Pe cărările răbdării rar se-ajunge om cu om
Zile-ntregi până-l pornește cineva cu pas molcom.
Mulţi sunt azi în suferinţă, mulţi zac plânsul adunat,
Dar şi-n ei prea rar virtutea creşte-o floare din răbdat.

E așa de grea răbdarea, limba să ți-o muști tăcând,
Când dreptatea stă să fie mai de partea ta lucrând.
Cum, să tacă Adevărul? Cum, dreptatea jos sa stea?
Da! Când nu mai poate-aduce pacea dulce lângă ea.

Și când nu-l primește nimeni că-i prea greu a se-mplini.
Cum să afli-atunci putere de-a răbda şi-a suferi
Lângă Adevărul care stă la colţ de toţi uitat
Şi nu-i nimeni să mai creadă Adevăru-adevărat?

Poate fi o pace dulce Adevăru-năbuşit?
Până când să taci când răul îşi înalţă turn greşit?
Până când să rabzi părutul adevăr şi-a sale căi
Numai pentru ca să fie pace între fraţii tăi?

O, atât de multe vorbe adevăr să fie ţin
Însă numai trec pe lângă Adevăr şi nu-L deţin.
Şi se-ngrămădesc în frunte tot mai sus să-şi nalţe steag.
Şi-Adevărul rabdă-n lume tot mai singur şi pribeag.

Surle, flamuri şi urale stau să sune declarat
Pe acela care spune doar părutu-adevărat.
Şi crezare are-n lume, toţi primesc cu braţ deschis
Doar păruta pace care Adevărul le-a ucis.

Astăzi mulţi fug de minciună, mulţi de ea s-au lepădat,
Adevărul de vitrină e mai bine căutat.
Adevărul de paradă are straie câte vrei
Şi promite tuturora că-i va face dumnezei.

Numai Adevărul Unul n-are firmă, nici blazon,
Ci tot printre singuratici nalţă sfânt şi veşnic tron.
Şi doar cel ce se-nfrăţeşte cu-Adevăru-nsingurat
Tace-acum şi-şi urcă singur drumul crucii-ntreg răbdat.

Până când veni-va vremea Adevărului curat
Să îşi strige-n zări menirea cu un glas netremurat
Chiar de-şi va-mpleti cu jertfa cea mai crudă şi mai grea,
Rostul sfânt pe care-n lume l-a avut şi-l va avea.

Căci cu capul pe tipsie sau pe cruce-a fost plătit
Totdeauna Adevărul care s-a marturisit
După voia şi cuvântul Tatălui Ceresc şi Sfânt,
Dar încununat în ceruri cu cel mai frumos veşmânt.

Vlad Gheorghiu