Traian Dorz, Hristos – Învăţătorul nostru
Meditaţii la Evanghelia Duminicii Cincizecimii
În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Iisus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.“
În toate vorbirile Sale, când se adresa ucenicilor sau norodului obişnuit, Mântuitorul stătea jos (Matei 5, 1; 13, 2; 15, 29; Luca 4, 20; 5, 3; Ioan 8, 2 etc.).
Stătea jos, în rând cu ascultătorii Săi, spre a le da tuturor o pildă că starea în smerenie este cea mai potrivită stare pentru oricine vrea să fie un urmaş al Domnului. Şi cea mai odihnitoare.
Stătea jos spre a le da o pildă mai ales acelora care vor avea dorinţa să ajungă învăţătorii altora, căci mai ales aceştia nu trebuie să uite niciodată a sta jos, adică a fi smeriţi.
Stătea jos pentru ca oamenii să nu privească la o persoană, ci să asculte un adevăr.
Iar adevărul cu atât se înalţă mai luminos şi mai puternic, cu cât cel care îl propovăduieşte se coboară mai jos.
Adevărul străluceşte cu atât mai tare, cu cât vestitorul lui ştie să se umbrească mai mult.
Însă, în ziua de pe urmă, Iisus a stat în picioare, stri-gând.
Se despărţea atunci de toţi străinii veniţi la praznic.
De cei mai mulţi, Hristos Se despărţea atunci pentru totdeauna; după aceea au venit patimile şi răstignirea Lui pentru ei.
Şi ultima impresie deci trebuia să le rămână de neuitat.
Ultimele cuvinte pe care ei le mai auzeau din gura Domnului trebuia să fie spuse în aşa fel, încât ele să le pătrundă puternic nu numai urechile ci mai ales conştiinţa,
căci acesteia i se adresau ele, conştiinţei lor.
În primul rând. Şi în ultimul moment.
De aceea trebuia să le rămână neuitate şi pe totdeauna aceste cuvinte pe care li le spunea Hristos atunci.
Va mai veni încă o dată o Zi care va fi tot cea mai de pe urmă între Hristos şi oameni:
Ziua cea mai de pe urmă a praznicului nepăsării, a necredinţei, a neascultării şi a răutăţii oamenilor,
Ziua cea din urmă a praznicului trufiei omeneşti,
cea din urmă zi liniştită pentru făcătorii răului.
Şi atunci Hristos va sta tot în picioare (Apoc. 1, 7-18),
ca Unicul Împărat al Cerului şi al pământului (Iov 26, 5-6),
ca Judecătorul Înfricoşat al tuturor celor ce L-au nesocotit sau urât (Matei 25, 31-46).
Atunci nu va mai sta jos, aşa cum stă El încă şi astăzi, răbdând cu bunătate,
tăcând cu smerenie,
învăţând cu milă
şi primindu-i cu iubire pe toţi.
Nu va mai aştepta cu îngăduitoare iertare zgârcita pocăinţă a păcătoşilor îmbătrâniţi în fărădelegi, care cred că Îi fac o mare cinste lui Dumnezeu dacă binevoiesc să se intereseze şi ei de Evanghelie abia când ajung să nu mai fie de nici o trebuinţă la lume – sau nici atunci,
care se întorc la Dumnezeu abia când nu mai sunt în stare să poată păcătui – sau nu se întorc nici atunci.
Atunci Hristos, lepădând haina îngăduinţei răbdătoare, nu va mai răbda prefăcătoria, minciuna şi înşelătoria care se practică acum în lume atât de fără ruşine şi de fără frică, în Numele Său şi al învăţăturii Sale,
de către atât de mulţi.
Căci toţi cei care fac astfel, crezând că lipsa sfinţeniei, lipsa umilinţei şi lipsa iubirii pot fi înlocuite cu prefăcătoria
şi faţă de Dumnezeu, ca faţă de oameni,
cu pălăvrăgeli şi baloane colorate…
toţi vor fi blestemaţi.
Când Hristos va sta în picioare, adică Se va arăta în toată slava Sa, Îl vor vedea şi cei care nu L-au văzut stând jos.
Voi, toţi slujitorii Domnului, care vreţi să urmaţi pilda Domnului vostru pe pământ, nu uitaţi să staţi acum şi voi jos.
Să umblaţi în smerenie şi să staţi cu blândeţe de vorbă cu toţi oamenii.
Să rămâneţi mereu smeriţi şi uniţi în frăţietatea voas-tră, pentru ca Domnul, la vremea Lui, să vă înalţe (I Petru 5, 6).
Dar, când va fi nevoie ca oamenii să afle ultimul vostru cuvânt
şi ultima voastră părere,
atunci staţi în picioare!
Adică spuneţi-vă cu îndrăzneală şi cu tărie ultima voas¬tră solie către ei!
Ca aşa să vă despărţiţi de oameni.
Ultima lor impresie despre voi trebuie să fie impresionantă, zguduitoare, neuitată.
Iar până atunci, voi învăţaţi mereu să staţi jos, în modestie, în smerenie, în simplitate.
Învăţaţi lucrurile mari ale lui Dumnezeu stând jos, cu toată sinceritatea, bunătatea, bunăvoinţa.
Astfel Adevărul propovăduit de voi va rămâne mereu sus atât în faţa oamenilor, cât şi a lui Dumnezeu.
Doamne Iisuse Hristoase, Învăţătorul nostru iubit şi sfânt,
binecuvântează-i pe toţi vestitorii Tăi, dăruindu-le duhul sincerei şi curatei Tale smerenii, spre a putea înălţa astfel cu putere şi rod mult Numele şi Adevărul Tău în faţa oamenilor.
Păstrează-ne şi pe noi mereu în liniştita ascultare de Tine,
stând jos, ca Maria, la picioarele Tale,
căci aceasta este partea cea bună.
Amin.