Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 16-a după Rusalii
„Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu“ (II Cor. 6, 1).
Pentru fiecare om Dumnezeu a pregătit harul Său, pe care i-l dă sau i-l îmbie în chip atât de felurit şi în măsură atât de îndestulătoare, încât acest har îi este îndeajuns fiecăruia pentru toate trebuinţele şi toată fericirea, atât în viaţa aceasta, cât şi în cea viitoare (Ioan 1, 16).
Şi totuşi atât de puţini folosesc harul dat lor de Dumnezeu în chip fericit. Şi atât de mulţi fac acest har zadarnic, prin faptul că nu se folosesc de el, ci îl nesocotesc sau îl resping.
Credinţa este un har al lui Dumnezeu, pus la îndemâna fiecăruia dintre noi, pentru ca prin ea să ajungem la mântuire (Efes. 2, 8). Şi totuşi, cât de mulţi fac zadarnic acest har, lepădând credinţa şi alegând să nu creadă (Gal. 2, 21)!
Sau lepădând credinţa pe care le-o dă Dumnezeu şi luând alta pe care le-o dau oamenii.
Suferinţa pentru Hristos este un har (Filip. 1, 29). Acest har nu este dat tuturora, dar celor cărora le este dat li se dă un fericit prilej spre a se face vrednici de cea mai mare cinste: cinstea de a împărăţi cu Hristos. Fiindcă este scris: dacă răbdăm împreună cu El, vom şi împărăţi împreună cu El.
Şi totuşi, cât de mulţi fug de acest har! Se tem de pătimirea pentru El. Şi se leapădă cât pot mai repede, spre a nu ajunge să sufere ceva pentru Domnul.
Slujba vestirii Evangheliei este un dar dăruit de Dumnezeu acelora cărora le-a rânduit un loc şi un dar în vederea acestui har (Fapte 20, 24).
Şi totuşi, ce mulţi fac slujba aceasta nu numai în chip nevrednic şi vinovat, ci în totul numai spre folosul şi slava lor pământească!… Sau în folosul diavolului, stricătorul Adevărului, dezbinătorul adunării, vânzătorul fraţilor. Şi astfel se fac vinovaţi de cel mai greu blestem (Ieremia 48, 10).
Primirea mântuirii şi răscumpărarea păcatelor,
părtăşia frăţească şi prietenia unor mari oameni ai lui Dumnezeu,
un loc în adunarea Domnului şi un dar duhovnicesc,
o unealtă deosebită cu care să poţi lucra pentru Hristos şi un talent de scris, de cântat, de vorbit…
un loc sau un mijloc prin care poţi face bine pentru Domnul, pentru bolnavi, pentru Evanghelie, pentru semenii tăi,
iată, toate acestea sunt haruri de la Dumnezeu date ţie spre a le folosi bine şi harnic, acum şi cât mai mult, în slujba Domnului, spre fericirea ta şi a altora şi spre răsplătirea ta veşnică.
Dar tu, dar eu, dar noi cum le folosim, oare, aceste daruri şi haruri cereşti?
Facem noi, oare, cu toate acestea o slujbă fericită, sau facem în aşa fel încât în zadar le-am primit?
O, iată că vine foarte curând ziua ca să dăm fiecare dintre noi o grea socoteală înaintea lui Dumnezeu, pentru felul cum le-am folosit.
Ce vom zice şi ce vom face atunci?