Păcatul nu se iartă, păcatul se plăteşte;
şi cineva odată şi-odată-l ispăşeşte.
Păcatul e-o hulire atât de grea şi mare,
căci fără ispăşire el n-are-n veci iertare.

Păcatele acelui ce la Hristos le duce
îi sunt iertate numai prin Jertfa de pe Cruce;
Hristos le ispăşeşte, – de-aceea sunt iertate.
În alt fel nu-i iertare în veci pentru păcate.

Păcatele acelui ce pe Hristos nu-L cată
în veci de veci nu află iertarea aşteptată;
ci ele toate, toate rămân să le plătească
în veci acela care n-a vrut să le căiască.

Nu vă-nşelaţi, nu este în veci de veci iertare
pentru păcatul celui ce-n necredinţă moare.
Păcatul nu se iartă, păcatu-l ispăşeşte
ori Dumnezeu pe Cruce, ori cel ce-l făptuieşte.

Veniţi acum la Domnul cu orişice păcate,
ce El vă ispăşeşte, de Tatăl sunt iertate.
Dar cel ce-acum nu-ntoarce iertarea s-o primească,
în iad le duce toate, în veci să ispăşească.

Traian Dorz, Cântările Căinței