Meditaţii la Adostolul din duminica a X-a după Rusalii

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
TDorz1În primul apostol din Epistola către Corinteni, Sfântul Pavel constată starea de dezbinare dintre fraţi, datorită păcatului şi necurăţiei în umblarea lor cu Hristos. Şi îi îndeamnă în numele Domnului Iisus Hristos să se pocăiască fiecare de vina sa, ca să ajungă iarăşi la starea cea bună.
E vorba aici de o stare rea a Lucrării lui Dumnezeu şi despre o îndreptare a ei.
În al doilea apostol din aceeaşi epistolă, este privită mai îndeaproape starea lucrătorilor din adunare şi se stăruieşte în mod deosebit asupra felului cum clădeşte fiecare în adunarea frăţească, fiindcă ea este Templul lui Dumnezeu…
Iar acum, în acest al treilea apostol, Sfântul Pavel vorbeşte mai mult despre starea sa însăşi. Despre conştiinţa sa cinstită, despre umblarea sa curată, despre râvna lui sinceră, despre toată viaţa lui jertfită şi topită, zi şi noapte, strop cu strop, cu toată dăruirea în slujba lui Hristos şi a fraţilor…
Şi, drept răsplată din partea tuturora – a lumii, ca şi a Bisericii, a străinilor, ca şi a fraţilor, a celor care nu-l cunoşteau, ca şi a celor care-l cunoşteau ce a făcut – el vorbeşte în chip atât de dureros şi de amar despre felul în care a ajuns să fie privit.

E, până la urmă, această mărturie zdrobitoare – mi se pare – soarta tuturor celor care îşi pun şi şi-au pus viaţa cu toată dăruirea şi fără nici o cruţare în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor lor.
Din câte istorii de vieţi predate total în slujba lui Dumnezeu cunoaştem până azi, în frunte cu viaţa Domnului Iisus Hristos Însuşi, se pare că nici una n-a avut o altă soartă, mai bună decât cea descrisă aici de Sfântul Apostol Pavel că era soarta şi viaţa lui.

Recitiţi capitolul 11 din Epistola către Evrei, unde acelaşi Sfânt Apostol vorbeşte, de data asta, nu despre apostolii de după Hristos, ci despre apostolii Săi dinainte de El – şi veţi vedea că nici unii şi nici alţii nu au avut o soartă mai bună. Ci a tuturor a fost aceeaşi.
Proorocii şi oamenii lui Hristos de dinainte de El – începând de la Abel şi sfârşind cu Ioan Botezătorul – au preînchipuit, prin viaţa lor, viaţa lui Hristos. Soarta care era să fie şi a Lui.
Iar apostolii şi martirii de după Hristos, începând cu Ştefan şi până la cel din urmă, al cărui nume numai El îl ştie, vor dovedi şi ei, prin aceeaşi soartă ca a Lui, că şi cei de după El trebuie să-I semene Lui, tot aşa ca şi cei dinainte. După cum cerul de după apusul soarelui seamănă cu cerul dinainte de răsărit. Şi ziua de după-amiază, ca şi ziua dinaintea ei: soarele fiind în mijlocul tuturor şi cauza tuturora.

Şi, după cum soarele face să fie ziua aşa cum este şi tot soarele face să fie atât răsăritul dinainte de el, ca şi apusul de după el aşa cum sunt, tot aşa, Dumnezeu-Hristos a făcut pe oamenii Săi, atât pe prooroci, cât şi pe apostoli, să fie aşa cum sunt: oamenii cei mai de pe urmă… Nişte osândiţi la moarte… O privelişte şi pentru pământ şi pentru cer – şi pentru duhuri şi pentru oameni…
Veniţi mai aproape, să privim mai adânc şi să înţelegem mai limpede adevărurile dureroase, amare, sfâşietoare, dar reale, despre care vorbim! Ca să fie acestea o mângâiere scumpă şi o îmbărbătare dulce pentru noi.