şi rabzi să fie aşa, noi ne plecăm smeriţi în faţa voii Tale şi aşteptăm cu neclintită nădejde şi cerem cu fierbinte dragoste Ziua marii Tale Eliberări.
Atunci nimeni şi nimic nu Te va mai despărţi pe Tine de ai Tăi. Şi pe ei de Tine.
Atunci va fi o singură turmă şi Tu singurul ei Păstor, fără paznicii, fără gardienii multor închisori în care Tu eşti ţinut ca un Prizonier pe Care nimeni n-are voie să-L vadă, decât pe vizeta îngustă la care ei stau de strajă, slujbă din care ei au un folos.
Adă, Doamne Iisuse, mai curând, Ziua fericită în care dragostea să fie singurul paznic. Şi fericirea, singurul templu. Al tuturor şi pretutindeni. Pentru Tine şi pentru ai Tăi. Amin.
Traian Dorz, Hristos – Răscumpărătorul nostru