ÎNNOIRE

ÎNNOIRE

Cuvântul este Apa,
iar Duhul e Puterea
ce fac în om ’nnoirea spre Chipul lui Hristos,
Cuvântul spală mintea prin apa-nvăţăturii,
iar Duhul spală simţul şi inima – crezând.

O minte înnoită
şi-o inimă ’nnoită
sunt omul nou,
făptura cea nouă în Hristos.
Aceasta n-o pot face decât aceste două
puteri ce-s amândouă dumnezeieşti şi vii.

Cuvântul e sămânţa,
iar Duhul este ploaia,
El, munca
şi El, harul
unite-n orice rod,
Iubirea şi-Adevărul
ce numai împreună
desăvârşesc lucrarea dumnezeiască-n noi.

Cuvântul cu-Adevărul lucrând asupra minţii,
iar Duhul cu Iubirea în inimă lucrând
desăvârşesc armonic şi cresc spre mântuire
făptura noastră nouă născută din Hristos.

Iubire-i doar atuncea când este-adevărată
şi Adevăr e-atuncea când este iubitor,
acestea împreună se întregesc de-a pururi
şi una prin cealaltă sunt rodnice şi vii…

Întruna, Adevărul va duce la Iubire,
Iubirea duce-ntruna pe om la Adevăr,
căci una fără alta nu pot trăi în nimeni
cum duhul fără minte şi mintea fără duh.

Prin Adevăr eşti slobod de tot ce e-ntuneric,
prin Dragoste eşti robul a tot ce-i luminos
şi nu există viaţă născută pentru Slavă,
nici rod, nici mântuire,
afară de Hristos!

Traian Dorz, CÂNTÃRILE ROADELOR pg. 97