Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 24 septembrie:

„Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat şi care nu vrei să mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?“ (Psalmi 108, 11).

biblia

Dumnezeul nostru este Dumnezeul rânduielii, al ordinii, al disciplinei şi statorniciei.
El a rânduit de la Începutul Creaţiunii,
în toate lucrurile văzute şi nevăzute,
ordinea, ierarhia şi disciplina,
în chip statornic şi etern.
Când a despărţit lucrurile şi când a creat fiinţele, aşezându-le în ordine, fiecare după familia sa,
Dumnezeu arăta fiecărei familii datoria sa şi scopul său.

Orânduirile lui Dumnezeu au rămas veşnice.
Toate cele care au rămas în ascultare de El şi-au păstrat fiinţa şi mişcarea potrivit îndrumărilor Sale de la Început (Ps. 104, 5-30).
Dumnezeu a rânduit în Vechiul Aşezământ aceeaşi aşezare între seminţiile care alcătuiau poporul Său.
El a poruncit ca fiecare seminţie să-şi aibă steagul ei, oastea ei, ierarhia şi disciplina ei.
El a poruncit ca fiecare din fiii poporului Său să-şi aibă locul său statornic
şi îndrumătorii de care trebuiau să asculte,
şi steagul sub care trebuiau să lupte până la moarte.
În cartea Numeri, cap. 2, Cuvântul Domnului arată cât de amănunţit era aşezată această rânduială şi cât de întocmai era păstrată, după porunca lui Dumnezeu, în poporul lui Israel.
Nici o abatere de la această disciplină nu era permisă, ci era pedepsită cu moartea (Num. 1, 51; 3, 10; 16, 40).
Core, Datan şi Abiram vor fi o veşnică pildă împotriva oricărei răzvrătiri (Num. 16, 1-40; Rom. 1, 18; Col. 3, 6).

Dumnezeu a aşezat şi în Biserica lui Hristos ierarhia de care toţi trebuie să ascultăm (1 Cor. 12, 28; Efes. 4, 11; Evrei 13, 17).
Dumnezeu a aşezat şi în rândurile credincioşilor Săi, fiecăruia, familia şi ceata lui (1 Cor. 15, 23; Efes. 3, 15).
Şi El Însuşi a poruncit fiecăruia să nu-şi părăsească fraţii (Evrei 10, 25).
Să nu-şi calce legământul dintâi (1 Tim. 5, 12).
Să nu-şi părăsească învăţătura de la început (1 Ioan 2, 24).
Să nu primească şi să nu urmeze pe cei care fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii primite întâi,
să nu primească şi să nu urmeze nici pe cei care le aduc o altă evanghelie, adică o altă înţelegere, deosebită, asupra învăţăturii şi a credinţei lor.
Blestemându-i şi pe cei care o duc
şi pe cei care o primesc (Gal. 1, 8-9 şi 5, 12; Rom. 16, 17-18; 2 Ioan 10, 11).

Frate ostaş al Domnului, de acest dumnezeiesc adevăr trebuie să ne pătrundem fiecare din noi:
Dumnezeu a rânduit pentru noi steagul acesta şi Oastea aceasta în care ne-a chemat şi ne-a poruncit să-I slujim şi să ieşim la luptele Lui. În ea ni s-a dat făgăduinţa mântuirii, calea mântuirii, slujba mântuirii, şi în ea trebuie să ne-o ducem până la moarte.
Nici unul dintre noi n-avem dreptul să n-ascultăm sau să părăsim calea asta pentru alta.
Nici unul dintre noi n-avem nici o dezvinovăţire şi nici o iertare dacă n-ascultăm şi dacă o părăsim.
Nici unul dintre noi nu va fi cruţat de mânia lui Dumnezeu, care este gata să pedepsească orice răzvrătire şi pe oricine tulbură armonia şi unitatea familiei Domnului în care a venit şi în care stă (Gal. 5, 10).
Pentru fiecare din noi are valabilitate porunca ascultării de mai-marii noştri (Evrei 13, 17; 1 Tes. 5, 12-13; 1 Tim. 5, 17),
căci unde nu este ascultare este neascultare şi unde nu este ordine este dezordine.

Aşa că, dacă nu asculţi de fraţii tăi, atunci de Dumnezeu nu asculţi!
Dumnezeu nu-ţi va trimite, nici ţie şi nici nimănui, îngeri din cer ca să te lămurească, ci te îndrumă să-i asculţi pe mai-marii tăi, iar dacă nu-i asculţi şi nu-i recunoşti pe aceştia, pe alţii Dumnezeu nu-ţi va mai trimite niciodată (Luca 16, 31),
ci vei muri în rătăcirea trufiei tale.
Iar dacă părăseşti adunarea şi Oastea în care te-a aşezat Dumnezeu de la început, vei pieri ca un străin care merge unde nu-i trimis şi se ocupă de ceea ce n-are chemare (Rom. 12, 7; 1 Cor. 7, 20-24).

O Dumnezeule al Oştirilor din ceruri, de pe pământ şi de dincolo de acestea,
Tu eşti Nemărginit în toate, dar în toate eşti Înţelept, Ordonat şi Statornic!
Te rugăm, dăruieşte tuturor ostaşilor oştirilor Tale un înalt simţ al înţelepciunii, al disciplinei şi al statorniciei cu care să Te slujească, luptând cinstit şi credincios până la moarte sub Steagul unde i-ai aşezat,
în Oastea în care i-ai înscris,
între fraţii cu care i-ai unit,
până la biruinţa din urmă.
Nu lăsa pe nici unul din ostaşii Tăi să fie nesupus, nici dezertor,
nici vagabond, nici dezordonat,
nici tulburător, nici nepăsător,
nici dezbinat de Oastea Ta,
ci, în unitatea frăţească unde l-ai rânduit Tu să stea, acolo să lupte, să trăiască, să moară şi să învie.
Şi ai milă, Doamne, de cei care spun că sunt ostaşi şi că fac parte din Oastea aceasta, dar prin toată umblarea lor ei se poartă ca străini şi ca vrăjmaşi ai ei.
Trezeşte-le mintea, Iisuse Doamne, şi nu-i lăsa să moară în starea aceasta rea!
Amin.

*
* *

Cuvinte înţelepte:

Numai la război se vede care e viteaz şi cum,
pân’ acolo, înainte, mulţi se laudă pe drum;
numai puşi la încercare vezi câţi sunt şi care nu-s
oameni de curaj din mulţii ce s-au lăudat şi-au spus!

*

Curajos fii în credinţă
– dar fricos fii în păcat,
ca să nu cazi niciodată de pe drumul cel curat!

Cântarea Psalmului 108
O cântare. Un psalm al lui David.

1. Îmi este gata inima
să-Ţi cânte, Doamne, Ţie!
Cu bucurie voi cânta,
din instrumente voi suna,
aceasta este slava mea
pe veci de veşnicie!

2. Deşteaptă-te tu, harfa mea,
deşteaptă-te,-alăută!
În zori de zi mă voi scula
3. şi, Doamne, Te voi lăuda,
în multe neamuri Te-a cânta
cântarea mea plăcută.

4. Căci mare-i bunătatea Ta,
cât cerul – şi mai mare!
Credincioşia Ta şi ea
cât norii se va înălţa,
5. Înalţă-Ţi, Doamne, slava Ta
mai sus de cer şi soare!

6. Iubiţii Tăi, spre-a-i ajuta,
ascultă-ne şi-i scapă!
7. El, Domnul Sfânt, a zis aşa:
«Sihemul îl voi fărmiţa,
Valea Sucot voi măsura
când vremea o să-nceapă.

8. Căci ţara Galaad e-a Mea
şi-a lui Manase ţară,
Efraim e ca un coif, aşa,
Iuda-i toiag în Mâna Mea,
9. Moab e-un vas spre-a Mă spăla;
nu uit pe vreunii-afară.

Peste Edom voi arunca
a Mele-ncălţăminte,
de bucurie voi striga
spre filistean şi ţara sa,
asupră-i Mă voi bucura
cu strigăte-n cuvinte!…»

10. O, cine oare m-ar putea
în Edom duce iară?
11. Ori nu Tu, Doamne, dac-ai vrea,
Tu, ce ne-ai lepădat aşa
şi nu mai vrei a nainta
cu-a noastre oşti afară?

12. Dă-ne-ajutor în ziua grea,
că-n oameni nu-i să fie!
13. Cu Dumnezeu vom nainta,
cu El mari lucruri vom lucra,
El pe vrăjmaşi ni-i va sfărma
pe veci de veşnicie.