Traian Dorz
Un lucru central în toată publicitatea aceasta din ziare împotriva mea este învinuirea că eu mă autointitulez conducătorul pe ţară al Oastei Domnului şi că pretind acest titlu.
Din toate învinuirile nedrepte care mi se aduc, aceasta este însă învinuirea cea mai nedreaptă şi cea mai neadevărată.
Am spus de la începutul acestor mărturisiri ce origine săracă, în toate privinţele, am avut. Ce nepregătit şi ce slab am fost şi sunt, ce nevrednic pentru orice funcţie de conducător m-am socotit şi mă socotesc eu însumi, mai ales într-o lucrare duhovnicească atât de uriaşă şi de sfântă cum este Oastea Domnului. Când rostesc numele acestei Lucrări sfinte, eu totdeauna mă cutremur, gândindu-mă cu frică la Dumnezeul cel Atotputernic care este Împăratul acestei Oştiri divine, la Domnul Iisus Hristos, care este Conducătorul ei. Şi la Duhul Sfânt, Care este Îndrumătorul ei puternic şi adevărat… Cum atunci să îndrăznesc eu, un praf şi o nimică, să mă ridic din genunchi şi din pulberea pământului unde sunt – şi să-mi închipui că aş putea – nu eu să pretind, dar nici că alţii ar putea să mă numească sau să mă creadă un conducător al acestei dumnezeieşti Lucrări? Aceasta ar fi o închipuire peste măsură de vinovată. Oastea Domnului nu a avut niciodată un alt conducător, decât pe Domnul Iisus Hristos. Ea este a Lui, fiindcă El a răscumpărat-o, El a adunat-o, El o conduce şi El o va purta şi în viitor cu biruinţă şi putere, până îşi va împlini voia Sa şi planul Său cu ea, atât pe pământ, cât şi în cer. Îndrumătorul şi Ocrotitorul ei este acum Duhul Sfânt, Cel căruia i-a încredinţat-o Domnul ei când a zis: „Nu vă voi lăsa orfani. Vă voi trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care va fi cu voi, Care vă va călăuzi în toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v am spus Eu…”.
Nici Părintele Iosif, profetul sfânt, cel căruia Domnul Iisus Hristos i-a inspirat direct, prin Duhul Sfânt, gândul şi ideea înfiinţării acestui curent duhovnicesc, nici chiar el nu s-a pretins niciodată conducătorul acestei Lucrări, ci s-a socotit totdeauna un umil vas în slujba stăpânului ceresc şi un smerit slujitor pus să facă o lucrare pentru Domnul lui. De aceea, nici în clipa moţii sale n-a fost preocupat cât de puţin de problema succesiunii la conducerea Oastei Domnului.
În articolul Testamentul meu, el răspunde clar cam aşa la problema aceasta, cu smerenie şi cu mustrare pentru sine însuşi: „Ce am eu, ce posed eu, ca să am dreptul să las drept moştenire cuiva? Am eu ceva al meu? Am eu vreun drept de proprietate asupra Oastei Domnului? Dar numele Cui îl poartă ea? Dar cine a câştigat-o cu Sângele Său? Dar Cine o apără cu puterea Sa?… Nu, departe de mine gândul să mă socotesc ceva şi cineva, eu, acest vas slab, nevrednic şi neputincios care astăzi sunt, iar mâine nu. Ci a Domnului este Oastea aceasta şi numai El are singurul drept şi marea cinste de conducător al ei…”.
Atunci ce să pot spune eu, cel de o sută de ori mai nevrednic şi mai neînsemnat?
E adevărat că, în câteva rânduri, trimişii autorităţii mi-au zis:
– Acuma vezi că eşti bolnav, bătrân şi pe moarte, – la cine totuşi te gândeşti să-l laşi moştenitor în locul d-tale?
– Ce moştenitor? – am răspuns. Eu n-am absolut nici o avere. Averea mea, în întregime, a fost confiscată de stat la procesul meu din 1959 şi nu mi s-a mai înapoiat nimic. Ce moştenire să las?
– Nu aşa… Conducător al Oastei Domnului pe cine laşi?
– Domnilor, aceasta, cu atât mai puţin. Oastea Domnului este numai a Lui… Eu n-am fost în ea, decât unul dintre cei mai din urmă chemaţi. Am fost şi eu un lucrător ca şi ceilalţi, la redacţia publicaţiilor ei, căutând să-mi fac cu smerenie şi cu ascultare o slujbă la care am fost chemat şi pus de Stăpânul şi Domnul meu, faţă de Care ştiu că am să răspund în curând pentru felul cum mi am făcut munca aceasta la care m-a pus El. Atâta sunt şi nimic mai mult. Nimeni nu m-a pus niciodată şef peste nimic. Nimeni nu mi-a dat nici o funcţie de conducere în Oastea Domnului, ca să am ce să dau şi eu altuia. Dacă am fost sau sunt privit totuşi cineva mai deosebit, aceasta este numai pentru că sunt singurul bătrân rămas din prima generaţie de lucrători la redacţia şi la centrul Oastei Domnului – şi pentru că m-am străduit să lucrez şi să sufăr cu statornicie, pe linia învăţăturii şi credinţei ei, de la început şi până azi. Singurele criterii ale acestei aprecieri sunt munca şi statornicia, prin toate evenimentele istoriei acestei Lucrări Sfinte, care este Oastea Domnului. Nimic altceva. Acestea vor fi şi în viitor singurele criterii după care va fi cineva privit conducător în Oastea Domnului. Munca şi jertfa pe care va fi în stare să le depună cu statornicie, pe linia învăţăturii şi credinţei dintâi.
Cine va avea dovada acestora, acela nu va avea nevoie niciodată să pretindă el însuşi nici o întâietate de la nimeni, – aceasta i-o va da, ca o binecuvântare, Domnul Dumnezeul Oastei. Şi i-o vor arăta cu bucurie şi dragoste sinceră toate sufletele curate din mijlocul acestei Lucrări.
Tot cam la fel am răspuns – şi tot cam pe atunci – în problema aceasta şi unor fraţi din Oastea Domnului care erau şi ei preocupaţi de lucrul acesta. Dar acum, nu de mult, ceva înainte de aceste Rusalii, a trebuit să lămuresc aceste lucruri chiar şi cu părintele Vladimir, acest venerabil preot şi frate care are acum aproape 90 de ani… şi era şi el foarte preocupat de problema viitorului conducător al Oastei.
– Părinte Vladimir, i-am zis, dv. ştiţi bine despre ultimele zile ale Părintelui Iosif, fiindcă aţi fost acolo şi aţi stat aproape toată luna ianuarie 1938 lângă patul lui, vorbind împreună cu el despre toate; spuneţi dv., v-a spus el sau v-a întrebat ceva în legătură cu numirea unui conducător al Oastei după moartea sa? El vedea bine că în curând va pleca la Domnul şi că locul său rămâne gol. V-a spus el vreun cuvânt de îngrijorare ori vreun nume de moştenitor la conducerea Oastei?
– Nu. Absolut nimic şi despre nimeni.
– Vedeţi, părinte Vladimir! Şi Părintele Trifa era cel mai în măsură să se îngrijoreze şi cel mai în drept să numească un moştenitor, dacă ar fi fost şi el ca noi, dacă n-ar fi fost convins deplin de adevărul că Oastea Domnului este o lucrare cerească şi o moştenire numai a Domnului Hristos.
Părintele Iosif a fost profetul Domnului şi el a simţit, prin Duhul Sfânt, că nimeni pe lume nu poate fi conducătorul Oastei Domnului, decât Domnul Iisus Însuşi. Un purtător de steag, un lucrător mai văzut, un luptător mai din frunte, da… a avut şi va avea Lucrarea Oastei Domnului totdeauna, prin grija Domnului Oastei. Dar acela nu va fi ales de oameni, ci acela pe care Duhul Sfânt îl va dovedi, prin jertfa sa, prin răbdarea sa, prin osteneala sa, prin virtuţile şi prin roadele pe care va da dovada cea mai înaltă şi cea mai smerită că le are cel mai mult dintre toţi.
Acela nu va pretinde el însuşi niciodată să fie considerat conducător, – dar Duhul lui Dumnezeu îi va îndemna pe toţi cei ce-l vor vedea să-l considere aşa. Şi acesta este singurul fel adevărat în care se transmite locul întâietăţii în Lucrarea Oastei Domnului. Cel care poate fi mai supus, mai răbdător, mai harnic şi mai statornic decât toţi, acela va fi privit cel dintâi. Şi numai acela şi merită, care nu va umbla el însuşi niciodată după întâietate. Fiindcă peste acela se va vedea clar semnul alegerii lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu îi va da puterea şi inspiraţia, înţelepciunea şi căldura Duhului Sfânt, iar Lucrarea Domnului va spori în mâinile lui. O ceată de viteji şi inspiraţi ai Domnului se vor ridica atunci în jurul lui şi o mulţime binecuvântată de copii ai lui Hristos îl vor urma. Şi, cu cât el va fi ţinta mai multor săgeţi ale vrăjmaşului, cu atâta puterea Domnului va fi mai vizibilă cu el. Vor fi mulţi din jurul său care îl vor pândi şi vor căuta să-i facă rău, dar judecăţile Domnului îi vor lovi şi puterea Domnului, Care îl apără, îi va spulbera, ca să nu se aleagă nimic nici de sfaturile lor şi nici de lucrarea lor.
Veniţi, mai bine, părinte Vladimir, să ne rugăm Domnului, pentru ca El Însuşi să poarte grijă neîncetat Oastei Sale şi să-i ţină conducerea ei numai în Mâinile Sale, să nu o lase niciodată în mâinile niciunui om, nici dinăuntrul, nici din afara ei. Căci atâta vreme cât va fi aşa, Oastea va merge biruitoare şi rodnică, cu El în fruntea ei, până la împlinirea scopului pe care i l-a rânduit Domnul Iisus şi aici pe pământ, în viaţa asta –, şi [a] cel[ui] pe care i l-a rânduit în viaţa veşnică.
