Ioan CAPĂTĂ, Biserica – Trupul lui Hristos
Centrul, miezul învăţăturii Bisericii noastre Ortodoxe, este Jertfa cea mare de pe Golgota a scumpului nostru Mântuitor. Prin Jertfa Sa de pe Golgota, Domnul Iisus Hristos ne-a împăcat cu Tatăl Ceresc (Col. 1, 19-21; Efes. 2, 13-16; II Cor. 5, 18-21), plătind în locul nostru preţul cel mare al răscumpărării şi mântuirii noastre. Noi eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre (Efes. 2, 1); El însă a luat asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor (Isaia 53, 6). El a fost „străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi“ (Isaia 53, 5).
O, slăvită să fie în veci marea şi nespusa iubire a Tatălui Ceresc Care ne-a iubit atât de mult, „încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“.
Jertfa cea sfântă a Domnului Iisus Hristos, sângele Său curat vărsat pe Golgota este, de atunci şi până astăzi, o dumnezeiască baie ce spală şi curăţă de păcat pe toţi aceia care, crezând în El şi Jertfa Lui, se întorc de la păcatele lor şi încep o viaţă nouă. Căci „El a purtat păcatele noastre în Trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire…“ (I Petru 2, 24). „Dacă ne mărturisim păcatele (şi ne lăsăm de ele), El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire“ (I Ioan 1, 9). „…Dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină… sângele lui Iisus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat“ (I Ioan 1, 7).
Începutul, miezul, temelia, taina unei vieţi cu adevărat creştine, este tocmai aceasta: pocăinţa de păcate, credinţa în Jertfa cea sfântă a Domnului Iisus şi Învierea Lui şi începerea, cu ajutorul Lui, a unei vieţi noi şi neprihănite, în care să nu mai trăim după imboldurile firii pământeşti, ci după îndemnurile sfinte şi dumnezeieşti ale Cuvântului şi Duhului Sfânt.
Întorcându-ne astfel la Domnul, venind cu credinţă şi pocăinţă la picioarele Crucii Lui, devenim – din vrăjmaşi cum eram înainte – copii ai Lui, mlădiţe altoite în tulpina plină de sevă şi de viaţă care este El şi din care vor curge şi în viaţa noastră râuri de viaţă şi de putere duhovnicească (Ioan 15, 1-11).
Aceasta e marea taină creştină a vieţii de putere şi de biruinţă: unirea tainică cu Domnul Iisus prin credinţă, viaţa ascunsă cu El în Dumnezeu (Col. 3, 3). „Viaţa creştină este o comuniune cu Dumnezeu prin credinţa în Iisus Hristos“. „Îndreptarea şi sfinţirea noastră se realizează numai în unire strânsă cu Hristos şi prin harul Duhului Sfânt“
Cine rămâne astfel în El şi în cine rămâne El, acela aduce multă roadă (Ioan 15, 5; Efes. 3, 16-19). Aceasta e temelia, acesta e miezul adevăratei vieţi creştine. Fără El, fără o unire vie cu Domnul Iisus prin credinţă şi fără o rămânere în El printr-o viaţă de rugăciune, de dragoste, de părtăşie frăţească, de hrănire zilnică din Cuvântul lui Dumnezeu, de „umblare în lumină“, suntem nişte pomi morţi, dezrădăcinaţi, nişte mlădiţe rupte din tulpină, având doar o formă de evlavie lipsită de orice putere (II Tim. 3, 5).
Aceasta e taina cea mare a vieţii de credinţă, taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor lui Dumnezeu şi anume: Hristos în inimile lor, nădejdea slavei (Col. 1, 27).
Aceasta e taina care deschide şi ţine deschis spre viaţa noastră canalul binecuvântărilor cereşti şi al oricărui har duhovnicesc. Prin ea, Sfintele Taine ale Bisericii devin vii şi lucrătoare în viaţa noastră. Sfintele Taine ale Bisericii pot coborî peste viaţa noastră ploaia binecuvântărilor cereşti, numai dacă această viaţă este predată în întregime lui Dumnezeu, dacă în viaţa şi în inima noastră Cuvântul lui Dumnezeu a făcut mai întâi – prin credinţă şi pocăinţă – lucrarea cea tainică a curăţirii, sfinţirii şi altoirii vieţii noastre în Domnul Iisus, buciumul şi izvorul vieţii şi al puterii noastre duhovniceşti (Ioan 15, 1-11). Numai dacă mlădiţa este în butuc, are folos de „ploaia timpurie şi târzie“, precum şi de razele binecuvântate ale soarelui. Dacă mlădiţa este ruptă de la butuc, nici o îngrijire nu-i mai poate fi de folos, nici o îngrijire nu-i poate reda viaţa, pentru că viaţa ei e butucul, iar viaţa butucului curge în mlădiţă numai atunci când mlădiţa este unită cu acesta.
Marea greşeală a celor mai mulţi creştini este tocmai faptul că îşi închipuie că pot înlocui adevărata pocăinţă, naşterea din nou, schimbarea vieţii, primirea şi păstrarea Domnului Iisus în inimă, viaţa de ascultare de Evanghelie, cu împlinirea pe dinafară, formală, a Sfintelor Taine ale Bisericii. Ei cred că dacă sunt botezaţi, merg la biserică, postesc, se roagă, se spovedesc şi se împărtăşesc o dată sau de mai multe ori pe an, aceasta e de ajuns pentru mântuire, chiar dacă nu trăiesc o viaţă de curăţie şi ascultare de Evanghelie.
Ori aceasta e cea mai grozavă amăgire în care poate trăi cineva.
Sfintele rânduieli ale Bisericii n-au fost aşezate cu scopul ca noi să ne folosim de ele ca de nişte paravane pentru ca la adăpostul lor să trăim o viaţă de păcat, ci, dimpotrivă, pentru ca ele să ne fie prilejuri de înviorare şi binecuvântare în viaţa cu Domnul. Repetăm: în viaţa în Hristos, nu într-o viaţă fără Hristos. O stare de păcat însă, împiedică atât lucrarea deplină a Tainelor, cât şi a oricărei binecuvântări pentru viaţa noastră. E zădărnicit Botezul dacă noi nu trăim ca oameni morţi faţă de păcat şi înviaţi la o viaţă nouă cu Domnul. De asemenea e zădărnicită Taina Mirului, care ni se administrează la botez, dacă noi nu umblăm sub călăuzirea Duhului Sfânt. Zădărnicită e şi Spovedania şi Împărtăşania cu Trupul şi Sângele Domnului, dacă le facem numai de formă şi cu o stare firească, aplecată spre lume. Căci starea noastră de păcat împiedică Sfintele Taine să-şi facă lucrarea în viaţa noastră. Nu numai atât, dar, primindu-le în chip nevrednic, în loc să fim binecuvântaţi, vom avea parte de osândă (I Cor. 11, 27-30).
De aceea, după cum spune atât de frumos Sf. Maxim Mărturisitorul: „Să ne dăm pe noi înşine Domnului în întregime, ca să-L primim pe El întreg… Să nu stăruim în gânduri care ne prezintă păcatele noastre micşorate şi care ne spun ca nişte oracole că am primit iertarea. Întărindu-ne împotriva lor, Domnul a zis: «Păziţi-vă pe voi de proorocii mincinoşi care vor veni la voi îmbrăcaţi în piele de oaie, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori». Căci, câtă vreme mintea noastră este turburată de păcat, încă n-am primit iertarea Lui, fiindcă n-am făcut încă roade vrednice de pocăinţă“.
Să luăm aminte şi la mustrarea pe care o făcea Domnul Iisus cărturarilor şi fariseilor: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă mai întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată“ (Matei 23, 25-26).
Curăţirea „părţii dinăuntru“ o face – aşa cum am arătat mai înainte – sângele Domnului Iisus Hristos, atunci când o rupem cu păcatul şi venim cu pocăinţă şi lacrimi, prin Taina Spovedaniei, la poala Crucii Lui.
Aceasta este schimbarea cea mare care s-a făcut în viaţa lui Zacheu, a Mariei Magdalena, a Apostolului Pavel şi a tuturor acelora pe care dragostea lui Dumnezeu i-a cercetat pe „drumul Damascului“ vieţii lor pierdute şi care, ascultând glasul Lui plin de iubire, au venit la Crucea Lui şi au rămas acolo pentru totdeauna.
Tu, fratele meu, ţi-ai curăţit „partea dinăuntru“? Dacă nu, dacă n-ai făcut-o încă, vino chiar astăzi la Domnul, la Crucea lui, şi El te va ierta, te va curăţi şi sfinţi şi îţi va da putere să începi o viaţă nouă de credincios adevărat, o via-ţă de pace şi bucurie prin Duhul Sfânt, în care să te bucuri de toate făgăduinţele Lui „nespus de mari şi scumpe“ şi în care să-ţi sfârşeşti cu bucurie alergarea şi lupta.
Vino chiar astăzi la El!