LAZĂRE, VINO!

„După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: «Lazăre, vino afară!»“ (Ioan 11, 43)

Pentru Domnul, Care ne-a creat, Care ne-a dat viaţă din Viaţa Lui, sânge din Sângele Lui, trup din Trupul Lui (Efes. 5, 30)…, pentru El, Care ne-a legănat şi ne-a încălzit la Sânul Lui, crescându-ne ca într-un loc tainic, încă de pe când fiinţa noastră nici nu avea un chip (Ps. 139, 16)…, pentru Domnul, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, noi suntem mai cunoscuţi şi mai iubiţi decât pentru cea mai dulce mamă (Isaia 49, 15).
El spune aşa de duios, prin profetul Său, că ne-a pus un nume şi că pentru El acest nume este preaiubit şi neuitat…
«Din dragoste pentru robul Meu… şi pentru alesul Meu te-am chemat pe nume; ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti» (Isaia 45, 4).
«Acum, aşa vorbeşte Domnul Care te-a făcut… şi Cel Ce te-a întocmit: … Nu te teme de nimic, căci Eu te izbă-vesc. Te chem pe nume, eşti al Meu…“ (Isaia 43, 1).
Câtă duioşie şi dragoste este conţinută în aceste dulci şi părinteşti dezmierdări şi făgăduinţe!
Ele arată că, de la început, noi avem un loc ales şi veşnic, un nume plăcut şi personal, o chemare şi o solie deosebită, fiecare dintre noi, îna-intea Domnului. Şi din partea Lui. Şi pentru împărăţia Lui.

Iată, acum Domnul Iisus stă în faţa mormântului şi îl strigă pe nume pe Lazăr, chemându-l să iasă şi să vină la El, cu glasul dulce cu care îi va fi grăit de-atâtea ori în casa neuitată a Betaniei lor!…
Iar mortul, auzind, ascultă şi vine, aşa de firesc cum ve-nise totdeauna când îl chemase Iisus.
Aceasta este taina minunii prin care am înviat şi noi, când glasul Lui dulce ne-a strigat pe nume, când, cu Glasul Lui puternic şi cu Voinţa Lui dumnezeiască, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a chemat pe fiecare din moartea păcatului nostru, spre o viaţă nouă şi a pus în ace-laşi timp în inima noastră puterea şi duhul dătător de viaţă.

Glasul cel dulce al lui Iisus a avut în aceeaşi clipă şi în-vierea, şi viaţa în el.
Viaţa din glasul Lui a trecut ca un curent electric prin fiinţa noastră – şi astfel noi ne-am trezit scuturaţi de ea şi ne-am ridicat, pornind spre Dumnezeu.
Deşi în fiecare dintre noi Duhul Său de viaţă dătător şi Cuvântul Puterii Sale a lucrat trezirea şi învierea asemănă-toare în toţi – pentru că toţi suntem din Unul Singur (Rom. 6, 4-5; 2 Cor. 3, 18) – totuşi, Domnul Iisus a lucrat cu fiecare dintre noi în chip diferit de alţii…
El ne-a chemat pe numele nostru, El S-a oprit în faţa mormântului nostru şi a venit în ceasul şi în locul rânduit pentru noi.

Aşa că fiecare putem spune despre momentul acesta cum ar fi fost unic, căci, într-adevăr, unic şi este!
Pentru noi, n-a fost altul şi nici nu va mai fi altul ase-menea aceluia, până la cealaltă şi ultimă Înviere.
O, cum am auzit atunci chemarea Domnului Iisus – şi cum am simţit Duhul Lui înviindu-ne şi aruncându-ne la picioarele Lui mântuitoare şi slăvite! (Efes. 2, 1-6).

Aşa va fi şi la Învierea Morţilor, la Marea şi Slăvita, şi Cutremurătoarea Înviere de Apoi!…
Un Glas puternic vom auzi atunci, chemându-ne pe nume, pe numele nostru atât de cunoscut şi de personal, şi un Duh puternic de Viaţă ne va trezi şi ne va arunca afară din nefiinţa mormintelor noastre. Chiar dacă vom fi zăcut acolo de mii de ani!
Materia trupului nostru, care fusese în pământ sau în apă, sau în foc, transformată, dar nu nimicită, se va reface iarăşi, într-o clipă, sub o nouă şi veşnică formă. Cum noul fir de grâu iese din pământ în cu totul altă formă decât forma în care fusese îngropat…
Şi vom continua, apoi, în viaţa veşnică, într-o formă veşnică, existenţa veşnic fericită – sau veşnic nefericită, după cum ne-am ales-o, prin credinţa sau necredinţa noastră (Mat. 25, 46; Rom. 2, 7-8).

O Doamne Iisuse, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Care ai Puterea Dumnezeiască de a-Ţi supune toate legile Naturii pe care Tu le-ai întocmit şi toate lucrurile cele din veacul de acum şi cele din veacul cel viitor şi în faţa Căruia nimeni nu este mort, ci toţi suntem vii, goi şi descoperiţi (1 Cor. 15, 25-28; Evrei 4, 13) – slavă veşnică Marelui Tău Nume!
Tu ne-ai făcut şi Tu ne-ai întocmit, pe fiecare şi pe toţi.
Tu ne-ai dat un nume, o inimă, un dar, un timp şi o chemare fiecăruia dintre noi.
Tu ne-ai dat nouă atât viaţa trupească, cât şi pe cea duhovnicească, pentru a ni le pune în sfânta Ta slujbă şi ascultare.
Te rugăm, ajută-ne pe fiecare să ne şi trăim viaţa plini de temere de Tine, plini de evlavie şi de smerenie, în chip vrednic şi rodnic, în mijlocul alor Tăi şi alor noştri.
Căci Tu, Doamne, vei aduce şi o zi în care fiecare dintre noi vom adormi şi apoi vom fi puşi în ţărână, semănaţi pentru înviere (1 Cor. 15, 42-58), căci aşa ai întocmit Tu, Doamne, toate.
Iar apoi, tot aşa, va veni o Zi Mare, în care Tu ne vei striga (1 Tes. 4, 16),
iar noi, auzind, vom învia… Şi vom veni în faţa Ta…
O, Faţa Ta, Iisuse Doamne!
Ajută-ne s-o vedem atunci cu bucurie şi să nu ne mai despărţim de Ea niciodată!
Amin.

Traian Dorz,  HRISTOSÎNVIEREA NOASTRĂ