Preot Iosif Trifa, Din pildele Mântuitorului
Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această cină au fost în primul rând evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor“, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înţeles, pilda cu cei chemaţi mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Pilda cu cei chemaţi este o invitaţie ce ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare“. Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti. Domnul ne cheamă cu o invitaţie scrisă: cu Evanghelia, cu cuvintele lui ce ni le-a lăsat scrise în Noul Testament, în Sfânta Scriptură. Nimeni nu va putea spune că n-a fost invitat şi că n-a ştiut de această invitaţie.
Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti, dar, la chemările Domnului, oamenii de azi răspund tot aşa ca şi chemaţii din pilda Evangheliei. Mulţimea cea mare a creştinilor n-ascultă chemarea Domnului; n-au oamenii vreme pentru cele sufleteşti. Sunt cuprinşi de vârtejul daraverilor, afacerilor, averilor şi ispitelor. Pilda Evangheliei îi împarte în trei clase pe cei care au refuzat invitaţia la cină.
În prima clasă a fost cel care „trebuia“ să-şi vadă ţarina. În clasa asta sunt şi azi cei cuprinşi şi înecaţi de grijile avuţiilor. Averea şi strângerea acesteia nu este, în sine, un păcat. Este chiar o datorie pentru fiecare tată de familie. Dar devine un păcat averea când facem din ea un idol, singurul pentru care trăim şi muncim. Lăcomia averilor strică gustul de cele sufleteşti… Ne fură toată vremea, toate gândurile şi toate preocupările noastre. Lăcomia aceasta îi face pe unii oameni zgârciţi. Sunt atâţia oameni care au avere cât să poată trăi şi o sută de ani, dar lăcomia nu le dă răgaz să scape la cele sufleteşti. Strâng avere de dragul averii, de dragul unui idol de suflet pierzător. Însemn aici că şi puţinul celui sărac poate fi un astfel de idol.
În clasa a doua a fost cel care se scuza că şi-a cumpărat perechi de boi şi merge să-i încerce. Asta-i clasa „afacerilor” şi a negustoriilor. Asta-i clasa vremurilor şi a oamenilor de azi. Nici negustoria nu-i un păcat. Este şi ea o ocupaţie ce începe la un loc cu mântuirea sufletului. Numai că – dacă nu băgăm de seamă – această ocupaţie se poate face o mare, o foarte mare ispită pentru suflet. Afacerile şi negustoriile îl atrag pe om – dacă nu bagă de seamă – într-un vârtej din care nu mai poate scăpa la cele sufleteşti. Aţi văzut pe oamenii de „afaceri” cât sunt de cufundaţi în afacerile lor. Toată vremea şi toată viaţa lor curg în partea aceasta. Pentru cele sufleteşti, n-au răgaz nici măcar un minut. Am scris la foaie despre un negustor ce ne-a ameninţat că ne pârăşte pentru că trimisesem din greşeală o Biblie rambursată cu 120 de lei. Ne scria că l-am conturbat în negustoria lui cu… Biblia, cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ah, ce ispită grea sunt afacerile şi negustoriile pentru mântuirea sufletului!
Al treilea invitat din Evanghelie spunea că s-a însurat şi nu poate veni. Asta închipuie grijile familiale care, şi ele, copleşesc uneori grija de suflet. Mulţi îşi închipuie că greutăţile şi datoriile familiale sunt o piedică pentru cele sufleteşti. Greşită părere. Un tată şi o mamă pot sluji Domnului mai mult decât alţii, aducând la Domnul şi pe copiii lor, pe slujitorii lor şi priveghind să fie căsuţa lor totdeauna plină de rugăciune şi purtări curate.
„Însuratul” din pilda Evangheliei închipuie şi desfătările, poftele cele lumeşti care sunt, şi ele, o mare – o foarte mare – piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Cine a apucat cu poftele şi dezmierdările cele lumeşti asurzeşte cu totul pentru chemările Domnului. Nu mai are nici un auz şi nici o plăcere pentru chemările mântuirii sufleteşti.
Acestea sunt cele trei clase de invitaţi pe care-i mustră pilda Evangheliei. Îi mustră nu pentru că îşi aveau averile şi afacerile lor, ci pentru că afacerile lor erau mai de preţ decât chemarea la cina Domnului.
Să luam aminte! Evanghelia nu ne mustră pentru că ne-am avea boii, averile şi afacerile noastre, ci ne mustră pentru că grija de suflet stă în urma tuturor afacerilor şi alergărilor noastre. În mijlocul vieţii noastre trebuie să stea „cina Domnului”, Împărăţia lui Dumnezeu, grija mântuirii sufleteşti. Grija de suflet trebuie să dospească şi să copleşească toate frământările şi alergările noastre. Însă viaţa oamenilor de azi e dospită cu totul de cele lumeşti. Ah, ce nebunie este a trăi o astfel de viaţă! Cei mai mulţi oameni trăiesc în această nebunie pentru că n-au gustat din „cina Domnului”, n-au aflat cât de dulce şi liniştită este o viaţă trăită cu Domnul.
„Veniţi, că, iată, toate sunt gata”… aşa chema sluga Domnului, din Evanghelie.
O, ce înţeles adânc este în aceste vorbe! Aşa ne cheamă şi pe noi Domnul. Veniţi, că toate sunt gata – ne zice şi nouă Tatăl Ceresc – totul am făcut pentru viaţa şi mântuirea voastră… Veniţi, că e gata Jertfa Fiului Meu… Veniţi, că v-am iertat prin Jertfa Fiului Meu… Veniţi, că totul e gata – ne zice şi Iisus Mântuitorul. Veniţi, că, iată, am suit Golgota. Veniţi, că, iată, cuiele au trecut prin mâinile şi picioarele Mele… Veniţi, că suliţa a străpuns coasta Mea… Totul e gata, toate am suferit pentru voi şi pentru mântuirea voastră… Veniţi să luaţi în dar viaţă şi mântuire…
În clipele când Şi-a dat duhul pe crucea Golgotei, Mântuitorul a strigat cu glas înalt: „Săvârşitu-s-a!” Prin acest cuvânt Mântuitorul spunea că Şi-a împlinit chemarea ce a avut-o în lume. Cuvântul „Săvârşitu-s-a!” a fost un strigăt de biruinţă. Mântuitorul biruise toate ispitele şi durerile. Diavolul era biruit. Jertfa era gata.
Dar, vai, acest strigăt, pentru mulţi va fi un strigăt de pieire în Ziua Judecăţii. O, scumpul meu Mântuitor, Tu ne-ai lăsat gata Jertfa mântuirii. „Cina” Ta este gata… Masa e întinsă… Toate uşile sunt deschise… Din toate părţile se aude chemarea: „Veniţi, că, iată, toate sunt gata”… Însă, vai, cei mai mulţi nu vor să intre şi să guste din cina mântuirii.
„Veniţi, că, iată, toate sunt gata!” Auzi tu, dragă cititorule, şi asculţi tu această chemare dulce de mântuire? Grăbeşte, dragă frate, grăbeşte să intri la cina mântuirii. La masa marelui ospăţ mai este un loc şi pentru tine. Uşa e încă deschisă. Intră şi tu, dragă suflete! Intră numaidecât, întră azi, căci mâine poate fi prea târziu. Se va închide uşa şi tu vei rămâne afară în pieire veşnică.
Rugăciune
Preabunule Doamne şi Tată Ceresc, şi eu sunt între cei chemaţi la cina cea mare. Cuvântul şi darul Tău mă cheamă mereu şi pe mine la cina mântuirii mele sufleteşti, iar eu sunt între cei nesocotiţi, care refuză chemarea Ta. Aud chemarea, dar lumea, cu ispitele ei, nu mă lasă să o ascult.
Mai zilele trecute, o societate mi-a trimis invitaţie în scris să merg la petrecerea ei. Şi m-am dus îndată. Mă simţeam mândru că m-a chemat.
Cu o invitaţie în scris – cu Sfânta Scriptură – mă inviţi şi Tu, Preabunule Doamne, la cina marelui ospăţ. Dar pe aceasta nu o ascult. Ah, ce nebunie mare este acest lucru!
Duhule Sfinte, luminează-mă şi mă întăreşte cu darul Tău, să ies din nebunia aceasta de suflet pierzătoare. Duhule Sfinte, ajută-mă să ascult chemarea Tatălui Ceresc… Ajută-mă să intru la cina marelui ospăţ… Ajută-mă să intru chiar azi, căci mâine se va închide uşa şi atunci va fi prea târziu… Voi rămâne afară, în pierzare veşnică.