Un creştin pios, care-l iubea mult pe Sfântul Spiridon, dar la fel de mult şi adevărul, spunea aceasta: s-a dus la mormântul Sfântului la 12 decembrie, ziua prăznuirii sale, pentru a-l întâlni, ca atunci când era viu şi pentru a-şi arăta veneraţia sa pentru omul lui Dumnezeu. „Pe când mă apropiam deja şi mă pregăteam să mă concentrez asupra a ceea ce voi face, am simţit o asemenea mângâiere dumnezeiască, care m-a învăluit şi m-a pătruns în inima mea, că am intrat realmente în extaz, grabnic fiind purtat prin frumuseţile Cerului. Uitând de toate cele pământeşti, chiar de trupul meu, am rămas mut şi nemişcat. N-am vorbit nimănui şi, întocmai ca în tinereţe, n-am simţit nici foame, nici sete toată ziua, ci m-am cuminecat întreaga zi numai cu Trupul şi Sângele Domnului“.
Acelaşi om, venind iaraşi la Trimitunda în ziua Sfântului Spiridon, pe când se afla îngenuncheat, îmbrăţişând sicriul cu trupul neputrezit al Sfântului, inima sa fu umplută de lumină şi sufletul său inundat de bucurie, o bucurie ce-i făcea simtit gustul bunurilor cereşti care-i aşteaptă pe Sfinţi (pregustarea Raiului). A alergat grabnic la piaţă, pentru a cumpara oarece, inclusiv haine pentru săraci şi pentru localnici, căci se făcuse iarnă şi frigul venise cu putere. Şi, după ce împlini această dispoziţie a inimii sale, se grăbi să se întoarcă spre ţara lui, unde-l chemaseră treburi grabnice. Dar, dintr-o dată, norii se-ntunecară, vestind o ploaie cu adevărat diluviană ce avea să cuprindă pământul. Acest om se afla aşadar la grea răscruce, putea oare merge mai departe în calatoria lui câtă vreme astfel de vreme câinoasă se anunţa? Se întări însă în nădejde: vându ceea ce cumpărase, achiziţionând nişte vite de povară şi trase la biserica Sfântului. Aici, se prosternă iaraşi la racla cu moaştele Sfântului, ca şi cum acesta ar fi fost încă viu, şi-l rugă să fie tovarăş de călătorie cu el şi să oprească ploaia, atunci când ea ar deveni prea furioasă. Încheindu-şi rugăciunea, ieşi din cetatea Trimitundei. Sfântul Spiridon fu cu el pe toată durata călătoriei şi nu doar în chip nevăzut ci, asemeni unui tovarăş de călătorie – precum îl şi rugase: văzut, împreună-călător cu el! Vântul sufla teribil, iar norii se zbuciumau cu putere, dar ploaia… ploaia părea suspendată, atârnată cu apa ei sub nori: am putea spune că puterea Sfântului reţinea ploaia, o împiedica în revărsarea ei.
Când omul a ajuns acasă, Sfântul dispăru îndată. Inima călătorului fu din nou iluminată de o lumină negrăită şi umplută de bucurie – ca şi cum Sfântul Spiridon s-ar fi atins de inima lui şi i-ar fi dăruit propria bucurie şi fericire. Sfântul se făcuse, aşadar, iarăsi nevăzut o dată cu intrarea călătorului în casă, când şi ploaia începu a cădea, tinând grozăvia ei mai bine de trei zile. De astă dată, Spiridon l-a ridicat din greutăţile călătoriei, dar în alte dăţi, multe din greutăţile vieţii i le-a purtat Sfântul.
Era iarăşi praznicul sărbătorii Sfântului, dar de astă dată, omul nu reuşi s-ajungă la mormântul acestuia ca să-l cinstească, precum avea obiceiul s-o facă în fiecare an. Şi aceasta-l umplea de tristete. Îl rugă aşadar pe Sfânt să nu-l lipsească de dragostea lui şi să-i dăruiască bucuria acelei zile, deplină. Şi ce s-a întâmplat? Nici nu terminase rugăciunea sa, că se simţi în Biserica Sfântului, tocmai în Trimitunda. În acelaşi timp, simţi prezenţa reală a Sfântului Spiridon, lumina şi dulceaţa ce vin de sus îl învăluiră şi-l umplură deopotrivă, părându-i-se că Sfântul intra laolaltă cu el în locas, rămânând prezent pe tot parcursul sfintei slujbe. Apoi el binecuvântă pe credincioşii participanţi şi plecă.
Nu avem un „raport“ complet al tuturor miracolelor Sfântului, dar cele menţionate sunt suficiente celor care iubesc adevărul şi virtutea. Nimeni nu poate spune cum Sfântul Spiridon ajuta pe aceia care, prin rugăciune, îi cer ajutorul sau pe aceia, mulţi, care se bucură de minunile pe care el le săvârşeşte. Dar noi nu putem să nu vestim creştinilor numele lui! Iar dacă vreunul se-ntreabă de unde vine această ploaie de miracole ale Sfântului Spiridon şi pentru care virtuţi i-a dat Hristos să împlinească acestea toate, să stie că El, Hristos, a îngăduit ca toate virtuţile să fie concentrate în persoana Sfântului Spiridon care a şi devenit icoană a unei vieţi desăvârşite în Hristos. Dar prin ce se deosebea cu totul de alţii: prin smerenia şi modestia lui extreme. El care aproape că depăşea în minuni pe mulţi dintre oameni, se considera un om lipsit de valoare şi păcătos.
Minunile sale toate au fost şi sunt la înalţimea virtuţilor sale. Să rugăm pe Dumnezeu ca şi noi să dobândim unele din virtuţile sale! Nu spun toate, căci aproape este de nerealizat aceasta. Cu ajutorul său, urmându-i până la a le dobândi, noi înşine vom pregusta din cele din care Sfântul desăvârşit se hrăneşte, prin Harul şi Dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt i se cuvine toată slava, cinstea şi mărirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sursa: aici