Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Apostolul din Duminica a 21-a după Rusalii

„Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de Lege“ (Galateni 2, 20).

TDorz1Când am zidit în sufletul nostru o casă pentru Domnul, noi am stricat din noi casa păcatului, locuinţa lui satan şi culcuşul stricăciunii.
Alungându-l pe diavolul din inima noastră, noi trebuie să aruncăm pentru totdeauna şi în totul, împreună cu el, şi toate lucrurile pe care le-a avut el în noi.
Poftele lui, patimile lui, păcatele lui, apucăturile lui, obiceiurile lui, armele lui, tot ce este al lui şi de la el noi trebuie să aruncăm hotărâţi şi pentru vecii vecilor din toată fiinţa noastră. Fiindcă numai aşa noi vom putea păstra în casa inimii noastre pe Hristos ca Domn şi Mântuitor, iar împreună cu El darurile Duhului Sfânt şi virtuţile curate şi sfinte prin care ne păstrăm mântuirea ce ne-a adus-o El.
Dar dacă în timp ce spun că am devenit un om nou, un locaş nou pentru Iisus, eu totuşi umblu tot în faptele vechi, sunt un mincinos,
şi în timp ce mă laud că sunt credincios, iar în viaţa mea nu se vede nici o schimbare duhovnicească,
şi în timp ce spun că cunosc Cuvântul lui Dumnezeu şi îl propovăduiesc altora, şi eu totuşi umblu în lăcomie şi în minciună, trăiesc în ceartă şi în ură cu vecinii sau cu fraţii, mă ocup cu învinuiri şi cu uneltiri contra altora,
atunci nu mă arăt eu oare ca un călcător de Lege? Şi nu zidesc eu oare din nou în mine şi încă mai puternic locaşul diavolului pe care îl stricasem, casa păcatului pe care o dărâmasem, cuibul şarpelui pe care îl împrăştiasem înainte?
O, cum îşi bate diavolul joc de astfel de credincioşi! Cum îşi râde satan de astfel de viteji! Şi cum Se leapădă Hristos de astfel de făţarnici şi nevrednici înşelători şi înşelaţi!

În Dumnezeu nu există şi da, şi nu.
Nu există astăzi da, şi mâine nu, iar poimâine iarăşi da.
El ceea ce S-a jurat că nimiceşte a nimicit. Şi ceea ce a jurat că ţine a şi ţinut, după cum este scris: Domnul a jurat şi nu-I va părea rău (Ps 109, 4).
Domnul a jurat lui David adevărul şi nu Se va întoarce de la ce a jurat (Ps 131, 11).
În Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru n-a fost şi „da“ şi „nu“, ci El nu este decât „da“ (II Cor 1, 19-20).

Toată valoarea cuiva stă tocmai în curăţia şi în statornicia lui, pe temelia adevărului şi a dragostei, adică a învăţăturii şi a unităţii frăţeşti.
Statornicia este nu numai frumuseţea, ci şi dovada mântuirii noastre. Tot preţul credinţei noastre îl arată statornicia noastră.
Prin hotărârea pe care am luat-o la naşterea din nou, noi am primit făgăduinţa mântuirii. Dar acum trebuie zilnic să facem dovada că merităm această mântuire. Iar dovada aceasta o dă numai statornicia noastră.
Mântuirea este ca o cunună pe care Dumnezeu o ţine deasupra capului nostru, din clipa predării noastre, dar nu ne-o pune pe frunte decât în clipa când am trecut râul morţii, biruitori şi statornici în legământul pe care l-am pus de la început.

În clipa când cineva dintre noi şi-a călcat legământul, şi-a pierdut statornicia şi şi-a schimbat credinţa, cununa făgăduită dispare, mântuirea făgăduită este retrasă, premiul ceresc se pierde.
O, cât de amar se amăgesc cei care, căzând din harul dintâi, mai cred totuşi că-şi pot păstra promisiunile frumoase ale acestui har, chiar dacă ei au ajuns atât de departe de curăţia lui cât pământul de cer…

Frate scump şi soră scumpă, să nu ne amăgim! Numai cine trăieşte în neprihănire este neprihănit. Cine se întoarce iarăşi la păcat, devine rob al păcatului, chiar dacă el fusese cândva, pentru o scurtă vreme, un slobozit al lui Hristos.
Să nu ne înşelăm! Numai cine va fi credincios (adică statornic) până la moarte, va primi cununa vieţii (Apoc 2, 10).
Cine şi-a călcat legământul a căzut din har şi şi-a pierdut curăţia.