Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 27 august:
„Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului!“ (Psalmi 96, 9).
Când Domnul Dumnezeu a dorit şi a îngăduit ca în mijlocul oamenilor să fie un Lăcaş peste care să fie chemat Numele Său…,
când a binevoit El să primească a locui acolo, spre a fi, în chip deosebit, simţit în mijlocul oamenilor,
atunci Dumnezeu a şi pus condiţia că oricine va sluji în Lăcaşul Lui cel sfânt şi va veni ca să se înfăţişeze înaintea Sa în acest Lăcaş, va trebui să aibă multă grijă chiar şi de felul îmbrăcămintei sale (Exod 25, 8-9 şi cap. 28).
Va trebui să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu îmbrăcat în podoabe sfinte…
Fiecare parte a îmbrăcămintei care trebuia să împodobească preoţia lui Dumnezeu a fost poruncită şi descrisă de către El Însuşi!
Materialul din care trebuia să fie făcută îmbrăcămintea preotului se cerea să fie din cel mai scump, cel mai frumos şi cel mai bun material.
Simbolul lor este tainic, iar înţelesul lor duhovnicesc este plin de frumuseţe şi de adevăr.
Căci toate lucrările lui Dumnezeu, de Sus şi de jos, atât cele văzute, cât şi cele nevăzute,
şi atât cele materiale cât şi cele spirituale,
au o adâncă, o tainică şi o minunată asemănare şi legătură înţeleaptă între ele.
Cele văzute explică pe cele nevăzute, iar cele nevăzute adeveresc pe cele văzute.
Dacă sub Vechiul Aşezământ avea atâta însemnătate felul cum omul trebuia să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, în Lăcaşul Său de închinare,
cu cât mai însemnat lucru este acum felul în care slujitorul-ispravnic al Tainelor lui Hristos şi creştinul adevărat trebuie să se înfăţişeze înaintea Lui!
Toţi Sfinţii Apostoli ai Domnului, prin învăţătura lor, şi toată Sfânta Scriptură a Noului Testament arată cu tărie că aceia care spun că ei cred în Hristos, trebuie să fie şi îmbrăcaţi în El.
Adică să trăiască o viaţă de virtuţi şi de roade dumnezeieşti şi sfinte,
după Cuvântul şi după pilda lui Hristos (1 Ioan 2, 6; Ioan 13, 15; 1 Petru 2, 21; Filip. 3, 9).
În pilda celui găsit în casa de ospăţ fără haină de nuntă, Domnul nostru Iisus Hristos a arătat nu numai sfinţenia Casei Sale de rugăciune, sau cinstirea înaltă a Lăcaşului Său şi a Mesei Sale Împărăteşti,
ci şi osânda care îi aşteaptă pe cei care se apropie de această Sfântă Masă
şi de acest Sfânt Lăcaş neîmbrăcaţi după cerinţele sfinţeniei,
ci îmbrăcaţi în chip firesc, cu haine de rând…
A fi în Hristos înseamnă a fi o făptură nouă (2 Cor. 5, 17; Gal. 6, 15).
A fi o făptură nouă înseamnă a te fi născut din nou (Ioan 3, 3),
apoi, a creşte în toate privinţele până la Cel Care este Capul, adică Hristos (Efes. 4, 15),
a avea roadele Duhului Sfânt (Gal. 5, 22-23),
a fi îmbrăcat cu toată armătura lui Dumnezeu (Efes. 6, 11)
şi a umbla în Lumină (1 Ioan 1, 7).
În aceste sfinte virtuţi s-au îmbrăcat toţi marii înaintaşi ai credinţei noastre celei drepte şi printr-o trăire de acest sfânt preţ s-au învrednicit ei de sfânta alegere veşnică şi de încununarea strălucită înaintea lui Dumnezeu.
Peste sfintele podoabe ale preoţiei văzute, sfinţii lui Hristos erau îmbrăcaţi cu podoabele cele ale nevăzutei preoţii veşnice (Apoc. 5, 10).
Tot aşa şi noi, dacă vrem să ne învrednicim de o răsplată asemenea cu a lor, trebuie să le urmăm credinţa şi răbdarea până la capăt (Evrei 13, 7; Filip. 3, 17; 1 Cor. 11, 1).
Preastrălucitul şi Marele nostru Împărat şi Mântuitor Iisus Hristos,
fii slăvit în veci şi în veci!
Înaintea sfinţeniei şi a strălucirii Feţei Tale, sufletele noastre se prostern în uimire şi umilinţă.
O, cât de curate, cât de fără mânie şi cât de fără îndoieli trebuie să fie mâinile care se înalţă spre Tine!
Dar mâinile noastre sunt atât de lipsite de orice podoabe ale milei, ale dărniciei şi ale ostenelii binefăcătoare.
Inima noastră este atât de goală
şi nici o podoabă de bunătate, de blândeţe, de iubire şi de smerenie nu strălucesc peste ea.
Picioarele noastre nu sunt încălţate cu frumoasa încălţăminte a râvnei,
iar pe fruntea noastră nu străluceşte cununa rănilor şi a sudorilor curatei răbdări iertătoare,
nici a stăruitoarei rugăciuni pentru vrăjmaşii noştri.
Viaţa noastră este atât de lipsită de podoabele roadelor Duhului Sânt,
iar pe faţa noastră nu au strălucit poate niciodată podoabele lacrimilor în rugăciune, în meditaţie, în auzirea şi rostirea Cuvântului Tău.
O Doamne Iisuse, cum să ne înfăţişăm noi înaintea Ta în starea aceasta, lipsiţi de orice merite şi fără nici una din sfintele podoabe cerute de Tine?
Ai milă de noi, Doamne!
Ajută-ne să ne împodobim şi noi aşa cum ceri Tu, ca să nu fim aruncaţi afară în Ziua Nunţii Tale!
Amin.
Cântarea Psalmului 96
1. Cântaţi cântare nouă câţi Domnului slujiţi,
toţi Domnului cântaţi-I câţi lumea locuiţi,
2. Toţi Domnului cântaţi-I, slăviţi Numele-I Sfânt
şi marea-I mântuire vestiţi-o pe pământ!
3. Istorisiţi-I Slava
prin neamurile tari,
printre popoare spuneţi
minunile Lui mari!
(a se repeta după fiecare strofă)
4. Căci mare este Domnul şi foarte lăudat,
decât toţi dumnezeii e mai înfricoşat.
5. Toţi zeii altor neamuri sunt idoli morţi, de lut,
dar Domnul Cel Puternic tot cerul l-a făcut.
6. În faţă-I strălucirea şi măreţia sunt
podoaba şi mărirea în tot lăcaşu-I Sfânt.
7. Familii şi popoare, daţi Domnului Sfânt, daţi,
daţi Numelui Său slavă şi cinste,-ngenuncheaţi!
8. Daţi Domnului Sfânt slava cea cuvenită Lui,
intraţi şi-aduceţi daruri în curtea Domnului,
9. Vă închinaţi nainte-I sfinţit împodobiţi,
cu tremur staţi în faţa-I câţi lumea locuiţi!
10. Spuneţi printre popoare că Domnul e-Mpărat,
de-aceea lumea-i tare şi stă neclătinat,
El judecă-n dreptate popoare de-orice fel.
11. Tot cerul şi pământul se bucure de El,
se bucure şi marea cu-ntregul ei cuprins,
12. Câmpia să tresalte cu largul ei întins,
copacii din pădure să strige fericiţi
de bucuria Celui de Care-s răsădiţi.
13. Să cânte totul-totul naintea Domnului,
căci vine El şi-aduce pe veci dreptatea Lui!
El lumea cu dreptate s-o judece va sta
şi neamurile toate,-n credincioşia Sa.
*
* *
„Cei care cântă cântări duhovniceşti se umplu de Duhul Sfânt“ (Sf. Ioan Gură de Aur).