Părintele Iosif Trifa, Spre Canaan

„Şi te-a hrănit pe tine Domnul Dumnezeu ca mană, să-ţi arate ţie că nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ (Deut. 8, 3).

Mana din Biblie li s-a dat israelitenilor ca un fel de învăţătură. Această mană le spunea despre legătura lor cu cerul, cu Dumnezeu. Această mană le arăta că ei sunt nişte copii ai lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu îi hrăneşte cu pâine cerească. Această mană le arăta în chip văzut că nu numai cu pâine poate trăi omul, ci şi cu ceea ce vine de sus, de la Dumnezeu.
Dar mana din Biblie nu s-a dat numai spre învăţătura israelitenilor, ci şi a noastră. Mana din Biblie stă în faţa noastră ca o icoană despre hrana şi mâncarea noastră cea sufletească, duhovnicească. Ea ne strigă şi nouă: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu cuvântul lui Dumnezeu“. Ea ne strigă că „suntem străini şi călători pe acest pământ“ (Evrei 11, 13); în călătoria şi pustia acestei vieţi avem şi noi lipsă de mană, de mâncare duhovnicească. Noi trebuie să ne hrănim zilnic şi neîncetat cu această mâncare.
Mergeţi în casa creştinului de azi şi faceţi o cumpănă de cheltuieli: pentru asta a cheltuit atât şi atât… pentru dări atât şi atât… pentru încălţăminte şi haine atât şi atât… pentru tutun atât şi atât… pentru avocat atât şi atât… pentru băutură atât şi atât… dar pentru sufletul lui n-a cheltuit nici un ban… pentru „mana“, hrana cea sufletească, nimic… Mii de lei pentru cele trebuitoare… mii de lei pentru cele netrebuitoare, dar pentru o Biblie, sau o Psaltire, sau o foaie religioasă, nimic.
Mergeţi dimineaţa, când se scoală creştinul, şi uitaţi-vă la el cum se scapă de „mană“ cu câteva cruci făcute la repezeală. Alţii nici atât, ci aleargă direct la mana diavolului.
– Ce zice tatăl tău când se scoală dimineaţa? întrebă odată un învăţător pe un elev din clasa întâi, voind să-i vorbească despre rugăciune.
– Zice, răspunse elevul, să fie al dracului cine a scumpit iar tutunul.
Israelitenii trebuia să mănânce în ziua aceea toată mana ce o strângeau dimineaţa (Ieşirea 16, 19). Viaţa noastră cea sufletească îşi are şi ea porţia ei de „mană“, de hrană duhovnicească, fără de care nu poate trăi. Creştinul cel adevărat, omul cel duhovnicesc, îşi are mana lui, mâncarea lui zilnică. Mie parcă mi-ar lipsi ceva şi m-aş simţi foarte slab dacă n-aş apleca mereu genunchii în faţa Celui răstignit pe Cruce şi n-aş vorbi cu El neîncetat prin rugăciune şi nu m-aş hrăni neîncetat cu cuvintele Lui din Biblie.
Cu bucurie şi cu mulţumită lui Dumnezeu constat că prin mişcarea Oastea Domnului s-au trezit în multe suflete gustul şi foamea după „mana“ cea cerească. Mii şi mii de suflete din Oastea Domnului se hrănesc azi cu „mană“. Totuşi numărul lor este aşa de mic faţă de gloata cea mare a celor ce se hrănesc cu mana diavolului.
Ce mişel mare-i diavolul! El totdeauna imită pe Domnul. „Nu numai cu pâine va trăi omul“ – zice Domnul. Nu numai cu pâine va trăi omul – zice diavolul, ci şi cu alcool, cu tutun şi cu alte patimi şi plăceri lumeşti. Şi omul, nepriceputul, ascultă sfatul acesta. Sfatul lui Dumnezeu nu vrea să-l asculte, dar pe al diavolului îl ascultă cu toată puterea. Pe toate drumurile poţi auzi vorbe ca aceste: „Mai bine nu mănânc decât să mă las de fumat… Mai bine rabd foame de pâine decât de tutun“.
Dar aţi auzit dumneavoastră pe cineva zicând: „Mai bine nu mănânc decât să mă lipsesc de o carte sau o foaie religioasă“? Ah, ce mişel mare-i diavolul şi cât de bine-l ascultă, creştinii de azi!
Se bea şi se fumează în ţara noastră anual câteva miliarde de lei . Cele ce se cheltuiesc pentru cele sufleteşti sunt nişte biete fărâme căzute din masa cea încărcată a diavolului.
Unii zic: Da’ ce păcat aşa mare o fi, spre pildă, fumatul? Păi cum să nu fie păcat când ţi-ai făcut din ei o dulceaţă pe care o preţuieşti mai mult şi îţi place mai mult decât mana cea cerească? Cum să nu fie păcat când pentru o Biblie, o carte sau o foaie religioasă, sau pentru atare sărac – ce reprezintă pe Hristos – n-ai parale, dar pentru tutun ai? Să nu-mi spui dar că fumatul n-ar fi un păcat. Spune-i diavolului acest lucru, căci el te-a învăţat să zici aşa.

Editura Oastea Domnului, Sibiu, pp. 95-97