Vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz la adunarea de Revelion de la Ogeşti – 1984
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Cel dintâi cuvânt… pe care ar trebui să-l spunem mereu, nu numai acum, în astfel de momente şi în astfel de prilejuri, când harul lui Dumnezeu a făcut să ne vedem unii cu alţii în număr aşa de minunat şi când putem trece dintr-un an în altul într-un fel aşa de frumos… cel dintâi cuvânt – şi cel din urmă – care ar trebui să-l putem spune e un cuvânt de mulţumire şi de laudă către Dumnezeu pentru că am ajuns să ne bucurăm în astfel de vremuri de pace, de binecuvântare şi de bucurii de felul acesta, pe care Dumnezeu ni le dă acum când suntem astfel împreună adunaţi, să putem face trecerea aceasta minunată din viaţa noastră dintr-un an în altul.
Cel dintâi cuvânt şi cel din urmă ar trebui să fie numai mulţumire. Pentru că, într-adevăr, în viaţa noastră şi ca oameni, în viaţa noastră şi ca familii, în viaţa noastră şi ca popor, Dumnezeu a făcut o minune atât de mare! Şi e bine ca, ori de câte ori noi ne adunăm doi sau trei împreună şi gustăm din darul acesta nespus de mare al lui Dumnezeu: cunoaşterea Lui, Cuvântul Său, părtăşia frăţească, bucuria mântuirii, să-I mulţumim neîncetat lui Dumnezeu pentru că am ajuns să avem o astfel de lumină pe calea vieţii noastre. Şi, îndrumaţi de această lumină, să simţim totdeauna că ştim bine pe ce drum mergem şi ştim bine unde vom ajunge. Pentru că drumul acesta este luminat şi luminos şi călăuzirea o avem de la Dumnezeu, Care l-a întocmit şi Care faţă de noi a avut un har atât de mare.
Bine faceţi dacă vă aduceţi totdeauna aminte, la astfel de prilejuri şi la astfel de bucurii, de acei prin care Dumnezeu ne-a pregătit nouă bucuria acestei cunoaşteri şi bucuria acestei treceri dintr-un an în altul, dintr-un fel în altul, pe calea vieţii noastre hotărâte şi frumoase spre Dumnezeu. M-am bucurat din toată inima ori de câte ori i-am auzit pe fraţi că-şi aduc aminte cu recunoştinţă de părinţii care i-au învăţat Cuvântul lui Dumnezeu.
Aş dori să citesc, cu prilejul acesta, unul din minunatele locuri din Sfânta Evanghelie care vorbeşte despre bucuria cea nespus de mare a tuturor celor care L-au aflat pe Hristos.
Trăim încă sub puternica atmosferă şi în puternica amintire a sărbătorii Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Suntem încă înconjuraţi de amintirea păstorilor din dimineaţa Naşterii. De bucuria îngerilor care au venit să le vestească păstorilor – şi, prin ei, lumii întregi: „Bucuraţi-vă! În cetatea lui David, astăzi vi S-a născut şi vouă un Mântuitor, Care este Hristos Domnul!”. N-a mai fost o astfel de veste spusă în lumea aceasta de-atunci de când cel dintâi cuvânt a răsunat, în cartea Genezei, când Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”; şi a fost lumină. Şi din lumină au ieşit toate lucrurile frumoase şi fericite. Şi Lumina era Hristos. Un astfel de cuvânt a fost cel care s-a rostit în dimineaţa Naşterii Mântuitorului, când s-a zis: „Bucuraţi-vă! Vi S-a născut un Mântuitor”.
Ce minunat a fost momentul acesta şi ce însemnat a fost acest cuvânt, ca şi acel cuvânt din Geneză, de la facerea lumii! Naşterea luminii… şi [apoi] prin lumină s-a născut tot ce a fost şi tot ce este, şi tot ce va mai putea fi frumos, vrednic, înalt, plăcut, iubitor, drag, bun, mântuitor pentru noi toţi.
Ce bucurie au avut păstorii! Bucuria aceasta a păstorilor a fost, pe urmă, bucuria magilor şi a fost pe urmă bucuria celorlalţi. Spune un cuvânt – şi aş vrea să-l reţinem mereu – în Evanghelia Sfântului Matei, capitolul 2, începând cu versetul 9: „După
ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, Mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat. Apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod. Şi s-au întors în ţara lor pe-un alt drum”.
Cât de adânc înţeles şi adevăr au pentru noi aceste cuvinte! Domnul a avut totdeauna grijă de toţi cei care au pornit să-L caute să le trimită totdeauna o călăuză sigură. Şi călăuza aceasta i-a însoţit totdeauna pe credincioşii Săi când au mers pe calea Lui, fără să se abată pe calea celui străin. Fără să se abată pe la cei care urmăreau moartea lui Hristos şi nimicirea mântuirii lor.
Cât înţeles este şi pentru noi în aceste cuvinte! Dacă am pornit pe calea lui Dumnezeu, să ne ţinem cu toată inima ascultătoare de călăuzirea lui Dumnezeu. Să nu ne mai lăsăm ademeniţi de nici un fel de gânduri de a fi atraşi pe calea păcatului, pe calea neascultării, pe calea împotrivirii faţă de Dumnezeu. Atunci călăuzirea se ascunde… atunci steaua dispare. Dumnezeu nu ne mai călăuzeşte când noi nu urmărim din toată inima să ascultăm numai Sfântul Său Cuvânt şi să umblăm pe calea neprihănirii pe care merge Hristos înaintea noastră. El nu ne călăuzeşte atunci când noi ne abatem de pe calea Lui şi uităm să urmărim călăuzirea Cuvântului Său şi voia Sa cea sfântă.
Când mergi pe-un drum, lumina farului te conduce drept. Dacă ieşi din lumina lui, ajungi ori într-o prăpastie, ori în alta. Să nu ne abatem niciodată de la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Să ne fie scumpă şi dulce călăuzirea lui Iisus; şi oriunde nu merge El, să nu ne ducem nici noi. Şi oriunde nu stă El, să nu stăm nici noi. Magii au făcut această experienţă grea: când s-au abătut din drumul lor, steaua nu i-a mai călăuzit.
Am ajuns şi noi adeseori în locuri în care n-am mai mers călăuziţi de Dumnezeu. V-aduceţi aminte: după ce aţi pornit pe calea Domnului Iisus şi aţi văzut steaua Lui sus că vă călăuzeşte spre locul unde este El, atunci când aţi ascultat, totdeauna aţi fost binecuvântaţi. Dar au fost momente de eclipsare sufletească, de întunecime. Aşa cum uneori vine întunecime de lună sau întunecime de soare, vin şi întunecimi spirituale, duhovniceşti peste umblarea vieţii noastre. În ce umbră, în ce întuneric, în ce lucruri grele au ajuns cei care n-au mai mers totdeauna călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu! După ce aţi ieşit din această umbră, din acest unghi mort, din această noapte, din acest tunel întunecos şi aţi văzut din nou lumina, aţi înţeles bucuria magilor când au văzut steaua. Când au văzut steaua, n-au mai putut de bucurie. Ce bun e Dumnezeu… că nu ne lasă fără călăuzire chiar şi atunci când noi, într-o clipă, amăgiţi de vreun păcat sau de o închipuire deşartă a vieţii noastre, ne-abatem din călăuzirea Lui. Experienţa aceasta dureroasă a magilor să ne folosească. Să nu ne abatem niciodată din călăuzirea lui Dumnezeu, ci, totdeauna pe calea Lui sfântă, acolo unde merge El, să avem inima, şi noi, hotărâtă să-L urmăm pe Domnul.
Altceva am vrut să spun. Despre această nespus de mare bucurie pe care cel credincios o are totdeauna când Îl revede pe Domnul, când Îl regăseşte pe Domnul Iisus în viaţa şi-n căile sale: bucuria magilor. Noi avem un mare har de la Dumnezeu. Un har mare pe care, înainte, părinţii noştri nu l-au avut. Felul minunat în care noi trecem astăzi dintr-un an într-altul înainte nu era cunoscut. Când Părintele Iosif spune despre Anul Nou 1923, despre felul nenorocit în care petrecea lumea şi-atunci – cum am văzut şi noi că petreceau şi mai petrec încă şi astăzi, în zilele noastre, foarte mulţi care nu-L cunosc pe Dumnezeu –, când Părintele Iosif spune despre acest lucru care l-a făcut pe el să se cutremure în faţa Domnului şi să se-arunce cu faţa la pământ, cum s-au aruncat magii, să se-nchine Domnului şi să-I ceară ajutorul Lui, ca, în viaţa şi-n mijlocul poporului nostru să se petreacă o minune, minunea aflării lui Dumnezeu, atunci în viaţa noastră şi-n viaţa lui, şi-n viaţa neamului nostru – şi cine mai ştie încă a câtor neamuri – s-a făcut o lumină ca în clipa când li s-a arătat din nou steaua magilor şi-au ştiut de-acum sigur pe ce drum să se ducă, să nu se mai abată pe la Irod.
Acum 61 de ani, petrecea într-o odăiţă îndurerată un singur om al lui Dumnezeu. Ce mare a fost totuşi acest om al lui Dumnezeu! Iată că au trecut 61 de ani şi-acum sunt mii şi mii şi mii de mii de suflete care, la glasul lui, la chemarea lui, la trâmbiţa lui, la lumina strigată de el din partea lui Dumnezeu, s-au trezit şi-au pornit pe această cale minunată. Şi uite, noi astăzi putem să petrecem trecerile dintr-un an în altul într-un fel atât de minunat şi sfânt, cum părinţii noştri, sute şi sute de ani înainte de noi, n-au ştiut şi n-au cunoscut un astfel de prilej, un astfel de moment, un astfel de fel fericit de-a trece dintr-un an în celălalt.
Se spune că, atunci când Moise a fost chemat de Dumnezeu pe munte să primească de la El poruncile lui Dumnezeu şi Legea, momentul acesta, în viaţa omenirii, a fost unul dintre cele mai mari momente. Atunci a venit lumina lui Dumnezeu peste toţi cei din Vechiul Testament cum a venit în ziua Cincizecimii, în ziua Rusaliilor, lumina lui Dumnezeu pentru noi, cei din Noul Testament. Se spune că, atunci când Moise a fost chemat, ca trimis al poporului Israel, să primească şi să audă Cuvântul lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, nu numai Moise a fost atunci acolo. Pe pământ trăiau atunci şaptezeci de alte neamuri. Şi din fiecare din aceste neamuri, Dumnezeu alesese un prooroc ca Moise. Şi pe toţi i-a chemat atunci în faţa Lui, pe munte. (Lucrurile acestea nu sunt scrise în Biblie. Sunt foarte multe lucruri care nu sunt scrise acolo, după cum spune Sfântul Apostol Ioan în Evanghelia sa. Dar lucrurile care sunt scrise acolo sunt spuse ca noi să credem. Sunt foarte multe lucruri care nu sunt scrise; dar toate acestea, dacă sunt adevărate, sunt ajutătoare pentru înţelegerea aceluiaşi adevăr despre care e scris în Cuvântul lui Dumnezeu.)
Se spune deci, într-o veche scriere, rămasă tot de pe vremurile de-atunci, că, împreună cu Moise, dintre cele şaptezeci de alte popoare care mai erau atunci pe pământ, a fost luat câte un profet, ca toţi să asculte cuvintele lui Dumnezeu, care erau poruncile Sale dătătoare de viaţă pentru toţi. Moise însă nu i-a văzut. Nici ei nu l-au văzut pe Moise. Nici unul dintre cei şaptezeci care stăteau în faţa lui Dumnezeu nu-l vedea pe celălalt. Fiecare se părea că el singur e în faţa lui Dumnezeu. Şi fiecare auzea în limba lui, în limba poporului său, lucrurile minunate ale lui Dumnezeu – aşa cum se spune în Faptele Apostolilor, când S-a pogorât Duhul peste ai Săi şi s-a întemeiat Biserica în Ierusalim, când din toate neamurile de pe faţa pământului erau adunaţi atunci în Ierusalim. Şi toţi au zis: „Cum se face că noi, fiecare dintre noi, auzim spunându-ni-se în limba noastră în care ne-am născut lucrurile minunate ale lui Dumnezeu?”.
Aşa era şi pe munte. Fiecare auzea în limba lui lucrurile minunate ale lui Dumnezeu, pe care i le spunea El şi lui Moise. Şi-atunci când a terminat El de spus toate poruncile Sale, pe fiecare dintre profeţii care ascultaseră cuvintele şi Legea Lui, Dumnezeu l-a trimis la poporul său, să spună poporului şi să-l înveţe întocmai cum a auzit şi cum i s-a spus din cuvintele lui Dumnezeu. Dintre toţi însă, un profet singur a fost credincios: Moise. El, numai el a reţinut clar, limpede, hotărât şi frumos toate cuvintele lui Dumnezeu. Şi s-a dus cu tot sufletul său credincios, temător de Dumnezeu şi evlavios la poporul său şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul! Ascultaţi cuvintele lui Dumnezeu!”. Atât de atent fusese Moise, încât el n-a uitat nici unul din cuvintele lui Dumnezeu. Primele cinci cărţi din Biblie sunt scrise de Moise, din memorie, după cum i-a spus Domnul (şi după cum i-au spus părinţii săi), cuvânt cu cuvânt. El n-a uitat nici unul din cuvintele lui Dumnezeu şi nici una din legile şi poruncile Domnului. Şi el le-a lăsat limpede scrise şi hotărât spuse, pentru ca oricine le aude şi le primeşte să creadă şi, crezând, să trăiască. Şi trăind după voia lui Dumnezeu, să capete mântuirea prin ele.
Aşa de credincios a fost Moise, în poporul lui Dumnezeu. Şi de-atunci a rămas cuvântul scris: „Învaţă pe copiii tăi exact cu aceleaşi cuvinte cu care te au învăţat părinţii tăi pe tine”. Pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să se transmită clar nu numai în înţelesul lui, ci şi în cuvintele cu care este mărturisit. Pentru că, dacă cuvântul este clar şi dacă trâmbiţa dă un sunet desluşit, fiecare va înţelege acest sunet. Dar dacă cuvântul nu-i clar şi dacă învăţătura nu-i limpede, mulţi nu vor înţelege şi mulţi vor judeca greşit. Aşa au făcut profeţii ceilalţi. Toţi cei şaizeci şi nouă de profeţi care au fost cu Moise în ziua aceea şi în timpul acela pe munte şi au auzit Cuvântul lui Dumnezeu n-au reţinut limpede Cuvântul lui Dumnezeu. Nu l-au ascultat nici ei şi nu l-au spus limpede nici popoarelor lor. Fiecare s-a dus la poporul său, dar n-au mai învăţat cuvântul curat şi sănătos cum l-a învăţat Moise pe poporul său. Şi de-aceea celelalte popoare n-au cunoscut pe Dumnezeu. Şi-au făcut credinţe greşite, învăţături greşite despre Dumnezeu. Şi s-au închinat la idoli, şi s-au închinat la zei, şi s-au închinat la diferite alte puteri şi alte făpturi, nu Dumnezeului Celui adevărat; din cauză că n-au avut un profet sănătos, un profet adevărat, un profet binecuvântat cum a avut poporul lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a ales şi a binecuvântat poporul Său, pentru că a avut un profet binecuvântat care l-a învăţat cuvântul sănătos al adevărului.
Cât înţeles şi ce adâncă învăţătură putem noi lua de-aici! Ce minunat a fost că Dumnezeu a avut faţă de noi atâta dragoste şi grijă, că a trimis în poporul nostru un învăţător, un profet atât de minunat cum a fost Părintele Iosif! Cât de departe eram de Dumnezeu! Pe ce străine căi umblam toţi! În ce fel nenorocit trăiau şi petreceau de la un an la altul ceilalţi înaintaşi ai noştri până când profetul lui Dumnezeu, acest om minunat, a venit şi a zis: „Opriţi-vă! Voia lui Dumnezeu este alta! Ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu!”. Şi ne-a învăţat: „Aşa vorbeşte Domnul!”. Şi noi aşa am auzit, limpede, glasul său şi am început să pornim pe calea mântuirii. Şi-apoi, din părinţi în copii şi din fraţi în fraţi, Cuvântul lui Dumnezeu cel curat a ajuns până la noi. Şi uite că am ajuns să înţelegem limpede care este voia lui Dumnezeu şi cum cere El să petrecem noi viaţa nu numai în ultima zi din an şi-n prima zi din anul următor. Ci fiecare zi din viaţa noastră. Pentru că fiecare zi din viaţa noastră poate să fie ultima… aşa cum s-a mai spus.
Ce mare lucru este, într-un popor, un profet credincios! Ce mare lucru este, într-o familie, un tată credincios! Ce mare lucru este, într-o adunare, un frate, un vestitor al Cuvântului lui Dumnezeu limpede, hotărât, clar, frumos, care nu numai prin cuvântul său, ci mai ales prin viaţa sa este un îndrumător binecuvântat cum a fost steaua minunată pentru magi!
Călăuzit de-un astfel de îndrumător sfânt, crescut de un astfel de părinte, de tată şi de mamă credincioasă, îndrumat de-un astfel de frate adevărat, credincios şi-ascultător de Dumnezeu, ajungi totdeauna la Pruncul minunat. Ajungi totdeauna să-L vezi şi să te prosternezi până la pământ în faţa Lui, plin de bucuria, de nemaispusa bucurie că L-ai aflat pe Hristos şi că Îl ai pe El Mântuitorul şi îndrumătorul, şi călăuzitorul tău.
Dacă noi suntem acum aci, e o dovadă a harului lui Dumnezeu că acel om minunat care ne-a spus nouă Cuvântul lui Dumnezeu a fost un profet adevărat al lui Dumnezeu. El a ascultat ce i-a spus Domnul. Ne-a spus şi nouă limpede Cuvântul voii lui Dumnezeu şi toţi cei care am crezut acest Cuvânt şi-am pornit pe calea lui ne bucurăm astăzi de-o bucurie negrăită şi strălucită, cum au avut magii când, se spune: „n-au mai putut de bucurie”. Păstorii n-ai mai putut de bucurie când L-au găsit pe Iisus. Magii n-au mai putut de bucurie când L-au găsit pe Iisus. Şi mai spun multe locuri din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu că cei care L-au găsit pe Iisus n-au mai putut de bucurie. Pentru că, într-adevăr, nu există o bucurie mai mare decât aflarea şi cunoaşterea lui Hristos. Ce altă bucurie ar putea fi pentru noi mai mare decât aceasta? În care alt loc din lume am putea fi noi mai fericiţi şi am putea simţi că suntem mai fericiţi decât în locul acesta unde ne-adunăm acum să petrecem împreună cele câteva clipe care ne mai despart de anul care vine? În care alt loc ar mai putea fi atâta pace şi bucurie, şi siguranţă pentru un suflet de om care este călător spre Patria cerească şi care în fiecare clipă poate fi găsit în locul şi în faţa mormântului pe care nu-l mai poate ocoli?
Suntem fericiţi şi plini de bucurie într-un astfel de moment. Şi lăudăm şi mulţumim, binecuvântând pe Dumnezeu că am avut în mijlocul poporului nostru un om al lui Dumnezeu care a fost luat pe muntele singurătăţii, al suferinţei, al încercărilor, în şcoala cea grea a necazurilor şi acolo Dumnezeu i-a spus adevărurile cele unice, cele mai mari şi mai însemnate din viaţă. Iar el le-a înţeles. Le-a ascultat. Le-a trăit. Şi a venit în mijlocul poporului nostru şi ne-a spus nouă aceste cuvinte. El s-a dus… Sunt atâtea zeci de ani de când a plecat. Dar Cuvântul lui Dumnezeu, care este acelaşi ieri, azi şi în veci, e viu şi lucrător. Şi el a născut mereu şi naşte mereu suflete noi, urmaşi binecuvântaţi, care duc mai departe acest mesaj sfânt, această solie sfântă. Şi, binecuvântând pe Dumnezeu, ne închinăm noi cu lacrimi de recunoştinţă de fiecare dată când auzim fii binecuvântaţi care nu uită datoria de recunoştinţă faţă de părinţii lor care i-au învăţat cu cuvintele sfinte adevărul sfânt al ascultării de Dumnezeu.
Dar, după cum părinţii noştri şi după cum profetul lui Dumnezeu a avut toată grija şi toată teama, şi toată evlavia, şi toată atenţia îndreptată asupra cuvântului care i s-a spus, aşa avem şi noi, urmaşii lor, datoria de-a fi cu toată inima atentă, cu tot sufletul ascultător la tot cuvântul care ni se propovăduieşte. „Luaţi seama cum ascultaţi!”, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Luaţi seama apoi cum spuneţi mai departe cuvântul pe care l-aţi ascultat. Atât de mare datorie avem de-a spune întocmai cuvintele lui Dumnezeu cu cuvintele cu care ne-au învăţat pe noi părinţii noştri!
Cei care au urmat după Moise au avut această grijă sfântă şi au păzit, şi au dus mai departe cuvântul şi solia aduse de el de pe munte cu aceeaşi grijă şi teamă, cu acelaşi respect şi evlavie faţă de fiecare cuvânt; pentru ca să nu se strice înţelesul cuvântului de la unul la celălalt. Iar cei care au scris Cuvântul lui Dumnezeu cu mâinile lor, sute şi sute de ani, s-au aplecat cu lacrimi, cu temere de Dumnezeu şi cu evlavie asupra fiecărui cuvânt şi asupra fiecărui semn, ca tot ceea ce a fost scris să scrie întocmai aşa cum era, pentru ca să nu se strice înţelesul şi să nu se deformeze învăţătura, pentru ca [nu cumva] cei care vin pe urmă să nu mai cunoască clar drumul şi să nu mai ştie precis calea.
Câtă grijă trebuie să avem să nu deformăm Cuvântul lui Dumnezeu! Au venit mulţi în urma lui Moise şi au învăţat şi lucruri nepotrivite. Dacă citiţi în Vechiul Testament [veţi vedea] câte înştiinţări şi câte pedepse sunt scrise acolo pentru cei care au venit în lucrarea lui Dumnezeu, s-au numit profeţi ai lui Dumnezeu, preoţi ai lui Dumnezeu, învăţători ai lui Dumnezeu, dar n-au spus cuvintele lui Dumnezeu şi n-au mai învăţat drept şi cinstit, şi limpede adevărul pe care-l auziseră. Ei, toţi aceştia au fost blestemaţi şi vor fi blestemaţi în vecii vecilor. Pentru că o rătăcire pornită de la unul poate fi mică la început. Dar, dacă o preia încă altul şi altul şi o duce mai departe, ajunge, până la urmă, un dezastru şi o nenorocire pentru foarte mulţi. De aceea, în poporul lui Dumnezeu, profeţii mincinoşi au fost totdeauna blestemaţi, osândiţi şi pedepsiţi. Oricine n-a învăţat pe poporul lui Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu exact cum era adevărat scris, cei care au schimbat o iotă, un punct, o virgulă din Cuvântul lui Dumnezeu, au fost osândiţi şi vor fi osândiţi în veci. Pentru că acest Cuvânt este sfânt în toată desfăşurarea lui, şi-n cel mai mic semn, ca şi-n cel mai mare. „Cerul şi pământul vor trece – este scris –, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Luaţi seama la fiecare din poruncile lui Dumnezeu! Oricine adaugă ceva sau oricine scade ceva din aceste lucruri va fi osândit în faţa lui Dumnezeu.
De aceea, noi nu ştim să binecuvântăm îndeajuns pe Domnul pentru acel profet minunat care ne-a spus nouă adevărul. Şi noi vedem şi simţim până în străfundul inimii noastre, prin pacea şi bucuria pe care ni le dă Dumnezeu, că acest adevăr este unicul şi că acest adevăr este cel minunat şi mântuitor, pe care ni l-a dat nouă Dumnezeu.
Iată, noi stăm acum împreună aici; şi nu există în lumea aceasta un loc mai fericit în care am putea fi în momentul acesta, decât ascultând Cuvântul lui Dumnezeu, cercetându-ne pe noi înşine cum l-am trăit în trecut, cum ar fi trebuit să-l trăim. Şi fiecare în inima noastră avem momente de frământare sufletească pentru ceea ce am fi putut face şi n-am făcut; pentru ceea ce am fi putut să nu facem şi am făcut. Fiecare dintre noi trebuie să avem în ceasul acesta, în clipele acestea de trecere cercetarea unui bilanţ; facerea unei socoteli sufleteşti cu privire la trecutul nostru. Cum ar fi trebuit să fie, în lumina lui Dumnezeu, şi cum a fost. Şi, dacă ne găsim cu umbre şi cu greşeli, şi cu abateri pe care am fi dorit să nu le-avem… şi, dacă ne găsim cu deficienţe, cu lipsuri pe care am fi putut să nu le-avem, e momentul în care, în faţa lui Dumnezeu – Care este aici în mijlocul nostru prin Cuvântul Său şi prin Duhul Său –, putem fiecare, în taina inimii noastre, să ne facem socoteala aceasta şi să ne plecăm în faţa lui Dumnezeu, cerându-I iertare pentru tot ceea ce a trebuit să facem şi n-am făcut, pentru tot ceea ce n-ar fi trebuit să facem şi am făcut. Domnul este de faţă. El cunoaşte conştiinţa noastră şi ştie dacă dorinţa şi căinţa noastră sunt sincere şi ne dăruieşte iertarea Sa. Pentru că, o dată ce ne facem această socoteală şi ne găsim slabi în faţa lui Dumnezeu, împreună cu această cerere de iertare şi atmosferă de căinţă, noi avem în faţa Domnului un cuvânt de rugăciune, pentru a ne ajuta El, prin puterea Lui, ca, în viitor, să putem corecta tot ceea ce n-am făcut bine în trecut.
Dar lucrurile acestea noi nu le-am fi cunoscut dacă n-am fi avut înainte un profet binecuvântat care ne-a spus clar ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem. O dată ce avem un mijloc de verificare, un mijloc de control, un mijloc de măsurat, noi ştim limpede şi unde ne găsim, şi cum trebuia să fim. Noi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta şi trebuie fiecare dintre noi să ne simţim răspunzători de felul cum trăim ceea ce ni s-a spus. De felul cum ne purtăm faţă de adevărul care ne-a fost făcut cunoscut.
Am avut, într-adevăr, şi noi experienţe triste în viaţa noastră. Şi ca Lucrare a lui Dumnezeu, şi ca lucrare de adunare frăţească, dar şi ca lucrare de viaţă personală. Pentru că în toate aceste lucruri, noi trebuie să ne cercetăm pe noi înşine asupra adevărului pe care-l cunoaştem. Cum ne-am purtat faţă de el? Pentru că vine o zi în care Dumnezeu ne va chema la Judecata Lui şi la răsplătirea Lui pe fiecare dintre noi.
În poporul lui Dumnezeu, nu toţi au ascultat Cuvântul Domnului, de aceea i-au mustrat cuvintele lui Dumnezeu pe foarte mulţi dintre cei care trebuiau să înveţe bine şi n-au învăţat bine. Că din cauza acestora, în mijlocul poporului Israel s-au petrecut dezbinări şi tulburare, cum a fost cu Core, cu Datan, cu Abiram şi cu atâţia alţii care s-au ridicat împotriva profetului lui Dumnezeu şi Dumnezeu i-a nimicit mai curând sau mai târziu pe toţi. Ei au căutat afacerile pământeşti. Se spune că Core, Datan şi Abiram când erau în Egipt, înainte de-a ieşi din Egipt, ei erau nişte slujitori în slujba lui Faraon. Din cauza dorinţei lor de afacere şi a lăcomiei lor, ei s-au pus în slujba lui Faraon şi asupreau şi ei pe poporul lui Israel. Multe lucruri interesante se spun despre ei. Ei au aflat avuţiile pe care le ascunsese Iosif cu multe sute de ani mai înainte, când el era mai-marele Faraonului. Şi a lăsat acolo multe avuţii pentru vremile de mai târziu. Core le-a găsit pe acestea. Şi, când au ieşit din Egipt, el, în ascuns, a deschis magaziile şi le-a furat şi, cu slujitorii lui, le-a dus. Dar Moise, care ascultase profeţia lui Dumnezeu şi cuvântul de testament al lui Iosif când acesta a zis: „Când vă va cerceta Domnul şi veţi ieşi din robie, luaţi trupul meu”, Moise a luat trupul lui Iosif şi mergea plângând pe de o parte a râului; şi Core, Datan şi Abiram luaseră bogăţiile şi fugeau cu ele, să se ducă. Moise a fost binecuvântat de Dumnezeu, pentru că el nu i-a uitat pe înaintaşi. Dar Core şi toţi ceilalţi au fost pedepsiţi de Dumnezeu, pentru că, în mijlocul poporului lui Dumnezeu, în loc să caute avuţiile cereşti, au căutat lucrurile de pe pământ.
Şi în Lucrarea Oastei Domnului au fost astfel de Core, Datan şi Abiram care, în loc să asculte Cuvântul lui Dumnezeu şi să caute lucrurile mântuirii, au căutat şi ei lucrurile trecătoare, slava lumii trecătoare, laudele personale şi afacerile; şi s-au nimicit şi se vor nimici rând pe rând toţi aceştia. Dar cei care au căutat voia lui Dumnezeu au fost şi vor fi binecuvântaţi.
Şi în poporul nostru au fost diferiţi profeţi care n-au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu şi pe cei care i-au urmat i-au dus în rătăcire. Dar binecuvântat să fie Domnul că a ridicat pe Părintele Iosif şi cei care l-au ascultat, uite, petrec împreună în Cuvântul lui Dumnezeu şi în starea aceasta, în prezenţa lui Hristos, momente fericite şi binecuvântate.
Să urmăm pe profeţii adevăraţi. S-ascultăm de cei care ne iubesc şi care ne învaţă pe noi Cuvântul lui Dumnezeu. Să urmăm cuvintele părinţilor noştri credincioşi, ale mamei noastre credincioase, ale tatălui nostru credincios, ale învăţătorilor sănătoşi ai poporului nostru, ca să putem avea şi noi răsplata binecuvântată a tuturor celor care au primit şi au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu. Şi să nu-i uităm niciodată pe înaintaşii noştri sfinţi, cărora le datorăm atâta recunoştinţă, pentru că ei ne-au învăţat, din partea lui Dumnezeu, Cuvintele lui Dumnezeu. Şi noi, ascultându-le, am simţit pacea, am primit iertarea păcatelor noastre, împăcarea cu Dumnezeu, nădejdea mântuirii. Ce lucru, ce comori pot fi mai scumpe decât acestea pentru oricare om de pe pământ? Ferice de cei care le-au simţit, care le-au dobândit, care se bucură de ele şi care caută să le păstreze într-un cuget curat, făcând roade-n neprihănire până la venirea Domnului şi până la chemarea Lui, ca să se poată bucura de răsplata vieţii veşnice.
Domnul să ne facă parte la toţi de aceste scumpe şi dulci făgăduinţe. Şi, prin ascultarea pe care El să ne ajute să o avem faţă de adevăr, să ne facem vrednici de răsplata care ne aşteaptă pe toţi.
S-apropie ceasul doisprezece. Vom cânta o cântare şi pe urmă ne vom apleca sau ne vom ridica, cum vom putea, să trecem peste momentul acesta în rugăciune, cum sunt toţi fraţii şi surorile noastre nu numai din ţara noastră: din lumea întreagă. În toate limbile şi-n toate locurile unde sunt suflete adunate în Numele Domnului, cum suntem noi aici, toţi, în momentul acesta, se vor ridica şi vor cânta, şi vor lăuda, şi vor mulţumi Domnului pentru trecut, şi vor cere putere şi ajutor pentru viitor.
Să ne-ajute Domnul ca şi noi, fiecare dintre noi, cu-o inimă trează, atentă, cu un cuget mişcat şi încălzit, şi înflăcărat de puterea lui Dumnezeu, să ne facem astfel de socoteli. Să facem în faţa lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire, dar şi legământ de ascultare mai frumoasă pentru noul an în care vom intra. Iar dacă au fost în trecut pete, greşeli, slăbiciuni în viaţa noastră, să înnoim legământul nostru cu Domnul nostru. Să cerem mai multă putere pentru viitor. Pentru că nimeni nu ştie ce ne poate aştepta pe fiecare dintre noi sau pe toţi împreună. Primejdiile sunt mari, furtunile se anunţă înspăimântătoare. Vrăjmaşul şi păcatul pândeşte la fiecare dintre noi, să ne piardă mântuirea. Dar dacă noi suntem atenţi, hotărâţi pentru Domnul şi predaţi Lui cu mai multă hotărâre, Dumnezeu, dacă-I cerem, ne dă ajutorul Său şi noi vom putea trece cu biruinţă.
Şi în curând vom ajunge şi noi la marginea cealaltă a călătoriei noastre, aşa cum a ajuns poporul când a intrat în Canaan. Ce minunat a fost când Dumnezeu le-a dat lor împlinirea făgăduinţei Sale! Chiar dacă drumul a fost lung, necazurile şi încercările au fost multe pe calea lor, dar, dacă sfârşitu-i bun, toate sunt bune. Dacă şi noi vom sfârşi bine, vom binecuvânta pe Domnul şi-L vom slăvi în veci vecilor împreună cu cei care sunt acolo. Părintele Iosif şi înaintaşii noştri sunt acum cu Domnul Iisus! În cartea Apocalipsa este scris că sufletele lor stau lângă altarul Domnului şi rugăciunile lor, ca tămâia, se înalţă mereu spre Domnul. Rugăciunile lor ne însoţesc şi pe noi şi doresc şi ei ca şi noi să biruim cum au biruit şi ei, să putem ajunge şi noi să ne bucurăm acolo, cu harfele lui Dumnezeu în mâini, pe marea de cristal. Viaţa aceasta e-aşa de trecătoare! Toate promisiunile lumii sunt fum şi abur care se arată puţintel şi-apoi pier. Dar cine face voia lui Dumnezeu cu statornicie şi cu hotărâre ajunge să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu şi să se bucure de împlinirea făgăduinţei în care a crezut.
Domnul să ne ajute şi să fie binecuvântat Numele Său pentru toate!
Acum ne vom ridica în picioare, că nu putem să îngenunchem, din cauză că suntem mulţi. Şi vom mulţumi Domnului.
* * *
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vină împărăţia Ta şi facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi in ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Că a Ta este Împărăţia şi puterea, şi slava, acum şi-n vecii vecilor. Amin.
Doamne Dumnezeul nostru, Tatăl nostru Cel din ceruri, iată, este ceasul al doisprezecelea, ultimul minut din anul care a trecut din viaţa noastră şi cel dintâi din anul care vine. Din toată inima Îţi mulţumim, în Numele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, preaiubitul Tău Fiu, pentru că în clipa aceasta ne găsim acum aici aşa. Îţi mulţumim că, în bunătatea Ta, Te-ai îndurat de noi şi ne-ai chemat din întuneric la lumina Ta minunată. Şi, prin lucrarea Jertfei Tale, ne-ai scos de sub puterea diavolului şi ne-ai strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Tale, şi ne-ai ajutat acum ca, prin Duhul Tău, să putem striga şi noi: „Ava, Tată!”. Şi să simţim că acolo, sus în cer, şi aici, în mijlocul nostru, eşti Tu, Care auzi; ochii Tăi, care privesc cu blândeţe, cu bunătate şi iubire peste noi; urechile Tale, care ascultă glasul rugăciunilor noastre şi inima Ta dulce şi sfântă, care ne binecuvântează; şi mâinile Tale, care se lasă moale, plăcut şi dulce peste capetele noastre, ale fiecăruia.
Ascultă, Te rugăm, rugăciunile noastre de mulţumire, că Tu ne-ai ocrotit şi ne-ai păzit în anul prin care am trecut, că ai ascultat rugăciunile noastre, că ai primit cererile noastre, că ai acoperit lipsurile noastre, că ai înlăturat primejdiile noastre şi ne-ai binecuvântat cu tot felul de binecuvântări de care am avut nevoie.
Am fost singuri şi în strâmtorare şi Te-am rugat cu lacrimi de durere, şi Tu ai ascultat rugăciunile noastre şi ne-ai izbăvit.
Am fost împreună cu fiinţele iubite şi Te-am rugat cu lacrimi de mulţumire şi bucurie, şi Tu le-ai primit şi ne-ai binecuvântat şi am fost fericiţi.
Am fost bolnavi şi-am strigat către Tine pentru noi sau pentru copiii noştri bolnavi, sau pentru părinţii noştri, sau pentru soţii noştri, sau pentru fraţii noştri, şi Tu ai ascultat rugăciunile noastre şi ne-ai dăruit bucuria revederii iarăşi. Îţi mulţumim pentru toate.
Am trecut prin vremuri, uneori, pline de grele şi de puternice ameninţări. Am strigat cu teamă către Tine şi de multe ori am tremurat înaintea Ta. Tu ne-ai ascultat şi Te-ai îndurat de noi. Îţi mulţumim din toată inima.
Îţi mulţumim că ne-ai scăpat din atâtea necazuri prin care am fi putut pieri, dar Tu ne-ai trecut cu bine.
Îţi mulţumim, Doamne, că ai fost cu noi când am fost în mijlocul fraţilor noştri, ne-ai dăruit bucurii şi binecuvântări. Îţi mulţumim că ne-ai întărit picioarele să mergem pe calea Ta. Îţi mulţumim că ne-ai ajutat să putem cu bucurie să Te binecuvântăm în mijlocul celor prin care, pe lângă care şi între care trebuia să fim.
Te rugăm, iartă-ne pentru slăbiciunile pe care le-am avut. Doamne, numai Tu singur eşti fără de păcat. Dreptatea Ta este dreptate în veac şi Cuvântul Tău este Adevărul. Te rugăm, binecuvântează-ne şi şterge cu bunătate şi cu îndurare slăbiciunile noastre din trecut.
Am avut părinţi credincioşi; nu totdeauna i-am ascultat.
Am avut Cuvântul Tău adevărat; nu totdeauna l-am împlinit.
Am ştiut să facem binele, am putut să-l facem, dar nu totdeauna l-am făcut.
Te rugăm, iartă-ne pentru aceasta şi dăruieşte-ne mai departe putere să putem face mai mult şi mai bine ceea ce este voia Ta şi Cuvântul Tău, şi porunca Ta.
Binecuvântează în clipa aceasta pe toţi fraţii noştri şi surorile noastre care, ca şi noi, sunt adunaţi împreună şi caută şi ei să Te slăvească, să Te slujească, să-Ţi mulţumească Ţie, să Te binecuvânteze pe Tine pentru ce-au primit şi să Te roage pentru ceea ce le mai lipseşte. Ascultă-i pe toţi fraţii noştri oriunde vor fi adunaţi şi pe surorile noastre. Primeşte rugăciunile şi lacrimile lor de mulţumire sau de pocăinţă, sau de iertare şi dăruieşte-ne tuturor, fiecăruia în măsura în care ne lipseşte, ceea ce ştii Tu că avem nevoie.
Binecuvântează adunările fraţilor noştri, rugăciunile lor. Primeşte rugăciunile lor pentru noi şi ale noastre pentru ei. Cuprinde-ne pe toţi în aceeaşi dragoste sfântă, până când vom fi cu toţii adunaţi în Împărăţia Ta, la masa, în cetatea cea nespus de strălucită şi veşnică în care ne-ai pregătit fiecăruia un loc. Numai să ne-ajuţi să ajungem să-l putem dobândi.
Binecuvântează fraţii şi surorile noastre din toate ţările, din toate neamurile, din toate popoarele, din toate cetăţile, din toate satele şi oraşele, care se ridică în această clipă spre Tine. Ascultă rugăciunile lor, Doamne, şi răspunde-le cu bunătate şi bunăvoinţă tuturor.
Ai milă de cei care, în loc să stea în ascultare de Tine şi rugăciune în clipa aceasta, sunt în slujba păcatului şi se bucură, Doamne, în slujba diavolului, de păcat. Izbăveşte-i şi pe ei Tu, Care Te-ai îndurat şi ne-ai izbăvit şi pe noi.
Binecuvântează-i pe toţi cei care sunt departe acum, dar pe care-i vei chema la timpul lor şi-a căror viaţă, şi-ale căror picioare le vei pune, şi pe ale lor, pe calea Ta. Dăruieşte-le la timp lumina Ta, Doamne, şi nu-i lăsa să mai rătăcească în calea păcatului, ci ajută-i astăzi să se întoarcă şi să se hotărască pentru Tine şi să fie mântuiţi.
Doamne Dumnezeul nostru, din toată inima Te binecuvântăm în această clipă şi, îndreptându-ne gândul spre anul viitor şi spre timpul care va veni, Te rugăm, Doamne, pe Tine, Care singur cunoşti viitorul şi adevărul, dăruieşte-ne tuturor binecuvântarea Ta pentru tot ceea ce ne mai aşteaptă. În anul acesta, poate unii dintre noi va trebui să moară. Doamne, nu lăsa pe nimeni să moară fără să Te cunoască pe Tine. Poate unii vor trebui să treacă prin accidente. Păzeşte-i, Doamne, cu puterea Ta şi-n clipa cea grea trimite îngerul Tău puternic să-i izbăvească. Poate unii vor trebui să treacă prin operaţii grele. Te rugăm, Doamne, fii cu ei în clipa cea grea, că numai Tu poţi să-i ajuţi. Dă-le putere şi dă-le ajutor, şi dă-le răbdare, şi dă-le încredere până va trece necazul, ca să se bucure iarăşi. Poate unii vor trebui să se nască. Binecuvântează-i pe cei care se vor naşte în anul acesta şi rânduieşte-le o viaţă mântuitoare şi fericită pentru Tine. Binecuvântează-i pe toţi cei care vor trebui să se despartă de ai lor. Dă-le puterea şi ajutorul, dragostea şi rugăciunea care să-i ţină totdeauna aproape de cei de care se despart. Binecuvântează-i pe cei care trebuie să facă servicii grele; izbăveşte-i şi-i ajută. Însoţeşte-i pe cei care sunt în şcoli, însoţeşte-i pe cei care sunt în armată, însoţeşte-i pe cei care trebuie să lucreze departe de ai lor. Păzeşte-i pe toţi. Tu, Care poţi fi lângă fiecare, însoţeşte-i.
Doamne avem fiinţe scumpe care nu sunt în clipa aceasta aici cu noi. Binecuvântează-i pe toţi cei de care suntem legaţi în viaţa aceasta şi care sunt legaţi de noi. Dăruieşte-le şi lor lumina Ta şi ajutorul Tău.
Binecuvântează-i pe cei care se roagă pentru noi şi pe cei pentru care ne rugăm. Ascultă rugăciunile lor pentru noi şi ale noastre pentru ei.
Poate că sunt unii care au păcătuit din cauza noastră. Iartă de peste noi păcatele lor şi de peste ei păcatele noastre şi curăţeşte-ne pe toţi, Doamne, ca să ne putem înfăţişa vrednici de mântuirea Ta.
Te rugăm să binecuvântezi ţara noastră, Doamne, cu har, cu pace, cu lumină, cu ocrotire de la Tine, cu vremuri binecuvântate de belşug. Îndepărtează primejdiile de la noi. Binecuvântează-i pe toţi cei care se luptă ca să avem pace şi unitate, şi armonie între noi şi dă izbândă, Doamne, tuturor celor care doresc să facă binele. Îndepărtează răul, Doamne, din pricina celor nevinovaţi şi a celor slabi. Din pricina mamelor şi-a copilaşilor mici, care sunt cei mai ameninţaţi de primejdii, îndepărtează primejdiile şi ocroteşte-le pe mame şi pe copilaşi; pe părinţi şi pe copii; pe fraţi şi pe surori; pe cei bătrâni, pe cei bolnavi, pe cei orfani, pe cei care n-au pe nimeni. Te rugăm, ocroteşte-i, îngrijeşte-i şi-i binecuvântează.
Adu-Ţi aminte de cei care sunt în spitale, în sanatorii, în casele de nebuni, în închisori, în locurile unde este suferinţă, în orfelinate. Veghează, Doamne, asupra tuturor celor care nu mai au pe nimeni. Pregăteşte suflete iubitoare care să-i cerceteze şi să-i ajute. Vindecă-i pe cei bolnavi, mângâie-i pe cei întristaţi, scapă-i pe cei primejduiţi, însoţeşte-i pe cei care călătoresc, răsplăteşte-i pe cei care fac bine, ridică-i pe cei căzuţi, învie-i pe cei morţi în păcate, îndreaptă-i pe cei rătăciţi, Doamne, împacă-i pe cei dezbinaţi şi certaţi, apropie-i pe cei care sunt departe, înviorează-i pe cei care sunt peste măsură de mâhniţi şi ascultă-i pe toţi cei care au în faţa Ta cereri deosebite în această clipă de trecere de la un an la celălalt, de la o stare la cealaltă.
Îndură-Te de cei care Te-au aflat pe Tine, dar încă sunt slabi în credinţă. Întăreşte-i, Doamne! Binecuvântează-i pe cei care s-au hotărât pentru Tine; întăreşte hotărârea lor. Legământul lor sfinţeşte-l şi fă-l să rămână neclintit şi puternic.
Pe cei care au auzit Cuvântul Tău, dar încă nu s-au hotărât pentru Tine, ajută-i să facă aceasta în momentul acesta de trecere de la un an la celălalt. Să înceapă anul cel nou cu o hotărâre nouă, cu legământ frumos şi curat. Şi astfel Numele Tău să fie binecuvântat în viaţa lor.
Binecuvântează părinţii care au copii necredincioşi. Dă-le putere să-i poată îndruma şi sfătui cu lacrimi, cu dragoste, cu răbdare, cu nădejde, până când şi ei vor afla Cuvântul Tău şi mântuirea Ta.
Ai milă de copiii care au părinţi necredincioşi. Dă-le, faţă de ei, dragoste, răbdare, înţelepciune, ascultare, până când şi ei vor afla calea vieţii şi mântuirii. Îndură-te de soţii care au soţii necredincioase. Dă-le răbdare, iubire, blândeţe, până când şi ele vor afla calea şi voia Ta.
Ai milă de soţiile care au soţi necredincioşi, care trebuie să sufere neîncetat dureri şi chinuri şi trupeşti, şi sufleteşti. Dă-le răbdare şi blândeţe, şi bunătate, până când şi ei vor afla calea şi voia Ta.
Binecuvântează toate popoarele care trec prin necazuri. Ai milă de cei care trec prin foamete, prin războaie, prin tulburări, prin nenorociri. Ajută-le, Te rugăm, Doamne, că toate popoarele sunt lucrarea mâinilor Tale şi toate neamurile au fost zidirea Ta. Îndură-Te şi nu lăsa pe nimeni să piară, ci ajută-le tuturor să Te cunoască şi să vadă că tot ceea ce vine de la Tine e darul dragostei Tale – şi să fie recunoscători şi mulţumitori.
Binecuvântează lumea întreagă şi, în vremurile acestea în care sunt atâtea ameninţări de războaie, de tulburări, de neînţelegeri, de primejdii de moarte, Te rugăm, lasă pace şi înţelegere între conducătorii popoarelor, pentru ca toţi să Te afle pe Tine. Şi, din frică de Tine şi din milă şi din iubire pentru popoarele lor, să caute căi de împăcare, de înţelegere şi de libertate, pentru Tine.
Ai milă, Doamne, şi ne dăruieşte Cuvântul Tău scris. Vezi câtă foamete şi sete este după Cuvântul Tău în mijlocul nostru. Doamne, binecuvântează-i pe cei prin care ne trimiţi Cuvântul Tău scris. Păzeşte-i, Doamne! Ocroteşte-i! Deschide drumurile, ca să vină Cuvântul Tău, Doamne. Ştii câtă nevoie este de el. Că vorba zboară şi se uită, dar scrisul rămâne. Şi dăruieşte-ni-l, Te rugăm, ca să-l avem în faţa ochilor noştri, după cum ne-ai promis Tu. Şi, cercetându-l şi cunoscându-l, să avem, prin ascultarea de el, viaţa veşnică.
Binecuvântează-i pe toţi cei care îi primesc pe ai Tău în Numele Tău. Binecuvântează casa aceasta, familia aceasta… toate casele şi familiile care-i primesc pe ai Tăi în Numele Tău. Păzeşte-i cu puterea Ta şi răsplăteşte-le toate acestea cu binecuvântările Tale. Dăruieşte-le sănătate trupească şi sufletească; binecuvântează-le copilaşii şi părinţii. Ajută-le, sănătoşi şi fericiţi, să Ţi poată sluji Ţie. Casele lor să le păzeşti cu puterea Ta. În adăposturile lor să Te adăposteşti totdeauna şi Tu. Şi, când şi ei vor veni la casa Ta şi la uşa Ta, fă s-o găsească deschisă, aşa cum deschisă a fost casa şi uşa lor totdeauna pentru Tine şi pentru ai Tăi.
Binecuvântează-i pe toţi cei prin care ne ajuţi pe noi şi pe alţii, Doamne, şi le răsplăteşte tuturor celor care, din dragoste pentru Tine, caută să ajute şi să liniştească, şi să potolească foamea şi lipsurile celor neputincioşi, nenorociţi, bolnavi, singuratici şi străini.
Te rugăm, ajută-ne să avem o inimă ascultătoare şi primitoare faţă de tot Cuvântul Tău. Ajută-ne să nu ne rugăm niciodată numai pentru noi, ci să ne rugăm mereu şi pentru alţii. Pentru cei care nu se roagă, care nu ştiu să se roage, care nu pot să se roage, care nu cunosc voia Ta, Doamne, şi nu ştiu Cuvântul Tău.
Ajută-ne să avem o inimă plină de dragoste şi de bunătate faţă de toţi. Să-i iubim pe toţi, să-i iertăm pe toţi şi să avem totdeauna o inimă ascultătoare de Cuvântul Tău.
Ajută-ne să-i preţuim pe părinţii credincioşi, fraţii noştri, profeţii Tăi, lucrătorii Tăi şi tot Cuvântul Tău Sfânt mărturisit cu putere. Ajută-ne să-l ascultăm şi să-l putem da şi noi, mai departe, celor care au nevoie de el. Pentru ca astfel, Cuvântul Tău să treacă de la noi la alţii cum a trecut de la alţii la noi. Şi astfel, să poată ajunge curat şi frumos, plin de roade şi de binecuvântări, la Tine, după cum ai spus Tu: „…nici un cuvânt al lui Dumnezeu nu-i lipsit de putere; şi nici un cuvânt nu rămâne fără de rod, cum nu rămâne ploaia şi zăpada care cad din ceruri pe pământ”.
Îţi mulţumim din toată inima pentru astfel de clipe fericite şi pentru astfel de suflete între care şi cu care putem petrece acest ceas, această clipă de trecere, fericit şi binecuvântat.
Îţi mulţumim că eşti în mijlocul nostru. Te simţim prin Cuvântul Tău, prin Duhul Sfânt, prin lucrarea puternică, prin iubire, prin lacrimile pe care ni le dai şi prin fiorul adânc al inimilor noastre credincioase.
Binecuvântează fraţii noştri şi surorile noastre, lucrătorii Tăi buni. Binecuvântează tineretul Lucrării Oastei Tale şi tot tineretul Bisericii Tale vii şi credincioase de pe pământ. Binecuvântează-i Doamne, pe tinerii noştri, copiii noştri trupeşti şi sufleteşti. Ajută-ne să-i putem ajuta să crească după voia Ta. Dăruieşte-le o inimă atentă, o minte sănătoasă, un cuget curat, pentru ca, primind Cuvântul Tău frumos, să poată să-l dea mai departe cu-atât mai minunat şi mai frumos, cu cât ei au avut parte de un har mai mare decât părinţii lor. Binecuvântează acest tineret binecuvântat. Fă să iasă din mijlocul lor scriitori binecuvântaţi, cântăreţi, poeţi, vestitori puternici ai Cuvântului Tău şi îndrumători sănătoşi şi profeţi minunaţi pentru tot lucrul Tău pe care-l pregăteşti în viitor.
Îţi mulţumim din toată inima pentru tineretul acesta pe care l-am auzit şi l am văzut cântând şi vestind Numele Tău. Înmulţeşte-le numărul, sfinţenia, puterea, râvna lor, Doamne, pentru ca în urma noastră să rămână un popor mai vrednic de cum am fost noi. Şi lucrarea pe care o vor face ei să fie mai de mare preţ decât lucrarea pe care am putut-o face noi. Rânduieşte-le vremi de pace, de libertate, de biruinţă, de mult har şi de multă putere, pentru ca, în mijlocul tuturor acestor daruri ale Tale, să Te poată mărturisi şi să poată duce mai departe solia Ta mai frumoasă şi mai rodnică decât până acum.
Iar când vei veni, Doamne Iisuse, să ne poţi lua la Tine pe toţi cei iubiţi ai Tăi şi ai noştri, să fim atunci în Împărăţia Ta împreună cu înaintaşii şi cu urmaşii noştri, să nu lipsească nici unul dintre cei pentru care ne-am rugat, pe care i am scăldat cu lacrimi şi pentru care am dorit mereu, Doamne, mântuirea Ta.
Binecuvântează părinţii noştri credincioşi care au trecut în veşnicie. Odihneşte în Împărăţia Ta pe Părintele Iosif, pe fratele Marini, pe toţi ceilalţi fraţi, mulţi, mulţi… credincioşi şi hotărâţi, care au trecut biruitori în Împărăţia Ta. Fă i să se bucure acolo… Doamne, arată-le că sămânţa aruncată de ei a rodit: treizeci, şaizeci şi o sută, Doamne, că a căzut în mult pământ bun şi multe suflete destoinice şi curate vin acum pe urma lor, pe urma Ta în Împărăţia cerească. Fă, Doamne, ca această sămânţă să aducă mai multă roadă în viitor. Şi astfel, când ne vom înfăţişa odată cu toţii în faţa Ta, Tu să ne poţi da viaţa veşnică şi cununa vieţii veşnice tuturor celor care am ostenit pentru Tine.
Îţi mulţumim din toată inima pentru că în această clipă suntem împreună aici. Te rugăm, Doamne, ajută-ne şi pe mai departe: fie că vom fi laolaltă trupeşte, fie că vom fi departe, să ne simţim sufleteşte nedespărţiţi; strânşi în aceeaşi dragoste sfântă şi legătură cerească, ce trece din viaţa aceasta în viaţa veşnică.
Din toată inima Îţi mulţumim pentru tot ceea ce Ţi-am putut înfăţişa. Aşezăm la picioarele Tale aceste rugăciuni în Numele Domnului Iisus şi Te rugăm să le binecuvântezi cu împlinire veşnică atât pentru noi, cât şi pentru părinţii noştri şi pentru copiii noştri, şi urmaşii noştri.
Pe toţi cei care, în clipa aceasta, sunt sufleteşte numai împreună cu noi, să-i binecuvântezi. Pe toţi cei care n-au putut să ia parte împreună cu fraţii, ci a trebuit să stea, cu durere, departe, cercetează-i şi socoteşte-i împreună cu noi. Dacă am făcut ceva bun, socoteşte că am făcut şi în locul lor. Ajută-ne astfel, Doamne, ca să ne împărtăşim odată cu toţii de aceeaşi bucurie sfântă: şi cei din urmă să fie printre cei dintâi; şi cei dintâi să se socotească printre cei din urmă. Pentru ca toţi, socotindu-ne una în faţa Ta, să fim binecuvântaţi la fel.
Din toată inima Te binecuvântăm şi ne-nchinăm Ţie, slăvind Numele Tău cel Sfânt cu bucuria cea nespus de mare pe care au avut-o păstorii şi magii, şi toţi cei care au venit şi Te-au văzut, Iisuse, Dragul, Dulcele şi Scumpul nostru Mântuitor. Te binecuvântăm şi noi că Te-am găsit! Ne aruncăm cu feţele la pământ în faţa Ta şi dorim să-Ţi aducem ce daruri putem avea şi noi: lacrimile noastre, dragostea noastră, simţămintele adânci de recunoştinţă şi mulţumire pe care le avem; şi promisiunea noastră, Doamne, că ne vom da toate silinţele să Te iubim mai mult, să Te slujim mai bine-n viitor.
Binecuvântează-i pe toţi cei care sunt de faţă şi-n această clipă aici. Tu ne ştii pe toţi, Doamne. Iartă-i pe toţi cei care au în faţa Ta cereri de iertare. Binecuvântează-i pe cei care au în faţa Ta merite pentru ascultarea lor. Ascultă-i pe cei cărora le pare rău de păcatele pe care le-au făcut, care pun hotărâre în inima lor să se-ntoarcă la Tine; primeşte şi binecuvântează hotărârea lor.
Binecuvântează-i pe cei tineri în credinţă. Dă-le putere s-ajungă şi ei hotărâţi şi statornici. Iar celor care nu s-au hotărât încă pentru Tine şi n-au pus legământ cu Tine, dă-le un puternic îndemn să facă acest lucru acum, pentru ca să fie iertate păcatele lor şi scrise numele lor în Cartea Vieţii. Să se facă şi ei părtaşi harului Tău şi ocrotirii Tale, ca să poată sfârşi cu bine calea mântuirii.
Pentru toate, Te binecuvântăm, ne-nchinăm Ţie şi Te slăvim pe Tine, rugându-Te să fii mai departe cu noi, până-n clipa când ne vei lua la Tine. Să ne dai atunci Împărăţia Ta cerească, sărutul dragostei Tale, ştergerea lacrimilor noastre şi bucuria de-a fi împreună cu Tine şi cu cei iubiţi ai noştri în vecii vecilor la masa Ta fericită şi-n Împărăţia Ta.
Căci a Ta este Împărăţia, puterea şi slava, Dumnezeul nostru, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.