Nemuritoarele comori
de lacrimă
şi piatră
ne-au luminat
din primii zori
străbuna Ţării vatră.
Din Cozia la Voroneţ,
din Putna la Tismana,
comori de-atât de mare
preţ
ni-s leagănul şi hrana.
Ce mari părinţi au ctitorit
aceste-aşezăminte,
cu ce mâini sfinte
le-au zidit
pe cer
şi pe morminte!…
Ei n-au murit,
ci doar s-au dus,
lăsând Masa Tăcerii,
prin Poarta de Sărut
în Sus,
pe Treptele-Nvierii.
Ce grav e chipul lor
tăcând
în trecerea divină,
solemni, ca îngerii urcând
pe Scara de Lumină!…
Şi lasă-n urma lor spre noi
cărarea luminoasă
pe care-alţi viitori eroi
s-o facă
mai frumoasă.
Traian Dorz, Locurile noastre sfinte