purtarea-crucii-1Cornel RUSU, CUVÂNTUL – CHEIE A DARURILOR

Într-o duminică seara, eram la adunare în casă la fratele Aurel şi sora Maria. Era şi Iacob. Venise la noi de la Teliuc. Se vede că eram urmăriţi mai dinainte chiar de secretarul de partid. Adunarea era în plină activitate. Deodată, intră el, Josima, cu un miliţian. Era chiar şeful. Abia se făcuse trecerea de la Jandarmerie la Miliţie. Toţi bărbaţii suntem duşi la post. Pe Iacob l-au închis într-o cameră cu geamul de la uşă spart, iar eu în alta, cu un miliţian lângă mine. Restul fraţilor intrau pe rând în biroul şefului. Gălăgie mare, ţipete, strigăte… Fraţii ies unul câte unul, ocărâţi, ameninţaţi, dojeniţi, hăituiţi…
Josima a anunţat Securitatea din Deva, telefonic. Aceasta a dispus ca să fiu trimis ziua următoare în lanţuri din post în post. Această pedeapsă era foarte grea, căci fiecare post de miliţie care te primea dispunea de cel înlănţuit: foame, tăiat lemne sau alte munci, neodihnă, bătăi, ghionturi; apoi mersul anevoios pe jos, cu lanţuri şi cătuşe…
După ce şi ultimul dintre fraţi intră la anchetă în biroul şefului, veni şi rândul meu. Josima plecase. Şeful, cum am intrat, a încercat acelaşi sistem de intimidare, cu ţipete, strigăte şi ameninţări. După ce şi-a terminat valul furios, foarte calm, l-am întrebat:
– De ce strigaţi?… M-aţi găsit undeva în stare de ebrietate, spărgând, furând, bătând, ameninţând sau făcând alte rele vrednice de pedeapsă? Sau m-aţi găsit, ca şi pe ceilalţi anchetaţi, rugându-ne lui Dumnezeu şi învăţându-ne să fim buni, ascultători, cinstiţi, vrednici de Dumnezeu şi de chemarea sfântă? Când zic acestea, zic şi de ascultarea de legile ţării… Aduceţi-vă aminte de Dumnezeu! Şi dumneavoastră aţi avut o mamă, care, de copil, v-a îngenuncheat în faţa sfintei icoane. V-a împreunat cele trei degetuţe, învăţându-vă cum să vă rugaţi. De la Îngerel, la Tatăl Nostru, la Împărate Ceresc, Preasfântă Treime, apoi la Psalmul de căinţă, cincizeci, şi aşa mai departe, pe măsura creşterii. Gândiţi-vă că, mai presus de toate, aveţi un suflet, pe care, trebuie să-l mântuiţi, dacă nu vreţi să mergeţi în iad. Ascultaţi de glasul mamei, căci ea v-a vrut binele, şi astfel, veţi împlini legea Domnului!
În timp ce vorbeam, întreaga fizionomie i s-a schimbat şi ochii i se umeziră.
– Nu eu v-am urmărit. Nu cu voia mea v-am adus aici. Ce să fac eu că a anunţat securitatea din Deva, ordonându-mi să vă duc din post în post, până la Deva, în lanţuri?…
– Ştiu… Iată că se adevereşte şi acum un verset biblic, care zice că, în vremurile din urmă, frate pe frate se va da la moarte. Noi suntem fraţi. Am fost botezaţi în Numele Sfintei Treimi la aceeaşi Sfântă Biserică strămoşească. Şi suntem de acelaşi neam; am primit credinţa de la părinţii noştri înaintaşi şi sfinţi. Apoi, pe fratele meu de ce îl ţineţi închis? Nu e venit din altă lume, e angajat la Teliuc, ca gestionar. Are asupra lui sume de bani încasaţi sâmbătă şi mâine de dimineaţă trebuie să-i depună la bancă. Cine răspunde de sumele nevărsate la timp? Banii sunt ai statului…
La auzul acestei mărturisiri, s-a dus în grabă şi l-a eliberat pe Iacob. Eu am continuat:
– Dacă va trebui să mă duceţi la Deva din post în post, sunt bucuros şi gata pentru Evanghelia Domnului Iisus, oricând. Numai să nu uitaţi de sufletul dumneavoastră, că nu-l veţi putea răscumpăra decât acum, prin Jertfa Golgotei. Mâine poate fi prea târziu. Noi nu cerşim mila. Nu fugim de cruce. Dacă trebuie să mergem, cum aţi spus, vom merge. Noi am fost îngropaţi prin botezul în moartea Domnului Hristos. Morţi faţă de păcat şi înviaţi pentru Hristos. Prin botez noi suntem fraţi, dar nu şi prin râvna pentru Hristos. Cum staţi faţă de mântuirea propriului suflet, pe care nu-l veţi putea răscumpăra, în ziua Judecăţii, cu tot aurul şi bogăţiile lumii?
– Ştim ce voi face… a zis şeful. Vă rog să semnaţi procesul verbal. Dacă până mâine la ora doisprezece nu mă întreabă nimeni prin telefon, acest proces verbal îl voi arunca la coş. Dar dacă mă întreabă, voi fi nevoit să-l duc la îndeplinire
– Şi eu şi dumneavoastră suntem în mâinile lui Dumnezeu. El să ne păzească de orice cădere. Să ne ajute la mântuirea sufletelor noastre.

Ne-am despărţit paşnic, strigându-ne mâinile cu gândul la ziua de mâine. Noaptea s-a aşternut peste tot. Am adormit liniştit şi plin de pace. Dumnezeu, în marea Sa iubire, a lucrat în aşa fel că şi mai târziu, când am fost supus mărturisirilor de credinţă în stare de arest, cu acel proces-verbal nu m-am mai întâlnit. Şi nici pe şeful de post de miliţie din Ghelari, care ne-a anchetat atunci, nu l-am mai întâlnit niciodată.
După ce, cu fratele Dogaru, am cutreierat Ghelarul şi satele din împrejurimi, la mari depărtări, am găsit câte un frate. Prima grijă era să restabilim adunări cu cei ce veniseră cu noi şi cu alţii care doreau mântuirea. A doua grijă era să stabilim legături frăţeşti cu fraţii şi adunările din împrejurimi: Batiz, Hunedoara, Călan, Simeria, Uroi, Rapolt, Haţeg, Cinciş, Teliuc etc. Iar a treia grijă, să formăm adunări în comunele şi satele din vecinătate: Florese, Trei ceasuri într-un fund de vale, Nandru, Galeş etc.
Am luat legătura cu preoţii, ne-am dus la biserică, am cântat la strană. Preoţii ne-au prezentat, credincioşilor şi astfel au luat fiinţă adunări până la mari depărtări, în biserici, cimitire, în case, sub cerul liber… Părintele Botici ne era de mult sprijin.
La Ghelari, adunările se ţineau de două ori pe săptămână, plus duminica, după slujba la biserică, cu şcoli biblice, adunări de evanghelizare şi de rugăciune. Mergeam şi în jos, căutând legătura cu fraţii… La Ghelari, am ţinut adunare şi în biserică, în prezenţa părintelui Florea. Ne vorba de noua Biserică care s-a terminat mai târziu.