Traian Dorz, «Dreptarul învăţăturii sănătoase», cap. 2
Oastea Domnului, fiind o frăţietate de luptă duhovnicească născută în Biserica noastră drept-credincioasă şi având ca scop o mai puternică şi vie trăire pentru dobândirea mântuirii sufleteşti, n-a avut şi nu are o altă învăţătură decât cea a Bisericii noastre strămoşeşti. Dreptarul sfânt al dreptei învăţături după Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii noastre a fost de la început şi trebuie să fie până la sfârşit îndrumătorul şi călăuzitorul Oastei Domnului.
Părintele Iosif Trifa, acest mare om al lui Dumnezeu şi al Bisericii, a mărturisit atât cu graiul, cât şi cu scrisul său, de nenumărate ori, ca iniţiator şi îndrumător al Oastei Domnului, că aceasta nu are şi nici nu va avea vreodată o altă învăţătură, deosebită de a Bisericii;
că Oastea Domnului va păstra neschimbată, pe totdeauna, învăţătura lăsată nouă de Hristos şi de marii noştri înaintaşi în Biserica noastră strămoşească;
că el a primit întru totul de la Duhul Sfânt toată lumina şi călăuzirea după care să îndrume această uriaşă Lucrare evanghelică a lui Hristos, Mântuitorul nostru.
Toate învăţăturile din cărţile şi din foile scrise de el timp de 15 ani de zile – de la înfiinţarea Oastei Domnului, la Anul Nou 1923, şi până la 12 februarie 1938, data când el a trecut la Domnul – sunt întemeiate numai şi numai pe Cuvântul Sfintelor Scripturi şi pe îndrumările Sfinţilor Părinţi bisericeşti. Aceasta pentru a-şi împlini cu toată credincioşia sfânta lui datorie faţă de dreapta învăţătură de care era convins. Şi pentru a lega şi sufletele noastre, ale tuturor copiilor lui sufleteşti, de această neclintită Stâncă mântuitoare – singurul adevăr mântuitor pentru noi şi pentru câţi vor mai veni în urmă.
În tot ce a învăţat şi a trăit, Părintele Iosif a urmat îndeaproape învăţătura şi pilda marilor săi înaintaşi – profeţii şi părinţii noştri în Hristos – mai ales pe cele ale Sfântului Apostol Pavel şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Aceşti doi mari şi viteji ostaşi ai lui Iisus Biruitorul şi Mântuitorul i-au fost Părintelui Iosif model de luptă şi de apostolie, de la începutul preoţiei lui din 1911 şi până la sfârşitul vieţii sale în 1938.
Toată uriaşa sa luptă şi operă, cu minunatul rod al Oastei Domnului, care numără sute de mii de suflete întoarse la Dumnezeu şi născute din nou prin Evanghelie şi puterea Duhului Sfânt – în ţara noastră şi mult peste hotarele ei – sunt o minunată dovadă a asemănării lui cu marii săi înaintaşi; o puternică mărturie că roadele vii şi sfinte ale muncii şi jertfei lui au fost şi sunt binecuvântate de către Duhul lui Hristos, Mântuitorul nostru.
Viaţa Părintelui Iosif, care s-a asemănat atât de mult cu viaţa acestor mari profeţi ai lui Dumnezeu, după cum s-a asemănat şi moartea lui cu moartea lor, îl aşază pe totdeauna, prin adevărul şi roadele aduse de acestea, în rândul marilor trimişi ai lui Hristos, Domnul nostru, făcându-l vrednic de o preţuire deosebită şi de o ascultare deplină din partea fiecăruia dintre noi.
De aceea, pentru noi, ostaşii Domnului – care prin el am fost chemaţi şi aleşi să ne aflăm şi să ne lucrăm până la capăt mântuirea noastră (cf. Filip. 2, 12) potrivit învăţăturilor propovăduite de el, în Oastea Domnului, în care de bunăvoia noastră am intrat, – cunoaşterea şi urmarea întocmai a acestor învăţături este de cea mai mare însemnătate. Pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos noi mergem păşind după Sfântul Apostol Pavel, după Sfântul Ioan Gură de Aur şi după părintele nostru Iosif Trifa, care, pentru noi, rămâne ascultat şi preţuit îndată după aceştia. Aceasta precum ne porunceşte şi Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa“ (Evrei 13, 7).
Pentru noi, cei din Oastea Domnului, pe care Lucrarea aceasta iniţiată de el ne-a adus la Hristos, el rămâne pe totdeauna părintele nostru sufletesc (cf. I Cor. 4, 15) şi marele binefăcător prin care Dumnezeu ne-a scos din întunericul păcatelor la lumina Evangheliei Sale vii şi minunate şi de sub robia Satanei la slobozenia Harului Său ceresc. De aceea nimeni şi nimic nu-l va putea scoate din inima şi din dragostea noastră. După cum nu ni-i va putea scoate nici pe tatăl şi pe mama noastră care ne-au născut. De învăţăturile şi de dragostea lui nu ne va putea despărţi (şi nu trebuie să ne poată despărţi) nimeni niciodată.
În faţa ochilor sufletului nostru, aceşti trei mari sfinţi ai lui Dumnezeu şi viteji ostaşi ai lui Hristos – bineînţeles, păstrând sfânta ordine de timp şi de importanţă a lor, potrivit harului şi chemării dăruite fiecăruia din cer – sunt şi vor rămânea pe veci nedespărţiţi. Ei sunt ca un lanţ de aur ce ne leagă de Hristos şi prin care noi ne ţinem strânşi pe totdeauna de Crucea şi Lucrarea Lui. Nimeni nu va putea rupe acest lanţ sfânt niciodată, fiindcă el a fost făurit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Nimeni nu va putea despărţi Oastea Domnului, ca lucrare a Harului lui Dumnezeu, de pilda şi urmarea acestor trei mari părinţi şi învăţători ai noştri în Iisus Hristos Domnul nostru. Cuvintele lor au fost şi vor fi pe totdeauna cele mai luminoase îndemnuri şi îndrumări după care ne vom călăuzi totdeauna gândurile şi paşii noştri trupeşti şi sufleteşti. Tot ce fac şi tot ce vor face ostaşii Domnului trebuie să fie potrivit întru totul după dreptarul învăţăturilor şi pildei vieţii acestor sfinţi, după cum ne scrie şi ne porunceşte Sfânta Scriptură (I Tim. 4, 16; II Tim. 1, 13; Tit 1, 9; II Ioan 10).
Toate problemele noastre de viaţă personală, ori familială, ori de adunare, noi dorim şi suntem datori să le rezolvăm numai ascultând de aceste învăţături.
De aceea, în fruntea fiecărei probleme am aşezat mai întâi porunca Sfintelor Scripturi, apoi a Sfinţilor Părinţi bisericeşti, mai ales a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar apoi a Părintelui Iosif Trifa – şi numai potrivit unităţii depline a acestora am tras învăţămintele şi am fixat practic felul în care noi credem şi urmăm. Astfel că tot ce se aşază ca o poruncă frăţească este numai o urmare de la sine a ascultării de Cuvântul lui Hristos şi de acela al aleşilor Săi sfinţi. Pentru ca acei care doresc să asculte, să vadă că nu ascultă de oameni, ci de Dumnezeu (Matei 10, 40; Luca 10, 16; Ioan 13, 20; Gal. 4, 14; I Tes. 2, 13). Iar acei care nu vor vrea să se supună, să vadă de asemenea că nu oamenilor, ci lui Dumnezeu nu se supun.
Toate îndatoririle noastre reies clar din poruncile arătate. Însuşi Dumnezeu ni le cere şi, deci, în faţa Lui va avea de dat răspuns cutremurător fiecare dintre noi pentru neascultarea sa. Şi tot aşa, de la Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos îşi va primi lauda şi răsplata fiecare dintre noi care din dragoste se supune şi ascultă de aceste îndrumări mântuitoare.
Preabunul şi Iubitul nostru Mântuitor, Iisuse Doamne, Te rugăm fierbinte să-i binecuvântezi cu harul Tău cel ceresc şi cu roadele Sfântului Duh de viaţă dătător pe toţi acei care cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste se vor apropia de Tine şi cu legământ statornic de ascultare se vor nevoi să împlinească întocmai aceste bune şi adevărate învăţături pe care Tu ni le‑ai lăsat nouă prin Cuvântul Tău Sfânt şi prin marii noştri înaintaşi sfinţi, spre iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului lor, prin Lucrarea Oastei Tale.
Binecuvântează hotărârea şi legământul lor pus cu Tine în această Frăţietate sfântă şi ajută-i să împlinească întocmai toate aceste învăţături pe care Tu ni le-ai lăsat, spre mântuirea noastră, în Oastea Ta.
Binecuvântează-i cu o răsplată veşnică pe toţi acei care, cu un cuget curat şi cu o smerenie neprefăcută, Te vor asculta şi urma pe Tine în dragostea şi unitatea frăţească, ascultători şi statornici până la moarte.
Iar pe acei dintre noi care nu se vor mai supune acestor sfinte îndemnuri şi învăţături, ci vor căuta să tulbure şi să dezbine Lucrarea Ta cea sfântă, mustră-i, Doamne, în bunătatea Ta, ca să-şi vină în fire şi să se cutremure de marele lor păcat şi, întorcându-se, să se mântuiască şi ei.
Iar dacă unii nu vor vrea şi până la urmă se vor tot împotrivi, făcând răul, îndepărtează-i Tu, Doamne, din Lucrarea Ta, spre a nu zădărnici Cuvântul Tău şi spre a nu pierde şi mântuirea altora. Amin.