Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul duminicii a 30-a după Rusalii
TDorz1Dar, mai presus de toate, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.
Dragostea mai presus înseamnă că ea trebuie să fie pe deasupra tuturor celorlalte. Ca pelerina care le acoperă pe toate. Mantaua care să le apere, care să le adăpostească şi care să le păstreze. Ea trebuie să fie ca veşmântul care se vede cel mai întâi. Ca îmbrăcămintea care îţi arată locul de unde eşti. Ca uniforma care-ţi dovedeşte unitatea ta şi gradul tău şi ţinuta ta. Aceasta este şi trebuie să fie dragostea.
Fără haina de pe deasupra, omului totdeauna îi este frig şi îi lipseşte ceva. Numai când o are pe aceasta vezi că are totul. Atunci este gata de drum, este gata de sărbătoare, este gata de luptă. Aşa este cu dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi. Cu ea toate sunt îmbrăcate. Fără ea toate sunt goale.

Întâi, dragostea este legătura desăvârşirii dintre noi şi Dumnezeu. Nici un fel de apropiere nu poate fi între noi şi Domnul, dacă n-avem faţă de El o iubire desăvârşită, aşa cum ne-a cerut El.
Adică din tot sufletul, din tot cugetul, din toată inima şi din toată puterea noastră.
Numai o astfel de iubire faţă de El este o legătură desăvârşită. Dar când este undeva o astfel de iubire, ea este şi dovada unei vieţi desăvârşite, fiindcă le înfrumuseţează deplin şi pe toate celelalte virtuţi îmbrăcate pe sub ea.

Cum poţi cunoaşte această dragoste la cine o are?
Întâi, prin graba şi hotărârea cu care este gata să asculte de tot ce-i cere Dumnezeu. De tot ce este spre binele Lucrării Sale. Şi spre mântuirea altora.
Apoi, prin măsura de jertfă, de osteneli şi de riscuri pe care este gata să şi le ia, sau să le dea, pentru ascultarea şi împlinirea voii lui Dumnezeu.
Apoi, prin seninătatea feţei şi bucuria inimii cu care poate face un bine, sau poate primi pe un sărac, sau poate suferi o nedreptate.
Apoi, prin grija atentă şi neîncetată cu care se fereşte de tot ce este sau poate fi rău. De tot ce poate întrista, întina sau păgubi pe Domnul sau pe semeni.
Apoi, prin râvna frumoasă, plăcută, caldă şi voioasă cu care este totdeauna gata să facă binele, să cerceteze Casa Domnului, adunarea Domnului, săracii Domnului, lucrul Domnului, căile Domnului.
Apoi, dragostea este legătura desăvârşirii dintre noi şi fraţi.
Prin aceasta se ţin legate sufletele noastre de sufletele fraţilor.
Prin aceasta se păstrează unitatea noastră de gânduri, de simţiri, de învăţătură şi de credinţă.
Prin dragoste circulă în fiinţele noastre acelaşi duh de viaţă sfântă, care ne întreţine sănătatea şi puterea vieţii noastre duhovniceşti şi ne face să aducem roadele Duhului mereu mai frumoase şi dulci. Ea ne întreţine creşterea şi rodirea tuturor crengilor, la fel. Şi a tuturor fraţilor, la fel.
Când acest sânge sfânt curge prin toate venele Bisericii, atunci toate mădularele ei sunt sănătoase. Toate crengile ei sunt verzi, şi nu se vede nicăieri nici o uscătură şi nici un cusur.
O, cu ce bucurie priveşte Domnul şi privesc îngerii Săi la un astfel de pom binecuvântat, la un astfel de trup sfânt!

Dragostea este apoi şi legătura desăvârşirii dintre noi şi cei-lalţi semeni ai noştri. Fiindcă numai iubindu-i cu adevărat pe toţi oamenii, care sunt fiii Aceluiaşi Tată Ceresc Care ne-a făcut pe toţi, putem să-i înţelegem şi să le facem binele în măsura în care li-l ştim şi li-l putem face.
Fără această legătură ne izolăm unii de alţii. Ne depărtăm şi ne înstrăinăm unii de alţii, până ajungem nişte fiare unii altora.
O legătură, ca să fie bună, trebuie mai întâi făcută.
Şi cum orice legătură are două capete, înseamnă că pentru a fi cu adevărat bună se cere ca din amândouă părţile ea să se lege strâns şi să se ţină bine. Pentru ca, astfel, cele două părţi legate prin ea să poată deveni una.
Dacă dintr-o parte slăbeşte legătura, în zadar o va ţine strânsă cealaltă parte. Ea curând nu va mai folosi la nimic.

Ştii tu ce înseamnă asta, sufletul meu şi fiul meu iubit?
Înseamnă că părtăşia ta cu fiinţele de care Dumnezeu te-a legat prin iubire, tu trebuie s-o păstrezi totdeauna strânsă, caldă, dulce şi puternică. Nimic să nu laşi să ţi-o slăbească, niciodată. Din partea ta să nu se rupă funia dragostei nicicând. Nimic să nu ţi-o slăbească, ci ea să biruie şi timpul, şi încercările, şi moartea. Numai aşa se va dovedi desăvârşită.

Dacă vreo întâmplare nefericită, vreo ispită neaşteptată sau vreo slăbiciune trecătoare, din tine sau din alţii, va rupe vreodată legătura de iubire dintre tine şi ai tăi, dintre tine şi fraţi sau dintre tine şi vreun alt semen al tău, fă tot ce poţi tu, fă tot ce depinde de tine pentru ca această legătură să se refacă.
Nu aştepta să apună soarele peste ruptura dragostei dintre tine şi soţul tău, dintre tine şi părintele tău, dintre tine şi copilul tău, dintre tine şi fraţii tăi!…
Bate fierul până ce este cald. Leagă rana îndată ce s-a făcut. Leagă prietenia îndată ce s-a rupt, fiindcă orice amânare a acestor lucruri îngreunează, întârzie sau face chiar cu neputinţă îndreptarea care nu s-a făcut la vremea ei.
Mai bine un nod decât o ruptură. Mai bine un petic decât o gaură. Mai bine o rană decât o moarte.